Cine mai poftește la război

Statele participante la summitul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, de la Varșovia, au stabilit să recunoască cyberspațiul ca un domeniu de operațiuni în care NATO trebuie să se apere la fel de eficient ca și în aer, la sol sau pe mare.

Romulus Cristea

Mai pe scurt, dacă până acum atacurile cibernetice erau oarecum privite ca instrumente nițel exotice, subsidiare, controlabile și erau pomenite în manualele de intelligence ca având potențial de amenințare mai mult pentru viitorul apropiat, iată că de acum discutăm despre cu totul altceva. În primul rând, un atac cibernetic țintit ca să destabilizeze economic, militar, din punct de vedere energetic sau al transporturilor un stat membru NATO va putea fi asimilat unui atac armat convențional. E simplu, este totuna dacă inamicul atacă terestru, pe mare, aerian sau în spațiul cibenetic. Răspunsul, după identificarea pericolului, va fi unul colectiv. Iar apărarea se va face nu doar printr-o simplă contracarare în spațiul virtual a atacului, ci mai complex, folosind absolut toate armele de apărare, inclusiv cele convenționale. Așa că joaca de-a hackerii se va termina cât de curând sau va deveni extrem de riscantă, încât va trebui să te susțină cineva cu garanții serioase.
„Acest lucru va îmbunătăți capacitatea NATO de protejare și desfășurare a operațiunilor și ne va păstra libertatea de acțiune și de decizie, în toate împrejurările. Va susține acțiunile de descurajare și apărare pe scară mai largă: apărarea cibernetică va continua să fie integrată în planificarea operațională, dar și în operațiunile Alianței”, se menționează în comunicatul emis de șefii de stat și de guvern participanți la întrunirea Consiliului Nord-Atlantic.

Așa, doar ca mențiune, ar trebui să remarcăm că momentul se suprapune cumva cu evoluțiile lumii reale. Trecerea la era digitală a fost făcută pe deplin, internetul detronând media convențională. Manipularea, vehicularea informațiilor importante și amenințările prin presa scrisă sau audiovizuală pierd suportul tradițional și își transferă caracteristicile în spațiul virtual, mult mai vast și versatil.
Dar, revenind la recentul summit de la Varșovia, mai există un aspect al deciziei sus pomenite, cu repercusiuni care au fost trecute cu vederea de societatea civilă. Păi, e atât de simplu de intuit, decizia luată implică monitorizare serioasă. Și la un nivel care depășește actualele convenții sau cadre legislative. Pentru că nu se va juca nimeni de-a războiul fără să aibă dovezi sau argumentații imbatabile. Dacă până acum, societatea civilă credea că mai poate decide până unde se poate merge cu monitorizarea sau prelucrarea datelor personale, în foarte scurt timp, dacă deja nu s-a procedat la acțiune, nu mai are nimeni de ce să te întrebe dacă ești de acord sau nu cu o supraveghere care depășește limitele închipuirii. În situația unui atac cibernetic, evident, inamicul trebuie identificat, trebuie stabilită entitatea din care face parte, chiar dacă acționează din cu totul altă direcție decât cea din care provine. Și cum poți face asta la nivel global? Foarte simplu, monitorizând permanent și stocând pentru lungă durată informațiile cele mai diverse care circulă aiurea și aparent necontrolat. Era ceva ce semăna și până în prezent, dar altfel se pune mai nou problema. Nu mai discutăm de ceva probabil și oarecum cu urmă de legalitate precară. De ce legislație mai ai nevoie când se aduc în discuție pericole la adresa siguranței unui stat sau grup de state? Pentru ce ai mai întreba civilii dacă le convine sau nu metoda de monitorizare?

*Citește și: Când manipularea ține cont de prostie: nu penalul a generat „panica roșie”

Articol apărut în revista Print Magazin în data de 6 augist 2016/ Autor: Romulus Cristea