Archive for the ‘romulus, cristea’ Category
13-15 Iunie 1990, mineriada care a adus România în pragul unui război civil. Interviu cu publicistul Romulus Cristea
Piața Universității a fost și rămâne un reper al universului democrației românești întrucât de acolo s-a dat startul spre o altă Românie, iar cei mai mulţi încearcă să se revendice fără drept ca provenind dinspre această mișcare, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro, publicistul Romulus Cristea, participant direct la tragicele evenimente din iunie 1990. De asemenea, acesta a publicat şi amplă lucrare dedicată „Pieţei Universităţii şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990” în anul 2008.
Jurnaliştii.ro: Cum se vede astăzi la 29 de ani ziua de 13 iunie 1990? Cine a avut interes să aducă minerii la București?
Romulus Cristea: În data de 13 iunie 1990 autoritățile statului au intervenit violent și au pus capăt brusc, manifestației – maraton, declarată anticomunistă și care începuse în data de 22 aprilie prin ocuparea Pieței Universității. Au urmat două zile de teroare, 14 și 15 iunie 1990, perioadă cunoscută sub numele generic de mineriadă și care a rămas în conștiința oamenilor ca un act de teroare îndreptat împotriva populației.
Manifestația din Piața Universității, din 1990, a rămas referința luptei pentru democrație și libertate în România post-decembristă. Deşi protestele au fost înăbușite și rezultatele alegerilor legislative din 20 mai 1990 au arătat că majoritatea populației avea simpatii pro-FSN, evenimentele de atunci au netezit, datorită simpatiilor iscate în mediile occidentale, drumul României spre democrație. Cu multe hopuri, dar a fost o cale fără de întoarcere pentru societatea românească.
Cine a avut interesul să aducă minerii la București?
Bineînțeles cei care puteau, cei care dețineau pârghiile necesare pentru a declanșa o astfel de deplasare. Doar autoritățile oficiale, cei care preluaseră puterea și care erau sprijiniți de foștii coordonatori ai organelor de Securitate aveau o astfel de disponibilitate.
În primul rând trebuie spus că nu a fost prima oară când s-a întâmplat acest lucru. Lumea a mai uitat, dar istoria a consemnat. Perioada de început a anilor 1990 a fost plină de frământări sociale și politice. Manifestațiile, mitingurile, grevele erau o permanență. Toate protestele, dar absolut toate au avut ca inițiator de declanșare cererea adresată autorităților de a se spune „adevărul despre revoluție”, despre teroriști, despre morții și răniții din decembrie 1989.
La aceasta s-au adăugat apoi, rând pe rând solicitări politice, economice, sociale și altele. Minerii au fost aduși să intervină, prima oară, în perioada post-decembristă împotriva mitingului partidelor de opoziție (în principal PNȚCD și PNL) din 28-29 ianuarie 1990. În dimineața zilei de 19 ianuarie 1990, câteva mii de mineri au sosit la București și s-au adunat în Piața Victoriei unde li s-au alăturat muncitori de la uzinele bucureștene. Au fost organizate mai multe „raiduri” prin București, fiind vizate sediile partidelor de opoziție.
În 18 februarie 1990, în Piața Victoriei a avut loc o manifestație care fusese anunțată prin manifeste cu câteva zile înainte. Protestul anunțat ca având caracter anticomunist s-a transformat într-un protest anti-FSN și anti-Iliescu. La un moment dat, în zona Pieței Victoriei a apărut vice prim-ministrul de atunci, Gelu Voican Voiculescu, care s-a afișat ostentativ cu o armă automată, ceea ce a iscat foarte multă rumoare printre cei prezenți.
Miile de manifestanți din Piață au luat cu asalt clădirea Guvernului și au ocupat-o. Și de această data, după lăsarea întunericului, forțele de ordine au intervenit brutal. Sute de oameni au fost arestați, atât cei prinși în interiorul Guvernului, cât și cei care rămăseseră prin zonele adiacente. Noaptea târziu au fost aduși și 4.000 de mineri din Valea Jiului, care au acționat alături de soldați de la Ministerul Apărării Naționale și Poliție.
În perioada 13-15 iunie a avut loc represiunea împotriva manifestanților din Piața Universității. În ziua de 13 iunie au acționat împotriva protestatarilor, pe lângă militari și poliţiști și mii de muncitori din București, în special de la IMGB. La Universitate și la Televiziune, se striga: „IMGB face ordine!”.
După ce luptele de stradă ajunseseră de necontrolat, se devastaseră și se incediaseră sediul Poliției Capitalei, Televiziunea, și două sediile ale SRI-ului, în ziua de 14 iunie, în jurul orei 3 noaptea au fost aduși cu sprijinul autorităților garnituri întregi de trenuri cu mineri. Odată cu sosirea minerilor lucrurile au luat-o razna, civilii prinși pe străzi erau bătuți măr și arestați, sediile partidelor de opoziție au fost devastate și parţial incendiate, sute și sute de opozanți, dar și oameni care nu aveau niciun amestec cu manifestațiile au fost ridicați de pe stradă sau de la domicilii și duși sub arest la sediul Poliției, la Guvern, la unități militare (Măgurele și Băneasa).
Pe lângă cei peste 1.000 de reținuți, au mai existat și patru victime prin împușcare (la Ministerul de Interne și pe Calea Victoriei, lângă Casa Centrală a Armatei).
Care au fost cauzele care au determinat acțiunea în forță a minerilor de atunci? Ce rol a jucat ”Fenomenul Piața Universității” în declanșarea tragicelor evenimente de atunci?
Ce ar trebui să ştie tânăra generaţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Interviu cu jurnalistul Romulus Cristea
Tinerii care nu au avut legătură cu regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu sau cu revoluția din decembrie 1989, ar trebui să rețină adevărul istoric și nu balivernele politicienilor sau teoriile conspiraționiste care au deversat în spațiul public, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro, jurnalistul Romulus Cristea, participant activ la revoluţia din decembrie 1989. El s-a aflat timp de câteva zile în incinta clădirii fostului Comitet Central (CC) al PCR. Despre crimele din decembrie 1989, psihoza teroriştilor, Dan Iosif, vinovaţii morali şi atmosfera din CC în primele ore după fuga Dictatorului, citiţi pe larg în interviu.
Jurnaliştii: La 29 de ani de la revoluția din decembrie 1989 morții și răniții încă își cer dreptatea. Cum vă explicați că justiția nu a reușit să îi condamne pe ”cei care au tras în noi”?
Romulus Cristea: Nu este vorba de o conspirație a celor vinovați sau a politicienilor, ci mai degrabă de duplicitate, de o complicitate prin tergiversare a tuturor actorilor implicați și a nostalgicilor. Încă de acum zece ani, chiar dacă tardiv, reprezentanții Parchetului Militar au anunțat că au încheiat cea mai mare parte din cercetări, au fost interogați mii de martori și presupuși vinovați, s-au făcut reconstituiri pe teren și altele.
„Pentru peste 90% din victime (decedați și răniți) s-a stabilit clar în ce circumstanțe s-au produs incidentele, Cine a tras și în ce condiții”, spunea chiar șeful Parchetelor Militare de la acea vreme. Mai mult decât atât și este un lucru mai puțin știut, au existat câteva autodenunțuri ale participanților la revoluție. Unul dintre ei, Nelu Florea (zis Pluto), în prezent decedat, într-un moment de luciditate și foarte probabil constrâns de mustrări de conștiință, a declarat în fața procurorilor când a tras, în cine și la ordinul cui.
Din câte îmi aduc aminte, era vorba de cel puțin 10-12. Nelu Florea, a fost participant la revoluție în clădirea CC-PCR, a avut armă, fusese încadrat în armată și în decembrie 1989 fusese declarat dezertor (și, tocmai datorită acestui fapt a avut dreptul să-i fie recunoscute meritele și să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea Recunoștinței față de eroii-martiri și luptători). Nelu Florea a procedat corect.
Dacă toți cei implicați ar renunța la diseminarea scenariilor conspiraționiste (unele preluate din presă) și ar declara numai adevărul despre cele trăite (și nu alte invenții) lucrurile ar fi stat altfel și am fi știut de mult adevărul. Dacă cineva ar avea curiozitatea să citească cu multă răbdare și imparțialitate declarațiile date la parchet, de cei implicați în Dosarul Revoluției, și-ar putea da seama cu ușurință că are de-a face cu un amalgam de realitate și fabulație.
Cum să-ți mai aduci aminte, după 20 de ani, de amănunte năucitoare? Ca lucrurile să fie mai clare, teroriștii nu au existat (nu există nicio dovadă în acest sens), iar în decembrie au folosit armamentul, în special, cei din armată, civilii, o parte din securiștii dezorientați, dar și milițienii răzleți și speriați.
Pentru justiție este extrem de greu să mai facă dreptate, iar doar mărturiile nu pot fi concludente. Ele trebuie coroborate cu alte dovezi sau înscrisuri (care au existat sau există). Problema este că toți cei implicați (în prezent, cotropiți de frustrări profunde) ar trebui să spună numai adevărul și să lase fanteziile la o parte, iar o decizie politică ar putea pune punct acestei nebuloase, care durează de 29 de ani.
În altă ordine de idei, pentru ca lucrurile să fie mai clare. O altă teorie propagată în eter, de aproape trei decenii este aceea că „nimeni, niciun vinovat nu a fost condamnat”. Este absolut fals. Au fost zeci și zeci de condamnări ale celor implicați din armată, securitate, PCR, miliție. Generali, miniștri comuniști, colonei de armată și securitate, soldați și, nu în ultimul rând, civili. Începând din 1990 și până în prezent. În plus, ca să respectăm adevărul, o parte din victime au fost despăgubite, sau au folosit propria situație pentru a obține facilități și beneficii materiale.
Nu e cazul să facem contabilități macabre, câți și cât au obținut, dar adevărul trebuie respectat. La fel cum trebuie respectați, în mod special, cei care au ales să fie onești și să fie interesați doar despre aflarea adevărului renunțând la beneficii. Și această categorie nu este deloc una restrânsă. Din contră.
Ce ar trebuie să știe tânăra generație despre revoluție? A fost o revoltă populară sau o lovitură de stat?
Ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a fost o revoltă populară. A fost ceea ce putem denumi o revoluție. Un regim comunist condus de un dictator a fost răsturnat și înlocuit brutal, chiar dacă veșnicilor nemulțumiți nu le place, cu un sistem democratic.
Distrugeri la Palatul Stirbei
Am promis, încă din decembrie anul trecut, un articol al arhitectului Adrian Bălteanu, despre demolările de la Palatul Ştirbei, din Bucureşti. Publicarea articolului a întârziat din unele motive tehnice, documentul fiind foarte mare. Am găsit însa o soluţie pentru prezentare (cu arhivare pe Scribd) şi astăzi aveţi, mai jos, documentaţia realizată de arh. Bălteanu:
********
Demolări la Palatul Ştirbei
I. Motivul prezentării
II. Scurtă prezentare a complexului Palatului Ştirbei
III. Regimul juridic de protecţie a valorii culturale a complexului Palatului Ştirbei
IV. Situaţia demolărilor şi date privind legalitatea acestora
V. Autorităţi competente
VI. Reacţiile ale instituţiilor competente/ ale reprezentanţilor acestora
Palatul Stirbei; Vedere dinspre Calea Victoriei; Foto: arh. Adrian Bălteanu;
Palatul era conscut de protipendata secolului al XIX-lea, şi de la începutul secolui al XX-lea pentru balurile ce se ţineau aici. Un exemplu de astfel de bal este cel care a avut loc în seara de 22 iunie 1843 în cinstea prinţului Albert, fratele regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei, şi cumnat al ţarului Nicolae I, aflat în vizită în Bucureşti. Pentru ultima treime a secolului Constantin Argetoianu nota: „Balul Ştirbey era cel mai select al sezonului. Supeul balului Ştirbey era cotat ca cel mai bun (…)” [N.D.Ion, 42].
Complexul palatului a rămas în posesia familiei Ştirbei pînă în 1948, cînd are loc naţionalizarea. Atunci bunurile spre str. Banului şi pivniţele (inclusiv cea a palatului) revin Intreprinderii de industrializare a vinului. La sfîrşitul deceniului 5, începutul celui următor au loc distrugeri însemnate ale decoraţiei interioare a palatului. Într-un raport DMI din 1954 arh. Duiliu Marcu nota: “caracterul decorativ foarte precis în stil Empire şi Biedermayer al acestor vechi locuinţe, care reprezenta un document arhitectural preţios a dispărut cu desăvîrşire” [C.Mucenic, p.70]. Între 1954 – 1977, în palat este găzduit Muzeul de Artă Populară. La începutul anilor, se deschide Muzeul Ceramicii şi Sticlei, ce va funcţiona pînă în 1994. În 1988, aici se organizează prima ediţie a Salonului anual de sticlărie şi ceramică.
Imagine de ansamblu asupra demolărilor de pe parcelele Calea Victoriei 107, Calea Victoriei 109, Banului 2; Foto: arh. Adrian Bălteanu;
Alte componente ale complexului palatului
De-a lungul timpului fondul construit al complexului palatului s-a modificat apărînd/dispărînd diverse construcţii. În continuare prezint cîteva date despre componentele care se păstrau pînă la recenta demolarea. Prezentarea de mai jos este restricţionată de datele obţinute într-o documentare rapidă.(…)
Continuarea articolului dar şi o suită de fotografii cu Palatul Ştirbei le găsiţi accesând link-ul:
PALATUL STIRBEI
Guvernul croat,criticat pentru arestarea fondatorului unui grup anti-Sanader de pe Facebook
ZAGREB, Croaţia – Opoziţia l-a acuzat luni (1 decembrie) pe prim-ministrul Ivo Sanader de sprijinirea încălcării drepturilor omului după ce poliţia a interogat un 
tânăr pentru crearea unui grup de oponenţi ai lui Sanader în reţeaua socială online Facebook. Niksa Klecak, în vârstă de 22 de ani, şi-a denumit grupul „Pariez că pot găsi 5 000 de persoane care nu îl plac pe Sanader”. Poliţia declară că l-a investigat pe acesta din cauza unui montaj fotografic în care Sanader apare în uniformă nazistă. Legea croată interzice simbolurile naziste. Klecak a fost eliberat doar după ce a dovedit că nu el a încărcat fotografia pe internet. Zoran Milanovic, liderul formaţiunii de opoziţie Partidul Social Democrat, a afirmat că acest caz este un „precedent periculos”, care periclitează libertatea de expresie. (Vecernji List, AP, Javno – 01/12/08)
Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
********************************
03/12/2008
Premierul croat Ivo Sanader a fost supus luni unui tir de acuzaţii pentru arestarea unui activist al opoziţiei care a fondat un grup pe Facebook pentru a-l critica.
Liderul principalului partid de opoziţie din Croaţia, Partidul Social Democrat (SDP), a condamnat luni (1 decembrie) autorităţile guvernamentale pentru arestarea unui activist de partid care a fondat un grup pe Facebook pentru a-l critica pe premierul Ivo Sanader.
„Aştept ca Sanader să spună dacă el crede că a fost o metodă bună, pe care poliţia ar trebui să o reţină şi să o folosească, sau dacă este un precedent care nu trebuie să se mai repete”, a afirmat liderul SDP, Zoran Milanovic, la Zagreb.
Niksa Klecak, în vârstă de 22 de ani, liderul Forumului Tineretului SDP din Dubrovnik, este fondatorul unui grup Facebook intitulat „Fac pariu că pot găsi 5 000 de persoane care nu-l plac pe Sanader”. Poliţia l-a interogat vineri, după ce pe pagina de start a grupului a apărut un montaj foto în care premierul apărea în uniformă nazistă. Klecak a negat încărcarea fotografiei pe site, afirmând că oricare din cei 6 500 de membri ai grupului ar fi putut face acest lucru.
Poliţia nu a putut găsi dovezi care să ateste că activistul SDP deţinea materiale cu însemne naziste – interzise de legea croată – şi l-au eliberat.
Klecak a afirmat că acţiunea poliţiei a fost motivată politic şi că în spatele acesteia s-a aflat filiala locală a Uniunii Democrate Croate (HDZ), formaţiunea lui Sanader.
Autorităţile ar trebui să fie capabile să facă distincţia între satiră şi exprimările rasiste şi fasciste, a spus Milanovic. Arestarea lui Klecak pune în pericol libertatea de exprimare, a subliniat el, cerându-i lui Sanader să o condamne.
Cu toate acestea, premierul nu a fost de acord, afirmând că joaca cu zvastica sau cu alte simboluri naziste sau ustaşe nu are nimic de-a face cu satira.
„Nu există satiră cu însemne naziste”, a afirmat Sanader într-un interviu acordat 
luni postului naţional de radio. „Tot ceea ce se întâmplă pe Facebook cu acel însemn nazist nu este îndreptat împotriva primului ministru, ci împotriva democraţiei din Croaţia”, a afirmat premierul Ivo Sanader.
El a mai afirmat că nu a ştiut de acţiunile întreprinse de poliţie în acest caz pentru că nu se afla în ţară la acea dată.
Privind arestarea lui Klecak ca pe „abuz notoriu al poliţiei în scopuri politice”, analistul politic Jelena Lovric a afirmat pentru agenţia AP că aceasta demonstrează că guvernul „nu poate influenţa internetul, iar acest lucru îl înspăimântă”.
Negând acuzaţiile privind motivaţia politică, şeful poliţiei din Croaţia, Vladimir Faber, a insistat că investigaţia nu a avut legătură cu afilierea politică a lui Klecak.
Faber a declarat de asemenea că poliţia a acţionat conform legii, dar a cerut scuze familiei lui Klecak pentru toate neplăcerile suferite în timpul percheziţionării apartamentului lor.
Între timp, potrivit AP, numărul site-urilor antiguvernamentale de pe Facebook s-a înmulţit rapid la sfârşitul săptămânii. Unul din aceste site-uri, care cere organizarea unui protest anti-Sanader la sfârşitul lunii, a atras 80 000 de membri.
Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Foto: Getty Images; Facebook
Grupul lui Niksa Klecak, postat pe Facebook se numeste:
ROMULUS CRISTEA 