ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for Iunie 2007

ACUZATII GRAVE IN DOSARELE MINERIADEI DIN IUNIE 1990

with one comment

autobuz_o1.jpg
ACUZATII GRAVE IN DOSARELE MINERIADEI DIN IUNIE 1990
Iliescu a cerut gloante de razboi si baionete

Romulus Cristea
Miercuri, 20 Iunie 2007

Sintezele informative ale serviciilor de informatii, jurnalele de activitate si registrele unitatilor armatei, inregistrarile convorbirilor telefonice oficiale, dar si alte documente militare mentioneaza implicarea ex-presedintelui Ion Iliescu in reprimarea demonstratiei din iunie 1990, prin ordinele date cadrelor militare cu putere de decizie.

Ordinele date de presedintele de atunci al tarii vizau interventia in forta contra demonstrantilor, distribuirea de munitie catre soldati, utilizarea de mijloace chimice. Ion Iliescu a ordonat si punerea baionetelor la arme, care sa fie folosite in caz de nevoie impotriva „contrarevolutionarilor legionari care au ridicat drapelul verde pe sediul Politiei Capitalei”.

Ion Iliescu este invinuit de procurorii militari in doua dosare privind mineriada din iunie 1990. Intr-unul din dosare (nr. 74/P/97), Ion Iliescu este anchetat in legatura cu moartea prin impuscare, in noaptea de 13-14 iunie ‘90, a 4 persoane si ranirea cu munitie de razboi a altor doua. In al doilea dosar (nr. 75/P/98), acesta este cercetat pentru infractiuni grave comise in timpul mineriadei din 1990, precum subminarea puterii de stat, subminarea economiei nationale, talharie, distrugere, asociere in vederea comiterii de infractiuni, arestare ilegala si cercetare abuziva, lipsire de libertate in mod ilegal, aplicare de rele tratamente, genocid si crime impotriva umanitatii.

Operatiunea „Nufarul”
In ziua de 13 iunie 1990, presedintele Iliescu a solicitat direct, in mod insistent, interventia armatei, implicand, nedorit, militarii in actiuni de represiune impotriva populatiei civile.
Ora 15.45. Presedintele Iliescu i-a cerut general-maiorului Nicolae schiopu, care il inlocuia pe seful Marelui Stat Major, „sa se intervina cu doua detasamente de militari din unitatile Ministerului Apararii Nationale in sprijinul trupelor Ministerului de Interne aflate in Piata Universitatii”. In replica, gen. mr. schiopu i-a propus presedintelui ca „MApN sa nu intervina in Piata Universitatii si sa intareasca paza la Guvern si Televiziune”.
Ora 16. Gen. col. Mihai Chitac a solicitat telefonic la Marele Stat Major ca „MApN sa intervina in Piata Universitatii”. Gen. mr. Nicolae schiopu ii comunica lui Chitac ca „presedintele tarii a dispus ca armata sa intareasca paza la Palatul Victoriei si la Televiziune”.
Ora 16.20. Presedintele tarii a cerut ca armata sa intareasca apararea la celelalte obiective de stat: MI, SRI etc.

Ora 19.25. In jurnalul unitatii Garnizoanei Bucuresti, se mentioneaza: „Presedintele Iliescu l-a informat pe adjunctul ministrului Apararii Nationale ca pe sediul Politiei Capitalei a fost ridicat drapelul verde legionar, deci miscarea este o rebeliune legionara si se trateaza ca atare”. Se propune infiintarea Comandamentului Militar al Capitalei si, in acest sens, au fost convocate cadrele de raspundere din MApN.
Ora 20.55. In jurnalul activitatilor de la Garnizoana Bucuresti, s-a consemnat convorbirea presedintelui referitoare la patrunderea demonstrantilor in TVR. Prim-adjunctul ministrului Apararii i-a transmis (presedintelui tarii – n.n.) ca a mai trimis 140 de parasutisti inarmati si care vor executa despresurarea cladirilor.
Ora 21.07. seful M.St.M. a dat ordin la Secretariat sa-l informeze pe ministrul Apararii, aflat la Berlin, ca „in Bucuresti se desfasoara o actiune legionara care vizeaza obiective de stat”. Presedintele tarii este informat ca „a inceput eliberarea TVR de la etajul 11 in jos”.

Operatiunea „Crinul”
Tot Ion Iliescu este cel care a intervenit personal pentru folosirea mijloacelor chimice, a gazelor lacrimogene impotriva demonstrantilor din seara zilei de 13 iunie 1990. Ca masura de siguranta, toate comunicatele si ordinele ex-presedintelui au fost retransmise, oficial, la toate unitatile militare pentru „luare la cunostinta”.
13 iunie 1990, ora 17.35. Ion Iliescu a telefonat la Marele Stat Major. Jurnalul activitatilor desfasurate de unitatile militare, in Garnizoana Bucuresti, mentioneaza: „S-a primit ordinul presedintelui Ion Iliescu de a se folosi gazele lacrimogene in zona sediului Ministerului de Interne. S-a transmis ordinul presedintelui tarii catre Comandamentul Trupelor Chimice”.
Ora 17.50. Prim-adjunctul ministrului Apararii Nationale (ministrul era plecat intr-o deplasare la Berlin – n.n.) si seful Marelui Stat Major au transmis ordinul presedintelui Romaniei catre comandantul Armatei I pentru pregatirea Companiei de Protectie Antichimice – Detasamentul 57 spre a interveni cu substante lacrimogene la sediul MI.

Ora 19.20. Comandantul Trupelor Chimice a primit ordinul sa conduca personal operatiunea de intrebuintare a gazelor lacrimogene in preajma MI si a Politiei Capitalei.
In registrul unitatii s-a mentionat: „In acest sens, comandantul trupelor chimice are aprobarea presedintelui Iliescu”. Sediul Politiei fusese incendiat. S-a mai transmis informatia ca „anumiti cetateni straini incita la actiuni violente”.
Ora 22.20. Se pun la punct ultimele amanunte ale operatiunilor „Crinul” si „Nufarul”, cu urmatorul desfasurator: elicopterul militar trebuia sa arunce fiolele lacrimogene, iar trupele de parasutisti, politie militara si politisti sa actioneze sustinute de tancuri si TAB-uri in dispozitiv convergent. Manifestantii care nu apucau sa fuga trebuiau prinsi si arestati.

Ora 23.20. General-maiorul Roman a raportat prim-adjunctului ministrului Apararii ca „masina care transporta fiolele lacrimogene a ajuns la Aeroportul Otopeni”.
Ora 23.43. Elicopterul militar care incarcase, in cadrul operatiunii „Crinul”, 2.200 de fiole cu gaze lacrimogene a decolat de pe aeroportul Otopeni, cu directia zona centrala a Capitalei. Intre timp, elicopterul militar, ajuns in zona magazinului Victoria-Politia Capitalei-Ministerul de Interne, a descarcat, in transe, sute de fiole continand gaze lacrimogene. Unele dintre acestea s-au spart pe asfalt, altele in capul manifestantilor.
In cadrul operatiunilor „Crinul” si „Nufarul”, s-a intervenit in forta, evacuandu-se in cateva zeci de minute intreaga zona. Zeci de oameni au fost arestati si aruncati in dube. In jurul orei 1, in ziua de 14 iunie 1990, reprezentantii Armatei au raportat „degajarea zonei si ocuparea Ministerului de Interne si a Politiei Capitalei”.

Cei impuscati nu aveau legatura cu manifestatia
In noaptea de 13-14 iunie 1990, au fost ucise prin impuscare patru persoane: doua langa sediul Ministerului de Interne si doua in zona barajului de la Casa Centrala a Armatei. Ulterior, s-a stabilit ca acestia nu aveau legatura cu miscarile de strada, se aflau intamplator in zona si au fost impuscati din spate.
In zona Ministerului de Interne au fost impuscati mortal: Valentin Velicu Mocanu, 25 de ani, casatorit, cu doi copii minori, muncitor la IOR Bucuresti, si Mitrita Lepadatu, 25 de ani, casatorit, doi copii minori, paznic la Directia de Transporturi Postale Bucuresti. Fara sa faca vreun gest de violenta si la o distanta mare de cladirea MI, acestia au fost impuscati mortal de tirurile trase. In momentul impuscarii, cei doi se aflau cu spatele catre cladirea MI.

In zona Calea Victoriei-Casa Centrala a Armatei, in noaptea zilei de 14 iunie, au fost impuscati de parasutisti Gheorghita Dunca si Dragos Drumes. Ambii plecasera sa vada ce se intampla prin oras, dupa ce aflasera de la televizor ca in zona centrala au loc unele manifestatii. Dragos Drumes se afla cu prietenul si vecinul sau Mircea Paraschiv la circa 50-60 de metri de barajul respectiv, cu spatele la acesta si fugind amandoi, in speranta ca vor scapa cu viata. Cei doi au apucat sa zareasca cum se executa foc dinspre cordonul de pe bulevard. Concluziile actului medico-legal de necropsie in cazul Dragos Drumes au fost: „Moartea a fost violenta si s-a datorat leziunilor produse prin impuscare cu arma de foc, tragerea fiind facuta de la distanta si din spatele victimei, aceasta avand o pozitie aplecata spre fata”. La Gheorghita Dunca, „moartea a fost violenta si ea s-a datorat leziunilor produse prin impuscare cu un proiectil de 7,62 mm tras de la o distanta care depaseste limita de aparitie a factorilor suplimentari ai impuscarii”.

„Eu ce trebuia sa fac? Sa stau cu mainile-n san?”
Invinuit in dosarul privind crimele comise in timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990, fostul presedinte Ion Iliescu se disculpa acuzand, la randul sau, organele de cercetare penala de faptul ca instrumenteaza un act „eminamente politic”. Totodata, Iliescu aduce o explicatie surprinzatoare pentru gestul sau de a chema minerii la Bucuresti: atunci nu era politie. „Eram seful statului. Se declansase o actiune anarhica. O devastare a institutiilor statului. Eu ce trebuia sa fac? Sa stau cu mainile in san, sa ma uit la declansarea acestei anarhii, care putea sa duca la razboi civil pana la urma?! Nu am avut politie, nu am avut instrumente de actiune”, a declarat Iliescu.

„Intentia de a li se suprima viata”
In noaptea de 13-14 iunie 1990, langa magazinul „Romarta Copiilor”, au mai fost raniti prin impuscare: Dan Gabriel Parvulescu, Gabriel Cziuk Prodan si Catalin Iancu. Conform rechizitoriului Parchetului Militar, Gabriel Dan Parvulescu si Catalin Iancu, raniti in zona membrelor inferioare, nu au fost impuscati in zone vitale doar datorita incercarii lor de a se eschiva in fata gloantelor. Procurorii au concluzionat ca a existat intentia de a li se suprima viata celor doi prin impuscare cu arma de foc si doar reactia lor le-a salvat viata. In afara victimelor prezentate mai sus, din studierea arhivelor a 14 spitale de pe raza Capitalei au mai fost descoperite inca 7 persoane cu diagnostic de ranire prin impuscare.

Articol aparut in Romania libera
http://www.romanialibera.ro

Foto: Victor Roncea (Ziua)

Anunțuri

Analize si comentarii

with one comment

1182111286.jpg

Ion Iliescu justifica terorismul de stat
Roxana IORDACHE

– Dupa 17 ani de la mineriada din 13-15 iunie, Ion Iliescu minte pe puncte.

1. Manifestatia din Piata Universitatii n-a fost un miting electoral. Din pacate. Ne delimitam prosteste, scandand „Nu suntem partide!”. Domnul Iliescu a refuzat dialogul cu delegatia Pietii, mandatata sa sustina, in principal, Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, efect al legii lustratiei: fara activisti comunisti si fara securisti in viata publica. Solicitam si ca TVR sa difuzeze niste casete din culisele revolutiei. Mai voiam televiziune alternativa.

2-3. A fost intr-adevar o intalnire la Guvern, pe 11 iunie, intre o delegatie tarzie a Pietii si reprezentanti ai puterii, dar fara rezultat. In zorii zilei de 13 iunie, grevistii foamei au fost evacuati si arestati, impreuna cu alti manifestanti.

4-8. in dimineata zilei de 13 iunie, s-au adunat treptat privitori in fata fortelor de ordine care inconjurau ermetic Piata Universitatii. Fortele de ordine inhatau oameni, uneori simpli trecatori, ii trageau in interiorul Pietii, ii bruscau si ii bagau la dube. Spre pranz, batausi autointitulati „IMGB face ordine” au atacat studentii si profesorii Institutului de Arhitectura. Au urmat cateva ore de alergatura, forte de ordine-manifestanti. Si un schimb de bastoane-pietre, ultimele aparute subit. La un moment dat, fortele de ordine s-au evaporat si au luat foc autobuzele care blocau Piata (a se asculta si caseta cu generalul Diamandescu raportand ca si-au dat foc la masini, conform intelegerii cu domnul presedinte). Evident ca noi am intrat in Piata, imbratisandu-ne sub ploaia de vara si scandand copilareste: Sa vina minerii! Ploaia s-a oprit, la fel si focul. Dupa-amiaza tarziu a aparut la balcon liderul Ligii Studentilor, Marian Munteanu, recent eliberat din arest, care a facut apel la calm si ratiune. Manifestantii s-au indreptat spre Politia Capitalei sa ceara arestatii. Acolo, nici o autoritate, in exterior sau in interior, sa apere institutia. Demonstrantii au fost pur si simplu invitati sa intre. Nimeni nu opunea rezistenta. Cativa pusti au sarit gardul si au iesit cu produse de la bufetul Internelor. Dincolo, insa, la sediul Securitatii, pe neasteptate s-a opus rezistenta. Asta dupa ce militarii de la Armata ne-au salutat si au plecat.

Era deja seara cand s-a tras prima rafala din sediul SRI. Nu erau oarbe, cum credeam noi. La 19.20 a murit primul tanar. Cred ca i se scursese tot sangele din el. Am plecat apoi cu alti demonstranti la Televiziune. Liniste si pace. Fortele de ordine stateau si ne zambeau. Usile larg deschise. Nici o urma de violenta. La un moment dat, a navalit o hoarda cu bate autointitulate „tevi Republica”. Prezenta de spirit a lui Romulus Cristea de la „Romania libera” mi-a salvat viata. Pana in momentul navalirii hoardei nu fusese nici o violenta. Cu toate acestea, TVR deja difuzase apelul la razboi civil lansat de presedintele Iliescu, intrerupand un meci de fotbal de la CM din Italia. De altfel, TVR a difuzat pe tot parcursul zilei minciuni criminale, care au incitat la violenta si fratricid.

Domnul Iliescu omite chiar terorismul de stat paramilitar soldat cu masacrul din 14-15 iunie 1990. Omite si sa spuna ca i-a trimis pe mineri sa ocupe „definitiv” Piata Universitatii. Omite si altele, pe care le voi aminti curand. Pana atunci, ii dau dreptate intr-o privinta: „Daca vrem sa aflam cine „i-a chemat” pe mineri in Bucuresti, trebuie sa aflam cine a comandat si a organizat violentele din ziua de 13 iunie 1990″. Gura pacatosului.

Articol aparut in ziarul ZIUA, 18 iunie 2007

Mineriada din 13-15 iunie 1990 = terorism de stat

with 2 comments

art_98273_1.jpg

Fenomenul Piata Universitatii
Mineriada din 13-15 iunie 1990 = terorism de stat

Romulus Cristea
Vineri, 15 Iunie 2007

Chiar daca nu exista in dictionare, mineriada a devenit termenul generic care desemneaza raidurile si violentele exercitate de catre grupuri organizate de mineri impotriva concetatenilor, in Romania postdecembrista. In constiinta oamenilor, mineriada este similara actelor de teroare. Hoardele de mineri constituite in grupari de tip paramilitar inarmate cu bate, tarnacoape, lopeti, lanturi, sfredele, cutite au actionat repetat, impotriva populatiei civile, sustinute fiind de diverse grupari politice si exponenti ai puterii. Cel mai cunoscut personaj politic, al carui nume este pus permanent in legatura cu actiunile ilegale, de teroare, ale minerilor este cel al ex-presedintelui Ion Iliescu, actualmente senator PSD. Ion Iliescu este cel care a chemat in mod repetat minerii la Bucuresti si tot el este cel care le-a multumit public pentru ca au terorizat populatia si i-a „pus la punct” pe opozantii sai. Ion Iliescu si cei din jurul sau au sustinut actiunile mineresti, au acordat sprijinul logistic necesar pentru deplasarea „trupelor” de ortaci in Capitala si au instigat la dezordine.

Cea mai mare manifestatie-maraton anticomunista a inceput la data de 22 aprilie 1990, in Piata Universitatii, si a incetat in acelasi an, in ziua de 13 iunie, ca urmare a interventiei violente a autoritatilor. Represiunea a continuat pana la data de 15 iunie ’90, folositi fiind si minerii din Valea Jiului care au raspuns apelului presedintelui Ion Iliescu de a „curata Capitala de huligani”. Apelativul „golani” folosit de ex-presedintele Iliescu la adresa protestatarilor din centrul Capitalei a facut ca demonstratia-maraton sa fie supranumita si „Golaniada”. Timp de 52 de zile, manifestantii din Piata Universitatii au protestat pasnic, in zona proclamata „Libera de neocomunism” si „Centrul libertatii si democratiei Romaniei”. Fosti membri de partid si-au ars in piata publica carnetele PCR si au scandat „Jos Iliescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos nomenclatura!”. Demonstratia organizata in Piata Universitatii si la care participarea oamenilor a devenit din ce in ce mai numeroasa a atras un val de simpatie din partea unor importante personalitati.
Inca din prima zi a Pietei Universitatii, in noaptea de 22/23 aprilie ’90, autoritatile au intervenit si au procedat la imprastierea manifestantilor, retineri ilegale si au exercitat presiuni asupra unor persoane pentru a renunta la proteste. In scurt timp, vestea arestarii unuia dintre organizatorii baricadei si prezenta trupelor de soc, in special militari inarmati cu arme automate si politisti dotati cu bastoane, in zona centrala a Capitalei au facut ca zeci de mii de oameni sa revina in strada pentru a striga impotriva comunismului, a Securitatii, a guvernului si a lui Ion Iliescu. De aceasta data protestul va capata o amploare nebanuita de autoritati si imposibil de stapanit doar prin interventia in forta a politiei si armatei. Dupa 22 aprilie ’90, timp de o luna si jumatate, opozantii regimului Iliescu au ramas in Piata Universitatii pana cand a fost gasita „solutia” de chemare a minerilor din Valea Jiului pentru a face „ordine”. Nici o umbra de legalitate nu a existat pentru niciuna din deciziile luate in acea perioada, in special a anilor 1990-1991, referitor la chemarea minerilor pentru „a face ordine in Capitala”.
Din prima zi a manifestatiei-maraton din Piata Universitatii si pana la finalul acesteia, ca urmare a interventiei in forta a autoritatilor, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarata „libera de neocomunism – kilometrul zero al democratiei”. Peste o mie de persoane, studenti, intelectuali, reprezentanti ai societatii civile, protestatari, lideri ai organizatiilor neguvernamentale, muncitori, militari etc., au avut posibilitatea sa se exprime neingradit de la balconul Universitatii, transformat intr-o veritabila tribuna a democratiei. Aceasta decizie luata de Liga Studentilor din Universitate marcheaza inceputul a ceea ce se va numi „Fenomenul Piata Universitatii”. Aplicarea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, desfiintarea Decretului 473 care subordona Televiziunea nationala conducerii de partid si de stat, epurarea guvernului de nomenclaturisti, amanarea alegerilor, judecarea vinovatilor de crimele din decembrie 1989 au fost doar cateva dintre revendicarile sustinute de cei care au manifestat in Piata Universitatii.
Brutalitatea cu care fortele de ordine au intervenit in dimineata zilei de 13 iunie ‘90, la solicitarea regimului politic de la acea vreme, pentru „curatarea” Pietei Universitatii, precum si blocarea zonei, in mod ostentativ cu autovehicule militare, s-au constituit ca o provocare pentru participantii la manifestatia-maraton care tinea de peste 50 de zile. In cateva ore, mii de oameni revoltati s-au adunat in zona centrala a Capitalei solicitand eliberarea celor retinuti ilegal. Netinand cont de starea de agitatie crescanda, de revolta celor prezenti in perimetrul Universitatii, politistii au continuat sa faca numeroase arestari si sa loveasca protestatarii care la inceput nu faceau altceva decat sa strige lozinci impotriva regimului si a comunismului. La doar cateva ore de la interventia in forta a politistilor sustinuti de unii „oameni ai muncii”, protestatarii s-au regrupat si au fortat barajele formate in zona.
Au urmat adevarate lupte de strada, manifestantii cerand eliberarea celor retinuti ilegal. Politistii si cadrele armatei au folosit scuturile si bastoanele, „oamenii muncii” adusi de FSN au utilizat bate de lemn si rangi metalice, iar cei agresati au ripostat, in cele din urma, cu pietre. Mai tarziu au aparut grupuri de indivizi care au preparat cockteiluri Molotov si le-au folosit impotriva fortelor de ordine. Geamurile unor cladiri din jur au fost sparte, s-au distrus autoturismele parcate si vehiculele militare dispuse in baraj. Manifestantii aveau sa reocupe Piata Universitatii. Centrul Capitalei arata mai ceva ca la revolutia din decembrie ’89: fum gros, vehicule incendiate, strigate, impuscaturi.
Manifestantii din piata si-au pus pe piept ecusoane pe care au scris „Golan”, iar fatadele Universitatii si Facultatii de Arhitectura au fost pavoazate cu inscriptii.
Oamenii de la FSN au sprijinit din plin actiunile hoardelor de mineri si ale fortelor de ordine. Mai multi demonstranti de la Universitate au relatat modul cum au fost batuti cu ciomege de membrii FSN, in perioada 13-14 iunie 1990, la Piata Universitatii sau la Televiziune, unde se desfasurau manifestatii de protest. Mai grav, la anchetele de la unitatile militare si sectiile de politie unde se aflau retinuti o parte din manifestanti, cei din FSN erau chemati pentru a da declaratii impotriva acestora.
Sosirea minerilor in ziua de 14 iunie ’90 la Bucuresti a insemnat pentru Romania intoarcerea in timp, la dictatura. Ortacii chemati de regimul Iliescu, sustinuti de autoritatile statului si coordonati de fortele de ordine, s-au pus pe facut „ordine”. Cei suspectati de a fi opozanti ai Puterii au fost calcati in picioare, batuti salbatic cu rangi metalice, sfredele si cozi de tarnacop. Cei „dovediti” de probele oferite de ofiterii de informatii au fost bagati la „racoare” dupa un „tratament de reabilitare” constand din oase fracturate si capete sparte. La un moment dat, nici nu a mai contat daca persoana prinsa pe strada era sau nu opozant, barba, parul lung, ochelarii, blugii sau mapa de sub brat au constituit un „indiciu precis” ca ar fi vorba de un intelectual, student, „golan” sau politician care „se opunea dlui Iliescu si FSN-ului”.
Ofiterii de informatii si politistii au devenit ghizii ortacilor indrumandu-i spre locurile care trebuiau „salubrizate”: sediile partidelor istorice, ale organizatiilor civice care militau pentru democratie, facultatile din Universitate, domiciliile „golanilor” si ale personalitatilor care se exprimasera impotriva regimului. Nu s-a mers la nimereala, existau schite cu strazile de domiciliu ale opozantilor, iar fotografiile cu persoanele care „trebuiau puse la punct” circulau din mana in mana. La sectiile de politie fusesera afisate fotografii cu grupurile de protestatari cu mentiunea: „demonstranti din Piata Universitatii”. Presa de opozitie si-a intrerupt aparitia, iar ziarele FSN aveau editie speciala si se distribuiau gratuit. Unicul post de televiziune il proslavea pe Iliescu si prezenta „realizarile” FSN.

ANCHETE
» SRI s-a implicat

Dosarul mineriadei a fost unul incomod pentru cei care erau atunci la putere si care au organizat la acea vreme represiunea, a declarat seful Sectiei Parchetelor Militare, generalul magistrat Dan Voinea, in cadrul unui interviu acordat colegului nostru Romulus Cristea. Coordonatorul acestui dosar, Dan Voinea, a afirmat ca a fost vorba de un caz complex. „Necazul este ca nu am fost sprijiniti nici macar de cei care sunt direct interesati – victimele si care au asteptat sa primeasca citatii, iar institutiile implicate in evenimente ne-au pus la dispozitie, cu mare dificultate, cu intarzieri, materialele solicitate”, a spus Voinea. Prim-procurorul militar adjunct la Parchetul Militar Cluj, col. Viorel Siserman, care face parte din echipa coordonata de Voinea, a declarat intr-un interviu acordat aceluiasi ziarist ca exista dovezi care arata modul cum Serviciul Roman de Informatii s-a implicat in mineriada. „Exista elemente care confirma implicarea nedorita in eveniment a unor ofiterii de informatii. Mai multi ofiteri ai serviciilor speciale au fost pusi sub invinuire in acest dosar. Acestia au fost folositi de institutiile statului. Dar exista si un caz al celor doi angajati ai unui serviciu de informatii care au patruns in locuinta dlui Ratiu”, a spus Siserman.

VIOLENTA
» Minerii securisti nu mai doreau ca „Romania libera” sa apara
Mineriada a intrerupt aparitia ziarului „Romania libera” in perioada 14-19 iunie 1990. In dimineata zilei de 14 iunie ’90, un grup de muncitori de la Combinatul industriei Poligrafie si mineri au patruns cu forta in redactia ziarului „Romania libera”, de la etajul 4 al Casei Presei Libere. Au fost devastate birourile redactorilor-sefi, iar singura persoana gasita in redactie, dna Mariana Bardu, secretara, a fost molestata. Grupul de muncitori a inceput sa strige si sa anunte ca nu mai sunt de acord cu aparitia in continuare a ziarului. In conditiile create, personalul redactional nu a mai putut intra in sediu. In raportul Comisiei Parlamentare s-a mentionat ca „faptele sunt cunoscute si de dl colonel Marincas, care asigura paza armata a celorlalte corpuri ale cladirii Casei Presei Libere, iar liderul minerilor era Camarasescu Nicolae”, dovedit apoi ca ofiter de Securitate.

MANIPULARE
» Cu televizorul, au mintit poporul!
Apropierea datei de 20 mai ’90, cand urmau sa aiba loc primele alegeri prezidentiale si parlamentare, a facut ca numarul participantilor la manifestatie sa creasca considerabil, iar prezenta personalitatilor publice care se exprimau de la balconul Universitatii sa devina coplesitoare. Reprezentantii manifestantilor din Piata Universitatii au continuat demersurile pentru reluarea dialogului cu autoritatile, respectiv cu presedintele provizoriu al CPUN, Ion Iliescu. Prin intermediul unicului post de televiziune s-a continuat cu manipularea opiniei publice, impartita deja in doua tabere, pro si contra FSN si Iliescu. Atat in cadrul sedintelor CPUN prezentate continuu la televizor, dar si la buletinele de stiri manifestantii din Piata Universitatii era prezentati ca „drogati” si „falsificatori de moneda”, „platiti de Coposu, Ratiu si Campeanu”. La nesfarsit erau prezentate aceleasi imagini cu niste fiole de vitamine despre care se spunea ca sunt droguri.

Articol aparut in ziarul Romania libera
http://www.romanialibera.ro

Written by Romulus Cristea

Vineri, 15 Iunie 2007 at 04:01

Jurnalul National, 6 iunie 2007

leave a comment »

Vă prezentăm spre lectură
Romulus Cristea, „Piaţa Universităţii 1990”, Ploieşti, Ed. Foc-Filocalia, 2007
Editura Foc-Filocalia a lansat în 2007 volumul „Piaţa Universităţii 1990” al autorului Romulus Cristea. Abordând un subiect delicat al istoriei recente a României, respectiv evenimentele din Piaţa Universităţii din iunie 1990, precum şi venirea minerilor în Bucureşti, Romulus Cristea – ziarist de formaţie – încearcă să prezinte realitatea istorică pe baza instrumentelor de lucru specifice cercetării istorice. Mărturii ale protestatarilor din 1990, interviuri realizate cu cei care au cercetat penal sau medical abuzurile din piaţă (generalul Dan Voinea, procurorul militar Viorel Siserman şi medicul Camelia Doru), diverse declaraţii ale membrilor societăţii civile, dar şi fotografii din timpul protestului întregesc un tablou al unei perioade tulburi din istoria postdecembristă a României.
Florin Mihai

Aparut in Jurnalul National, 6 iunie 2007

Written by Romulus Cristea

Miercuri, 13 Iunie 2007 at 21:58