ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Deutsche Welle: Dupa 20 de ani-Romulus Cristea, un participant si martor ocular, despre Revolutia din 1989

with 3 comments

După 20 de ani | 19.12.2009

Romulus Cristea, un participant şi martor ocular, despre Revoluţia din 1989

Un articol preluat de pe portalul Deutsche Welle (DW-World.de), apărut în data de 19 decembrie 2009.

Autor: William Totok
Redactor: Rodica Binder

Ziaristul Romulus Cristea este un participant direct la Revoluţia din 1989. El s-a aflat timp de câteva zile în incinta clădirii fostului Comitet Central al PCR. I-a cunoscut pe protagoniştii noii puteri şi i-a cunoscut pe revoluţionarii participanţi, devenind astfel un martor al întâmplărilor care s-au derulat atunci.

Romulus Cristea

Romulus Cristea; Foto: DW-world.de

Într-un volum intitulat „Revoluţia 1989“, apărut în urmă cu 3 ani, Cristea a adunat mai multe articole şi interviuri pe tema revoluţiei. Pentru mulţi dintre cei care au participat direct la înlăturarea dictaturii,amintirea acelor zile dramatice şi sângeroase a devenit o sursă permanentă de frustrări.

Odată cu trecerea anilor, mulţi dintre aceştia au contribuit la răspândirea unor zvonuri, intoxicând atmosfera postrevoluţionară cu mistificări.

Deşi Romulus Cristea a fost un martor lucid al evenimentelor, el refuză să-şi scrie amintirile, deoarece:

„Mi s-a părut tot timpul că este prea devreme şi că oamenii înţeleg foarte greu anumite lucruri. Am observat, chiar şi acum după 20 de ani, foarte curios, după atâta timp, că preferă să vadă lucrurile din cu totul altă perspectivă. Nu-i interesează atât ceea ce s-a întâmplat real, ci ceea ce este mai mult în imaginaţia lor: îşi asumă fapte care n-au fost, inventează ei întâmplări şi este foarte complicat să spui adevărul.”

Suprapunerea unor fapte imaginate cu speculaţii puse în circulaţie de alţii, deformarea evenimentelor autentice şi căutarea febrilă a unei feţe ascunse a lucrurilor reale, transformă revoluţia într-o acţiune ocultă – care pierde din

Coperta cărţii

Coperta cartii Revolutia 1989, autor: Romulus Cristea

vedere victimele reale.

L-am întrebat pe publicistul Romulus Cristea cum îşi explică explozia unor mituri legate de revoluţie, răspândite tocmai de oameni care au participat direct şi care ar trebui să ştie că lucrurile s-au desfăşurat altfel:

Şi cum spuneam, au existat două categorii: a existat un grup foarte restrâns de persoane care şi-au dat seama că viaţa merge înainte şi lucrurile se schimbă şi că este o datorie a istoricilor să clarifice evenimentele, şi, există categoria mare a persoanelor care pretind că au fost sau poate chiar au şi fost la revoluţie şi care continuă să trăiască în acele zile fără să-şi dea seama că lucrurile au evoluat, că suntem în altă societate, că acum este important să spui adevărul. Trebuie să mai înţeleagă că studierea acum a evenimentelor este în primul rând o  datorie a istoricilor nu a martorilor. Martorii pot să confirme sau să infirme un anumit eveniment, dar nu fac ei istoria şi, deci, mai devreme sau mai târziu lucrurile astea se vor afla.”

Romulus Cristea este o voce lucidă care evită mistificările şi care încearcă să vorbească cu responsabilitate, obiectivitate şi nepărtinire despre un capitol important din istoria recentă a României.

El ştie că toţi cei care neagă Revoluţia, jignesc victimele. Iată cum descrie el evenimentele din noaptea zilei de 21 decembrie 1989:

Foarte pe scurt acum, să spun despre noaptea de 21. Este un lucru care iarăşi e de notorietate, dar e greu de acceptat. O foarte mare parte din victimele din noaptea de 21, şi am fost martor acolo, au murit călcate de acele vehicule militare. Ceea ce m-a mirat pe mine, în ciuda a ceea ce se spune acum, tocmai părinţii au fost cei care au refuzat autopsiile la data respectivă şi au forţat medicii să scrie în certificatele de deces moarte prin împuşcare.”

În ceea ce priveşte teoriile conspiraţioniste, vehiculate în legătură cu revoluţia română, Cristea are o părere tranşantă:

Din ce cunosc acum şi am avut acces cât de cât la arhiva cu documentele revoluţiei, nu există nici o persoană care să fi participat la aceste conspiraţii. Toate acele persoane care au apărut la sfârşitul lui ’89, ’90, ’91, acum au dispărut pur şi simplu, nu-şi mai susţin nici acele teorii, nici conspiraţiile. Eu cred că sunt simple poveşti. Existau, întradevăr, din ce-am aflat, întruniri în casa unor oameni, la un ceai, între două-trei persoane care discutau despre Ceauşescu, dar nu era conspiraţie. Cunosc un caz mult mai grav care apare în cărţile domnului Stoenescu: este vorba de cazul `Mansarda`, în care dl. Stoenescu povesteşte despre conspiraţiile care se ţineau într-un apartament pe lângă zona radio. În timp, am aflat relativ târziu, după 18 ani de la evenimente, că acolo de fapt era o întrunire religioasă, periodică. Ei se întâlneau acolo şi acum au transformat toată acea poveste a întrunirii religioase. Dar să spui acum că acea întrunire religioasă era de fapt o întrunire anticomunistă, e deja cale lungă. Foarte bine că se întruneau, foarte bine că-şi respectau religia, dar nu era o conspiraţie şi nici o luptă împotriva lui Ceauşescu.

În continuare Cristea ne-a descris atmosfera din incinta Comitetului Central:

Până la urmă cred că am avut norocul acesta să fiu încă de la început, încă din timpul manifestaţiei lui Ceauşescu de la balcon, când a venit acea lume; am fost la Universitate, am rămas până noaptea târziu, am reuşit să rămân cumva pe străzi, am venit dimineaţa, am fost printre primii care au intrat în Comitetul Central. Era un amestec foarte ciudat:i-am găsit pe toţi activiştii acolo, erau acele brigăzi pentru apărarea patriei, oameni care furau şi foarte multe personaje care începeau să intre. Dar grosul care a existat şi în Comitetul Central, inclusiv în noaptea de 21 la baricade, era format din oameni de la servicii, Poliţie, care nu neapărat acţionau împotriva manifestanţilor, ci căutau să culeagă informaţii, să se lămurească ei ce se întâmplă. Părerea mea a fost că ei nu au realizat ce se întâmplă, ei au crezut tot timpul că lucrurile se vor schimba sau că nu va fi o întoarcere bruscă de la comunism. De exemplu, îmi aduc aminte de dl. Toma, care era secretar pe probleme speciale ale tineretului: cât a fost în Comitetul Central noi încercam să refacem cumva fostele structuri ale Uniunii Tineretului Comunist. Era totul foarte neclar. Şi, de fapt, istoria ne-a arătat că timp de doi ani am avut câteva regimuri care nu au fost tocmai în regulă. Oscilau între a alege calea democraţiei sau a adopta o conducere mai autoritară.”

Referitor la înarmarea persoanelor civile, Romulus Cristea a spus:

Au fost mai multe etape şi aici. Îmi aduc aminte că, chiar înainte de a se trage primul foc la Comitetul Central, cred că în jurul orei 17:00, a venit un camion undeva între corpul A şi B, spre latura de la Direcţia a V-a, care la început au spus că dau armament pe bază de buletin, însă la coada aceea erau foarte mulţi tineri, erau minori şi la un moment dat, apărea la respectivul care dădea armament un tânăr care spunea că n-are buletin şi acela spunea: `ai 18 ani, poftim armă´. S-a ajuns în situaţii în care numai cine nu vroia n-avea armă. Povestea asta a continuat în sediile care s-au ocupat după aceea, existau rastelurile de la Pregătirea pentru Apărarea Patriei, existau depozitele de armament ale Direcţiei a V-a, în diverse încăperi. Eu nu cred că a fost premeditată nici măcar chestia asta cu armamentul, cred că pur şi simplu s-au scăpat lucrurile de sub control. S-a tras haotic, inclusiv cei de la armată, am constatat că erau trupe de militari aduşi direct de la munca agricolă, erau aflaţi în armată de vreo trei luni, unii nu depuseseră nici jurământul, deci nu puseseră mâna pe o armă. Am asistat la scene incredibile în Comitetul Central, când militari care refuzau să tragă, asta mi-a rămas în memorie, am rămas chiar impresionat de asta, militari plângând că refuză să pună mâna pe armă, oameni simpli de la ţară şi care primeau palme de la nişte ofiţeri foarte graşi, care le atrăgeau atenţia: `sunteţi soldaţi, sunteţi militari, apăraţi patria´. Tot aşa a fost o scenă, după ce am asistat la palmele date militarilor, m-am trezit cu acel colonel punându-mi mie un AKM în braţe; eu la fel i-am reproşat, i-am spus: ´n-am făcut armata´ şi mi-a arătat pe loc cum se armează şi cum se trage cu acea puşcă-mitralieră. De exemplu, dacă  în blocul de vis-à-vis se vedea o lumină, se deschidea focul. Au existat foarte multe victime care n-au avut nici o legătură cu revoluţia tocmai din acest motiv. Nici nu exista o comandă pentru aceste deschideri ale focului. Se spunea `am văzut teroriştii´ sau mi s-a părut mie că am văzut pe cineva în combinezon negru.”

Autor:William Totok
Redactor: Rodica Binder

3 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. colonele colonele sereist securist pregatit de directia 5 la misiuni speciale te-am vazut cu Puia si cu george in Heratsrau la conspirati nu va mai potoliti. ce cautai aseara la gen. Florescu? ce mai puneti la cale? misiune?

    Miculescu R.

    marți, 22 Decembrie 2009 at 01:41

  2. fara bagavlele ca e belea. nu e joaca. matankur

    Iliescu

    marți, 22 Decembrie 2009 at 01:43

  3. f8u0tu9ti gura matii nu t baga unde nu ti ferbe oala. nu tu erai cu pistol la briu si trageai in cc te credeai zmeul zmeilor huoooo

    Lt. Nika

    vineri, 25 Decembrie 2009 at 01:07


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: