Ce ar trebui să ştie tânăra generaţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Interviu cu jurnalistul Romulus Cristea

Tinerii care nu au avut legătură cu regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu sau cu revoluția din decembrie 1989, ar trebui să rețină adevărul istoric și nu balivernele politicienilor sau teoriile conspiraționiste care au deversat în spațiul public, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro, jurnalistul  Romulus Cristea, participant activ la revoluţia din decembrie 1989. El s-a aflat timp de câteva zile în incinta clădirii fostului Comitet Central (CC) al PCR. Despre crimele din decembrie 1989, psihoza teroriştilor, Dan Iosif, vinovaţii morali şi  atmosfera din CC în primele ore după fuga Dictatorului, citiţi pe larg în interviu.

Jurnaliştii: La 29 de ani de la revoluția din decembrie 1989 morții și răniții încă își cer dreptatea. Cum vă explicați că justiția nu a reușit să îi condamne pe ”cei care au tras în noi”?

Romulus Cristea: Nu este vorba de o conspirație a celor vinovați sau a politicienilor, ci mai degrabă de duplicitate, de o complicitate prin tergiversare a tuturor actorilor implicați și a nostalgicilor. Încă de acum zece ani, chiar dacă tardiv, reprezentanții Parchetului Militar au anunțat că au încheiat cea mai mare parte din cercetări, au fost interogați mii de martori și presupuși vinovați, s-au făcut reconstituiri pe teren și altele.

„Pentru peste 90% din victime (decedați și răniți) s-a stabilit clar în ce circumstanțe s-au produs incidentele, Cine a tras și în ce condiții”, spunea chiar șeful Parchetelor Militare de la acea vreme. Mai mult decât atât și este un lucru mai puțin știut, au existat câteva autodenunțuri ale participanților la revoluție. Unul dintre ei, Nelu Florea (zis Pluto), în prezent decedat, într-un moment de luciditate și foarte probabil constrâns de mustrări de conștiință, a declarat în fața procurorilor când a tras, în cine și la ordinul cui.

Din câte îmi aduc aminte, era vorba de cel puțin 10-12. Nelu Florea, a fost participant la revoluție în clădirea CC-PCR, a avut armă, fusese încadrat în armată și în decembrie 1989 fusese declarat dezertor (și, tocmai datorită acestui fapt a avut dreptul să-i fie recunoscute meritele și să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea Recunoștinței față de eroii-martiri și luptători). Nelu Florea a procedat corect.

Dacă toți cei implicați ar renunța la diseminarea scenariilor conspiraționiste (unele preluate din presă) și ar declara numai adevărul despre cele trăite (și nu alte invenții) lucrurile ar fi stat altfel și am fi știut de mult adevărul. Dacă cineva ar avea curiozitatea să citească cu multă răbdare și imparțialitate declarațiile date la parchet, de cei implicați în Dosarul Revoluției, și-ar putea da seama cu ușurință că are de-a face cu un amalgam de realitate și fabulație.

Cum să-ți mai aduci aminte, după 20 de ani, de amănunte năucitoare? Ca lucrurile să fie mai clare, teroriștii nu au existat (nu există nicio dovadă în acest sens), iar în decembrie au folosit armamentul, în special, cei din armată, civilii, o parte din securiștii dezorientați, dar și milițienii răzleți și speriați.

Pentru justiție este extrem de greu să mai facă dreptate, iar doar mărturiile nu pot fi concludente. Ele trebuie coroborate cu alte dovezi sau înscrisuri (care au existat sau există). Problema este că toți cei implicați (în prezent, cotropiți de frustrări profunde) ar trebui să spună numai adevărul și să lase fanteziile la o parte, iar o decizie politică ar putea pune punct acestei nebuloase, care durează de 29 de ani.

În altă ordine de idei, pentru ca lucrurile să fie mai clare. O altă teorie propagată în eter, de aproape trei decenii este aceea că „nimeni, niciun vinovat nu a fost condamnat”. Este absolut fals. Au fost zeci și zeci de condamnări ale celor implicați din armată, securitate, PCR, miliție. Generali, miniștri comuniști, colonei de armată și securitate, soldați și, nu în ultimul rând, civili. Începând din 1990 și până în prezent. În plus, ca să respectăm adevărul, o parte din victime au fost despăgubite, sau au folosit propria situație pentru a obține facilități și beneficii materiale.

Nu e cazul să facem contabilități macabre, câți și cât au obținut, dar adevărul trebuie respectat. La fel cum trebuie respectați, în mod special, cei care au ales să fie onești și să fie interesați doar despre aflarea adevărului renunțând la beneficii. Și această categorie nu este deloc una restrânsă. Din contră.

Ce ar trebuie să știe tânăra generație despre revoluție? A fost o revoltă populară sau o lovitură de stat?

Ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a fost o revoltă populară. A fost ceea ce putem denumi o revoluție. Un regim comunist condus de un dictator a fost răsturnat și înlocuit brutal, chiar dacă veșnicilor nemulțumiți nu le place, cu un sistem democratic.

Publicitate

Comitetul Central ’89: Soldatul cu „halucinaţii vizuale terifiante” şi-a împuşcat şeful care se odihnea cu arma la picioare

Procurorii care au anchetat dosarul privind mortii si ranitii de la CC-PCR si imprejurimi au gasit o explicatie bizara pentru tot ceea ce s-a intamplat. Teama, panica, oboseala, stresul si lipsa de comunicare ar fi fost principalele cauze ale nenorocirilor care au urmat zilei de 22 decembrie ’89. S-a mai constatat ca „la momentul deschiderii focului in Piata Revolutiei, fortele militare aflate in piata au ripostat complet necontrolat, asupra tuturor cladirilor cu deschidere spre piata, de cele mai multe ori chiar la indicatiile netemeinice ale civililor”.

Civilii ajunsesera la un moment dat sa coordoneze actiunile grupurilor de militari bulversati de repeziciunea cu care se desfasurau evenimentele. Din cauza zvonurilor alarmiste propagate de Televiziune inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, starea de neincredere, suspiciune si nesiguranta din randurile militarilor si civililor s-a transformat treptat in panica si deruta.

Miscarea necontrolata si necoordonata a civililor, coroborata cu zvonurile privind teroristii lansate pe postul de televiziune au generat o stare de confuzie generala si haos. Civilii si militarii trageau in tot ce misca, chiar si intre ei. In starea de panica existenta, parolele stabilite pentru anumite obiective nu faceau decat sa duca la noi victime. Si civilii, si militarii incurcau parolele sau intarziau sa le spuna si rezultatul era unul previzibil: erau impuscati fara mila. „Ion doarme”, „Ion Ion” sau „Sapte Ion”, parolele fixate pentru accesul la anumite etaje ale CC-ului si la care trebuia sa se raspunda cu „Ion”, „Vine Ion” sau „Sase Ion” erau schimbate intre ele si haosul care se instala conducea la noi victime, atat in randul civililor, cat si al militarilor.

Cu gloante in spate, punea steagul pe catarg

In dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Televiziunea Romana transmite in direct o scena incredibila petrecuta la fostul Palat al Republicii (Palatul Regal). O persoana aflata in balconul CC-PCR se adreseaza multimii din piata, prin microfon, solicitand, fara succes, incetarea focului, spre cladirea Palatului Republicii. Sunt surprinse si momentele cand militarii si civilii din piata deschid focul asupra unui tanar care, urcat pe acoperisul Palatului, incerca cu disperare sa puna steagul tricolor (cu stema decupata) pe cladire. Desi destul de grav ranit, tanarul si-a realizat dorinta, a ridicat steagul. Civilul de la la balcon continua sa strige: „Nu trageti! Sunt militari de-ai nostri!” In zadar, focul continua. Dana Zaharia se afla in acea zi in piata si isi aminteste: „Erau scene halucinante. Unii il aplaudau pe tanarul care punea steagul, altii strigau catre militari sa ucida teroristul care fura drapelul Revolutiei romane. Nu se mai intelegea nimic. Era haos!”

Foto: arhiva Romulus Cristea

Interesanta este si depozitia unuia dintre martorii in ancheta care a urmat. Plutonierul Liviu Juncu, care a actionat in zona Palatului Republicii, a afirmat ca „abia dupa cateva zile a aflat ca trupele din zona Pietei Revolutiei erau ale Ministerului Apararii Nationale”.

Dosarele Revoluţiei: Tragătorul singuratic

Cel putin in perioada 22-25 decembrie 1989, aproape ca nu a existat vreun moment in care, in centrul orasului, sa nu se auda focuri de arme. Cand trupele armatei si civilii intrerupeau focul, din diverse puncte ale unor cladiri continuau sa se auda, constant, tiruri de arma. De pe terasele cladirilor inalte sau din podurile unor institutii socio-economice s-a tras continuu, focul de gura tevilor era vizibil si a fost surprins pe film, in repetate randuri, de cameramani amatori, de angajati ai Televiziunii Romane sau ai unor posturi straine.

Daca la acea vreme se credea ca ar putea fi vorba de simulatoare de trage-re, in prezent s-a stabilit ca astfel de dispozitive nu au existat, neexistand nici o marturie credibila sau dovada concreta. Nu a fost gasit nici un simulator de tragere si nici in inventarele sau alte documente ale institutiilor de tip militar sau ale serviciilor de informatii nu s-au gasit referiri la astfel de aparatura. In schimb, cea mai mare parte a tragatorilor din poduri a fost identificata in urma anchetelor derulate dupa 1990: toti erau cetateni romani si nu erau teroristi sau membri ai nu stiu caror comandouri straine.

Foto: Toni Bedros

Panica ce a cuprins cetatenii de pe strada, in zilele care au urmat dupa 22 decembrie ’89, a fost si urmarea actiunilor desfasurate de categoria „tragatorilor izolati”. Oamenilor li se indusese, prin intermediul televiziunii si radioului, ideea ca in oras actioneaza teroristi, membri ai unor comandouri arabe sau forte fidele regimului ceausist. Totul parea credibil, de vreme ce-si vedeau semenii cazand impuscati pe strada, in urma unor focuri venite din directii nedefinite. Cel putin cateva zeci de oameni au murit impuscati, in zona centrala a orasului, in urma unor focuri izolate, in momentele cand, aparent, militarii intrerupeau tirul.

Fotografii cu teroristii arestati in Comitetul Central, în decembrie 1989 si despre retinerea sefului Centrului de Informatii Externe

Peste 1.300 de persoane au fost arestate în perioada 22-28 decembrie 1989, acuzaţia adusă fiind terorismul.

În Comitetul Central -PCR şi împrejurimi au fost reţinute peste 400 de persoane şi etichetate ca terorişti. Multe din aceste persoane au devenit după 1990 persoane publice, unii dintre ei ocupând şi astăzi poziţii cheie în diverse instituţii ale statului (ambasade, ministere etc.). Printre cei arestaţi se aflau: militari, membrii ai Securităţii, lucrători ai Unităţii Speciale Antiteroriste (USLA), angajaţi sub acoperire ai trupelor de misiuni speciale, civili nevinovaţi, dar şi unele persoane cu probleme psihice. De asemena, la Comitetul Central PCR, în noaptea de 23-24 decembrie 1989 s-au predat civililor şi armatei, peste 20 de ofiţeri ai trupelor speciale din Securitate şi Armată şi 30 de ofiţeri de la Ministerul de Interne.

Uploaded with ImageShack.us Foto: Ion Laurenţiu

Mulţi din cei arestaţi au fost supuşi, ce cele mai multe ori, la diverse umilinţe: bătăi, torturi şi agresiuni verbale. Arestaţii erau predaţi Armatei care i-a transportat, pentru interogatorii la unităţi ale Securităţii şi Armatei din jurul Bucureştiului. Membrii trupelor speciale de la Armată şi Securitate reţinuţi la CC-PCR au rămas sub arest, până în aprilie 1990, dosarele de urmărire penală pentru fapte de terorism fiind închise abia în 1994.

Niciuna din cele 1.300 de persoane acuzate de terorism nu a fost judecată şi nu s-au găsit dovezi care să ateste că aceştia ar fi desfăşurat, pe durata revoluţiei, acte de terorism.

Fotografia de mai sus este realizată de Ion Laurenţiu, în sediul CC -PCR, în noaptea de 23-24 decembrie 1989. În acele zile, aflându-mă în sediul CC-PCR am participat direct sau am fost martor la arestarea multora din cei acuzaţi de terorism. Dupa 18 ani, am descoperit că la rândul meu, alături de alţi participanţi din CC PCR aveam dosare de cercetare la Parchetul Militar care însumau mii şi mii de pagini, iar acuzaţiile erau dintre cele mai fanteziste. De asemenea, în propriul dosar am găsit o serie de denunţuri grave la adresa mea făcute chiar de cei care îmi erau în preajmă în acele zile. Au fost realizate câteva sute de fotografii cu cei arestaţi şi acuzaţi de terorism, dar şi cu cei care au participat la arestarea şi interogarea acestora.

În a doua fotografie: un denunţ ordinar făcut de un ofiţer de informaţii al armatei, în prezent general MApN. Ca fapt divers, acelaşi ofiţer de informaţii avea printre alte obligaţii şi strângerea de date pentru compromiterea unor membrii CFSN, printre care Andrei Pleşu (în special), Mircea Dinescu şi Doina Cornea. Andrei Pleşu trebuia demascat ca având apucături nesănătoase, Mircea Dinescu ar fost fost un impostor, iar Doina Cornea- spion maghiar. Cert este că s-au găsit câţiva revoluţionari în CC-PCR care să ofere declaraţii mincinoase, iar acestea se regăsesc cu siguranţă în dosarele revoluţiei.

Cum era să cer eu audierea şi cui, de vreme ce am rămas zi şi noapte în Comitetul Central din 22 decembrie 1989, până în februarie 1990. Denunţul viza participarea mea la „arestarea” generalui Aristotel Stamatoiu, şef al Centralei de Informaţii Externe (CIE) din cadrul Direcţiei Securităţii Statului (DSS) şi membru CC-PCR.

* Citeşte articolul integral: Fotografii cu teroriştii arestaţi în Comitetul Central, în decembrie 1989 şi despre reţinerea şefului Centrului de Informaţii Externe