ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for iulie 2009

Inscenari si abuzuri ale autoritatilor de la Chisinau

leave a comment »

Ghenadie Brega, fostul preşedinte al Asociaţiei Hyde Park din Republica Moldova (2006 – 2008). relatează pe blogul Un pas înainte-Curaj. MD, cum în prima decadă a lunii iulie  a fost emisă, pe numele său, o ordonanţă de începere a urmăririi penale (dosar nr. 2009270220) invocându-se o pretinsă agresare şi un jaf  asupra unui cetăţean. Surprinzător, jaful  ar fi avut loc cu aproape doi ani în urmă, la data de 04 noiembrie 2007,  în zona comunei Zorile, raionul Orhei.

Blogul Un pas înainte-Curaj. MD

Blogul Un pas înainte-Curaj. MD

În ordonanţă mai este pomenit numele lui Anatol Mătăsaru, care a fost deja reţinut şi care s-a aflat  în custodia poliţiei din Orhei. Anatol Mătăsaru se află în atenţia autorităţilor din Moldova, în principal, ca urmare a atitudinii sale antiguvernamentale şi a participării la prosteste anti-Voronin. Curtea de Apel a decis menţinerea lui Anatol Mătăsaru în arestul politiei de la Orhei, deşi avocatul acestuia a cerut cercetarea lui în stare de libertate. Pe lângă dosarul referitor la aşa zisul „furt de jumări”, Mătăsaru este acuzat de o sumedenie de fapte anti-statale, precum participarea la manifestaţiile din 7 aprilie, „arborarea unui steag străin”  pe durata protestelor şi altele asemenea.

Anterior emiteri ordonanţei de începere a urmării penale în privinţa presupusului jaf, Brega a fost cercetat într-un alt dosar, în care a figurat în calitate de bănuit în legătură cu organizarea unor proteste împotriva regimului Voronin din  6 – 7 aprilie 2009, în municipiul Chişinău.
În aprilie 2009, autorităţile de la Chişinău au dispus percheziţia sediului Asociaţiei Hyde Park şi sechestrarea bunurilor acesteia. În momentul de faţă, bunurile asociaţiei se află la procuratura generală.
Ghenadie Brega afirmă că este vorba de o înscenare, cum de altfel autorităţile din Moldova obişnuiesc să practice de fiecare dată când cineva îndrăzneşte să aibă altă opinie decât cea oficial-guevrnamentală.

Pe 7 aprilie 2009 nici nu eram în Chişinău, ultima dată am fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale în ajun, pe 6 aprilie, cînd am organizat protestul paşnic împotriva fraudării alegerilor.
În noiembrie 2007 eram angajat la Euro TV în calitate de cameraman, lucram aproape fără întrerupere şi nu aveam de ce să ajung la Zorile, unde n-am fost nicio dată şi nu cunosc pe nimeni. Mai mult decît atît, la acea dată nu îl cunoşteam pe Anatol Mătăsaru şi nu aveam cum să întreprind ceva împreună cu el. De cînd am monitorizat şi filmat protestele lui paşnice cu măgarul sau cu masca de porc, am început să-i urmăresc activitatea şi consider că arestarea lui repetată este o manifestare de cenzură pentru opiniile sale exprimate, o încălcare flagrantă a drepturilor omului, declara Ghenadie Brega.

De precizat ca în 10 iulie 2009 era data limită până la care, conform legii, putea fi înaintată învinuirea sau cererea de prelungire a calităţii de bănuit „pentru organizarea dezordinilor de masă” din data de 06 aprilie 2009.

Citește restul acestei intrări »

Publicitate

Casa Callimachi. Semnal privind starea imobilelor din Str. Batistei nr. 31 si 33

with 10 comments

-Datele de mai jos sînt obţinute în urma unui studiu minimal-

* Un articol de arh. Adrian Bălteanu

În prezent clădirile din Str. Batiştei nr. 31 şi 33 se află în şantier. Posibil acelaşi şantier.Pentru clădirea de la

numărul 31 acesta a implicat pierderea unei însemnate părţi din tencuiala interioară şi exterioară, pentru cealaltă doar a celei interioare.

La faţa locului nu există vreun panou de identificare a acestei acţiuni, acesta este necesar conform legii 50/1991 şi a Ordinului MLPAT 63/N din 11 august 1998.

Cea mai veche referire la existenţa şantierului, cunoscută de mine, a apărut pe yahoogroup-ul Bucureşti, la 9 noiembrie 2008.

Lipsa panoului m-a determinat ca să adresez o sesizare pe 16 decembrie 2008 către Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti – Ilfov, înregistrată cu 1595 la care nu am primit răspuns.

Cădirea din Batiştei nr. 31, Bucuresti; Foto: Adrian Bălteanu
Cădirea din Batiştei nr. 31, Bucuresti; Foto: Adrian Bălteanu

Drept urmare, am revenit cu sesizarea 1595-2 din 20 ianuarie 2009, care şi ea nu primit vreun răspuns. Şi în acest moment lipseşte panoul privind şantierul/şantierele.

Regim juridic de protecţie a valorii patrimoniale:

Casele din Str. Batiştei nr. 31 şi din 33 (ultima corespunzînd numărul 5 pe Str. I. L. Caragiale) nu sînt

Blazonul Familiei Callimachi
Blazonul Familiei Callimachi

clasate individual, dar fac parte din Ansamblul de arhitectură „Str. Batiştei” cod Lista Monumentelor Istorice: B-II-a-B-18093.

Ele se află împreună sau luate separat în zona de protecţie a următoarelor monumente istorice:

-Casa Marmorosch-Blank (Str. Batiştei 24A),

-Casa I. L. Caragiale (pe strada omonimă la nr 3),

-Biserica Oţetari (pe strada omonimă la nr. 4) şi

-Casa din Str. Batiştei 39.

Proiectul clădirii principale, arhitect R. Quich
Proiectul clădirii principale

Conform PUZ – Zone construite protejate, clădirile sînt situate în Zona construită protejată nr. 20 – Batistei, Zonă protejată cu valoare ridicata şi grad de protecţie maxim.

Într-o astfel de zonă „trebuie protejate valorile arhitectural-urbanistice, istorice şi de mediu natural în ansamblul lor: trama stradală, fondul construit, caracterul şi valoarea urbanistică.”

În aceste condiţii şantierul/şantierele trebuie să aibă aviz din partea DCCPCN-MB şi Autorizaţie de construire emisă de Primăria Sector 2.

Citește restul acestei intrări »

Inca un cutremur la ora 8,57

leave a comment »

25 iulie 2009

25 iulie 2009

Centrul de Avertizare Seismică; 25 iulie 2009

Centrul de Avertizare Seismică; 25 iulie 2009

Cutremur de 4,7 Richter monitorizat de Centrul de Avertizare Seismica. CSEM a calculat doar 4 Richter

with 13 comments

Un cutremur de 4,7  Richter după calculele Centrului de Avertizare Seismică (4 Richter potrivit monitorizării Centrului Seismologic Euro-Mediteraneean) a avut loc vineri, 24 iulie 2009, ora 20, 27 UTC (ora universală), ora 23,27 ora locală. Cutremurul a avut epicentrul în zona Vrancea. Iniţial, CSEM – Centrul de Seismologie Euro-Mediteraneean a evaluat magnitudinea cutremurului la 4,1 Richter, informaţiile fiind ulterior rectificate la 4 Richter.

In schimb, Fotonsas-centrul de Avertizare Seismică a anunţat o magnitudine a cutremurului de 4,7 Richter, durata curemurului fiind de 243 secunde, la Bucureşti fiind resimţit pentru 138 secunde.

Informatii despre cutremurul din 24 iulie 2009, ora 23,27, potrivit CSEM

Informatii despre cutremurul din 24 iulie 2009, ora 23,27, potrivit CSEM

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 133 kilometri.

* Citeşte în continuare şi informaţiile despre cutremur comunicate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP):

Citește restul acestei intrări »