ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Referinte

leave a comment »

coperta_revolutia_1989.jpgspate_revolutia_1989.jpg

William Totok: „Revoluţia din decembrie 1989 a fost cel mai important eveniment din istoria recentă a României. În pofida acestui fapt evident, mai există ziarişti, analişti, scriitori, cineaşti sau istorici care, atunci când vorbesc sau scriu despre Revoluţie, preferă folosirea eufemismului „evenimentele“ din 1989. Această sintagmă – cât şi altele – exprimă pe de o parte o nesiguranţă nemărturisită în ceea ce priveşte calificarea istorică a ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul lui 1989, pe de altă parte termenul mai reflectă şi încercările de minimalizare, chiar negare, a schimbărilor care s-au produs în urma prăbuşirii dictaturii naţional-comuniste a lui Nicolae Ceauşescu. Interpretarea Revoluţiei ca urmare a unei conspiraţii internaţionale îndreptate împotriva României sau calificarea răscoalei populare contra regimului ca o acţiune a unor huligani nemulţumiţi, vehiculaţi de servicii secrete străine, sunt încercări tributare intereselor unor persoane sau grupuri politice. Prezentarea Revoluţiei în conformitate cu prejudecăţi şi resentimente politice personale sau de dragul lansării unor teorii originale şi fanteziste poate fi întâlnite în nenumărate articole şi cărţi scrise în ultimii 17 ani. Romulus Cristea este un participant direct la Revoluţia din 1989 care s-a aflat timp de câteva zile în incinta clădirii fostului Comitet Central al P.C.R. I-a cunoscut pe protagonoştii noii puteri şi i-a cunoscut pe revoluţionarii participanţi, devenind astfel un martor al întâmplărilor care s-au derulat atunci. Pentru mulţi dintre cei care au participat direct la înlăturarea dictaturii, acele zile dramatice şi sângeroase au devenit o sursă permanentă de frustrări. Odată cu trecerea anilor, mulţi dintre aceştia au contribuit la răspândirea unor zvonuri, intoxicând atmosfera postrevoluţionară cu legende şi întâmplări închipuite. Suprapunerea unor fapte imaginate cu speculaţii puse în circulaţie de alţii, deformarea evenimentelor autentice şi căutarea morbidă a unei feţe ascunse a lucrurilor reale pot fi întâlnite şi în anumite interviuri pe care Romulus Cristea le-a înregistrat şi în care protagoniştii de atunci prezintă adevărul lor – subiectiv! – asupra Revoluţiei cu o intoleranţă înrudită cu stilul dogmelor care nu admit nicio replică. Nu lipsesc nici poantele revizioniste. Pentru aceştia modestia nu pare a fi o virtute. Aceste mărturii sunt dominate de exagerări egomane şi difuze, de un narcisism supradimensionat, cuprinse în afirmaţii sentenţioase care nu admit nicio replică.Dar există şi altele. Cele lucide, autentice. Romulus Cristea le-a consemnat pe toate şi le-a pus pe hârtie, înfruntând eventuale ostilităţi din partea acelora care se consideră chiriaşi ai adevărului absolut. Autorul acestei cărţi nu evită să repete întrebările la care răspunsurile sunt de mult cunoscute, dar care au fost ignorate din varii motive. Iată un singur exemplu: „Nu se ştie nici până în prezent în urma cărui eveniment s-a deschis prima oară focul. Se bănuieşte că a fost o manifestare de bucurie a vreunui civil înarmat din zona fostului Palat al Republicii, la care s-a răspuns ca într-o situaţie reală de război, după care lucrurile au degenerat, totul s-a transformat într-o baltă de sânge, cu sute de morţi şi răniţi, de zece ori mai mulţi decât în perioada 17-21 decembrie 1989. Rareori a formulat cineva un răspuns atât de clar, lipsit de patetismul agitatorilor de profesie care au inundat piaţa media din România postcomunistă. Romulus Cristea este o voce lucidă care evită mistificările şi care încearcă să prezinte cu obiectivitate şi nepărtinire un capitol important din istoria recentă a României. El ştie că toţi cei care neagă Revoluţia, jignesc victimele. De aceea, această carte este un omagiu adus celor care au murit în timpul Revoluţiei, care au participat la Revoluţie şi care au luptat pentru victoria Revoluţiei.” (Prefata la volumul „Revolutia 1989″/autor: Romulus Cristea)

*****

marturii_coperta.jpg

Roxana Iordache: „În decembrie 1989, moartea a trecut de mai multe ori pe lângă Romulus Cristea. În decembrie 2006, cartea lui, „Revoluţia 1989”, a făcut neîncăpător sediul „Asociaţiei 21 Decembrie” unde a avut loc lansarea. În marea lor majoritate, cei prezenţi trăiseră acele zile şi nopţi riscându-şi viaţa. Unii dintre ei erau protagonişti ai mărturiilor din volum. Printre participanţi s-a numărat şi preşedintele României din perioada 1997-2000, profesorul Emil Constantinescu, modest şi firesc, departe de atitudinea academică sau chiar studiat statuară afişată post-mandat. Această naturaleţe cuminte a unui fost şef de stat în faţa unui autor de carte reflectă respectul de care se bucură şi pe care îl merită Romulus Cristea, deopotrivă pentru scrisul şi pentru caracterul lui. Cred că toţi participanţii la revoluţia autentică din decembrie 1989, indiferent în ce parte a spectrului politic s-ar afla acum şi care l-au cunoscut pe Romulus în inima revoltei din 21 decembrie – Bucureşti sau în focul emanat pe 22 decembrie şi după aceea, îl respectă şi îl preţuiesc, atât ca autor, cât şi ca om. Un adevărat camarad, care nu ar trăda niciodată. Şi care nu şi-ar macula prin minciună participarea la o revoluţie adevărată. Atâţia alţii au făcut-o ulterior să pară minciună, iar Romulus Cristea şi-a asumat rolul de a reabilita adevărul revoluţiei. Nu arogant, nu ostentativ, nu vindicativ. Ci cu limpezimea de cleştar a unui cronicar contemporan format la izvorul obiectivităţii. Acest al doilea volum, „Mărturii de la baricadă”, face parte dintr-o preconizată serie de cărţi-mărturisitoare ale unor evenimente cruciale petrecute în cei aproape 18 ani de la răsturnarea regimului comunist, din perspectiva unui participant direct, care însă mai întâi consemnează datele oferite de ceilalţi şi le pune în paralel cu „versiunile oficiale”. Autorul îmbină statisticile şi analiza lor concisă, cu mărturii ale participanţilor, care le reamintesc celor blazaţi, indiferenţi, amnezici voluntar sau pur şi simplu necunoscători din cauza vârstei, că au fost odată oameni care şi-au pus viaţa în joc pentru libertatea lor. Unii au murit, unii sunt mutilaţi pe viaţă, iar autorii crimelor rămân necunoscuţi. Cartea aceasta, însă, ca şi primul volum, nu induce nicidecum nostalgii depresive şi nici nu incită la revoltă sterilă. Dimpotrivă, prin chiar datele pe care le conţine, acestă carte anunţă vremea în care se va afirma negreşit – şi oficial – adevărul despre revoluţie. Chiar dacă mult mai târziu decât era firesc şi drept. Pe cale judiciară, nu politică, pentru că politicul poate perverti istoria. Romulus Cristea arată indubitabil că, pe lângă mii şi mii de martori, există în seifurile instituţiilor fundamentale ale statului absolut toate dovezile necesare pentru ca factorul judiciar să dea răspuns la întrebările încă actuale, „Cine-a tras în noi, 16-22/după 22?” şi „Cine-s teroriştii, unde mai sunt ei?”. Români, evident. Cred, de aceea, că următorul volum al lui Romulus Cristea va putea consemna şi rezultatele cercetărilor judiciare instrumentate de şeful Parchetelor Militare, procurorul Dan Voinea, care a dat răspuns favorabil sesizării penale adresate de Asociaţia „21 Decembrie”, în octombrie 2004, privind „extinderea cercetărilor cu privire la agresiunile armate şi alte fapte ce au continuat în ţară în perioada 22-27 decembrie 1989, în urma cărora au fost asasinaţi sau grav răniţi peste 3000 de cetăţeni români şi au fost jefuite şi distruse bunuri cu valori extrem de mari”. Unul din martorii valoroşi este fără îndoială însuşi autorul. Cărţile lui Romulus Cristea, ca nişte depoziţii, sunt scrise uluitor de obiectiv pentru cineva care avea tot dreptul să fie subiectiv pentru că a văzut moartea cu ochii. Unul din volumele lui ulterioare va trebui să cuprindă pur şi simplu mărturia lui vie cu privire la tot ceea ce a trăit în decembrie 1989. Cei care nu-l cunosc vor fi surprinşi să afle ce spirit ardent şi ce nelinişte se ascund sub apele netulburate ale scrisului cu care ne-a obişnuit. Multă vreme îşi reţinea cu greu plânsul când trecea prin Piaţa Universităţii, în memoria datei de 21 decembrie 1989. Chiar dacă el nu o va mărturisi, probabil, niciodată, autorul acestei cărţi, student pe vremea revoluţiei, se simte în mod sigur dator să lupte pentru adevăr, în numele celor care nu mai pot să o facă. Şi reuşeşte. Pentru că Romulus Cristea este un învingător.” (Prefata la cartea „Marturii de la baricada”/ autor : Romulus Cristea)

******

copertarrmd.jpg

Prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, membru al Academiei de Medicină din România: „Revenirea la normalitate. Romulus Cristea este unul dintre puţinii români, care mai cred în revenirea la normalitate prin spunerea lucrurilor pe nume în legătură cu evenimentele din România, care au dus la înlăturarea lui Ceauşescu. Începând cu 27-28 decembrie 1989, am asistat atunci la o efervescenţă a civismului, în oraşele unde avuseseră loc încercările disperate de reprimare sângeroasă a manifestărilor populare îndreptate împotriva dictaturii lui Ceauşescu. Aşa cum generaţia mea nu cunoscuse în Bucureşti mişcări anticomuniste de amploare, la fel pot să declar că şi starea de graţie din primele zile după dispariţia dictatorului a fost unică, fără corespondent în ultimele decenii.
Revolta populară din decembrie 1989 a început în Timişoara prin exprimarea unor puncte clare, a unor revendicări cu substanţă democratică indubitabilă,care s-au sedimentat în scurt timp în “Proclamaţia de la Timişoara”. Ducerea la îndeplinire a acelor deziderate ar fi însemnat transformarea unei nemulţumiri populare nefinalizate, într-o adevărată revoluţie,care sa înlocuiască un regim autoritar,despotic,discreţionar,cu o societate democratică. Justiţia ar fi trebuit să defrişeze, să cureţe societatea românească de toţi aceia care se făcuseră vinovaţi de crime împotriva poporului român. Ori, în loc să asistăm la punerea sub acuzare a criminalilor, am constatat cu surprindere şi stupoare că nu se mai ştia cine a tras în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în Piaţa Operei din Timişoara, în Cluj, Braşov, Sibiu şi în alte câteva oraşe din ţară, cine a dat comanda pentru carnagiile unde au murit atâţia tineri,de ce nu au fost autopsiate cadavrele morţilor prin împuşcare şi multe alte evenimente la care asistaserăm cu toţii dar nimeni nu era tras la răspundere.
Să fi fost oare justiţia română incapabilă să administreze nişte probe în cazuri evidente de omucidere? Ne lipseau în 1990 magistraţii, n-aveam procurori, n-aveam judecători?
Realitatea este din păcate alta şi destul de crudă. În justiţie aveam oameni cu ştiinţă dar fără conştiinţă. Cei de la procuratura generală, de la procuratura marilor oraşe unde avuseseră loc masacre, cei din organele de anchetă, o serie de medici legişti au creat un zid de nepătruns pentru aflarea adevărului din decembrie 1989 şi din iunie 1990, ca să mă refer doar la aceste două momente tragice din istoria ultimilor 17 ani.
Atunci când Ion Iliescu a declarat prin 1990-1991 cu cinism şi iresponsabilitate că nici pe Kennedy nu ştim cine l-a omorât, aşa că să o lăsăm mai moale cu aflarea adevărului şi cu tragerea la răspundere a celor vinovaţi, el cu bună ştiinţă a strivit, a maculat, a interzis orice încercare de instrumentare a vinovăţiilor, a compromis ideea de justiţie şi ne-a arătat încă odată adevărata faţă a statului comunist în materie de justiţie.
Ce-i de făcut? Ce mijloace, ce pârghii de influenţare a justiţiei mai avem la dispoziţie? Dacă organele de anchetă şi-au făcut cu greu şi de abia întru târziu datoria, dacă sesizarea din oficiu a organelor procuraturii a fost extrem de firavă în primii ani, ca să nu spunem inexistentă, dacă morţii nu mai pot depune plângeri, ne rămâne totuşi o armă redutabilă: prezentarea în scris prin presă sau prin volume documentare a faptelor pe care le-am trăit cu toţii acum 17 ani. În aceiaşi ordine de idei, hotărârea votată de Parlamentul European în 26 ianuarie 2006 obligă toate ţările foste comuniste să-şi modifice cărţile de istorie, să prezinte generaţiilor tinere documente cu faptele petrecute în timpul comunismului pentru ca acestea să nu se mai repete, pentru ca ele să fie de învăţătură generaţiei tinere actuale şi generaţiilor viitoare.
Acesta este rostul cărţii scrise de Romulus Cristea pe care o recomand tuturor celor care mai au dubii atunci când li se propune condamnarea comunismului.
Bucureşti 30 noiembrie 2007″ (Prefata la volumul „Revolutia Romana- Marturii si documente/ autor: Romulus Cristea)

Written by Romulus Cristea

Duminică, 18 Noiembrie 2007 la 04:15

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: