Posts Tagged ‘sindicat’
Ce scumpiri ne asteapta in 2011
Importurile si diferentele de curs valutar maresc preturile la alimente – http://htxt.it/VOxQ
Codul Muncii se schimba in favoarea patronului
Cum vrea Guvernul sa modifice legislatia muncii – http://htxt.it/gh14
Extinderea perioadei de probă şi scurtarea perioadei de concediu neîntrerupt sunt doar câteva dintre noile reguli de pe piaţa muncii prevăzute în proiectul de modificare a Codului Muncii.
Flexibilizarea pieţei muncii este principalul argument al guvernanţilor pentru modificarea actualului Cod al Muncii. De asemenea, patronatele susţin iniţiativa Guvernului, considerând că prevederile Codului Muncii şi reglementările privind piaţa muncii instituie numeroase bariere birocratice, că sunt favorizante şi mult prea protective pentru salariaţi.
De partea cealaltă se află marile confederaţii sindicale care susţin că actuala formă a legii este una corectă, orice modificare fiind apreciată ca neavenită.
Ministerul Muncii va începe în această săptămână discuţiile legate de modificarea Codului Muncii şi a altor legi privind sindicatele, patronatele şi contractul colectiv de muncă, urmând ca noile reguli privind piaţa muncii să fie aprobate de Guvern şi transmise Parlamentului până la sfârşitul anului.
O modificare interesantă care apare în proiectul de modificare a Codului Muncii se referă la proba care trebuie adusă în instanţă în cazul unui conflict de muncă. Sarcina probei în conflictele de muncă va reveni reclamantului, şi nu angajatorului, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, potrivit Mediafax. În actualul Cod al Muncii se prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, care are obligaţia să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Proiectul de lege propune însă modificarea Articolului 287 din Codul Muncii, astfel încât sarcina probei în conflictele de muncă să revină reclamantului.
Însă durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită până peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână. Perioada de referinţă în funcţie de care orele de activitate pot fi suplimentate va fi extinsă cu o lună, la patru.
Perioada în care lucrul suplimentar poate fi compensată prin ore libere plătite va fi prelungită de la 30 la 60 de zile, conform proiectului de modificare a Codului Muncii.
Articol aparut in ziarul Romania libera din 30 noiembrie 2010
Foto: Romania libera
20.000 de grevisti in fata Guvernului. Urmeaza 18 ore de restrictii de circulatie
Cele patru confederatii sindicale reprezentative la nivel national: CNS „Cartel ALFA”, BNS, CSDR şi CNSLR-Frăţia organizează mâine, 7 octombrie, orele 11, o amplă manifestaţie de protest la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului.
Peste 20.000 de lucrători din toate sectoarele de activitate ale economiei româneşti vor veni la Bucureşti cu peste 200 de autocare „pentru a trage la răspundere Guvernul pentru situaţia fără precedent în care se află România”.
„Nu va fi un miting al bugetarilor, ci un miting al tuturor lucratorilor din România,” se menţionează în comunicatul CNS „Cartel ALFA”.

Foto: CNS „Cartel ALFA”
Principala cauza a nemultumirii generale o reprezinta neaplicarea, de catre Executiv, a Planului de masuri anticriza stabilit de comun acord cu partenerii sociali.
Revendicarile comune ale celor patru confederatii sindicale sunt:
- Salariul minim pe economie garantat în plată de:
Ø 740 Ron în 2010
Ø 1.300 Ron în 2014 (minimum 50% din salariul mediu pe economie)!
- Legea salarizării unitare în sectorul bugetar – refacerea grilelor de salarizare în conformitate cu principiile şi criteriile convenite!
- Dezvoltarea economiei naţionale – investiţii în economie şi susţinerea unităţilor economice!
- Pactul pentru ocupare – pentru noi locuri de muncă stabile şi protecţia lucrătorilor!
- Asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă!
- Majorarea pensiilor!
* Citeşte care sunt restricţiile de circulaţie şi rutele ocolitoare pentru ziua de 7 octombrie:
Sindicatele mentin calendarul protestelor. Greva generala pe 5 octombrie
Reprezentanţii Alianţei Bugetarilor au anunţat că întâlnirea de astăzi de la Guvern, pe tema Legii unice a salarizării, nu a dus la nicio rezolvare imediată, astfel că sinidcaliştii menţin calendarul anunţat al protestelor.
„Practic, singurul pas înainte este faptul că ar urma să se constituie o comisie interministerială care să lucreze la corectarea legii. În rest, nu s-a rezolvat nimic, astfel că marţi, 15 septembrie, vom picheta sediul Parlamentului, iar pe 5 octombrie va fi grevă generală. Despre calendarul protestelor după 5 octombrie nu pot spune nimic acum, rămâne să discutăm cu reprezentanţii celorlalte confederaţii sindicale”, a spus Aurel Cornea, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Executivul a acceptat să introducă în Legea unitară a salarizării în sistemul bugetar o prevedere care să permită efectuarea de corecţii la actul normativ până în 30 iunie 2010, de către o comisie interministerială constituită în acest scop, au spus sindicaliştii, la finalul negocierilor de astăzi.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat, potrivit Realitatea TV, la finalul întrevederii cu premierul Emil Boc că speră ca Guvernul să accepte modificările propuse de sindicatele bugetarilor, în privinţa Legii unice.
„Avem încă reticenţe dacă Guvernul îşi va asuma mâine sau poimâine toate cele convenite, pentru că am mai avut înţelegeri de-a lungul timpului, tocmai din acest motiv, pichetarea, care era prevăzută de către federaţiile bugetare din Cartelul Alfa, de marţi, la ora 14.30, la Parlament, va avea loc”, a declarat Hossu la ieşirea din şedinţa de astăzi cu premierul Emil Boc.
Hossu a mai arătat că „dacă amendamentele propuse de sindicate se vor regăsi în forma finală a legii, nu vor mai exista motive de conflicte pe termen scurt.”
În ce priveşte proteste anunţate pentru 5 octombrie, liderul Cartel Alfa, a precizat că strucutura poliţiştilor, pe care o reprezintă, nu are voie să facă grevă.
„Este vorba de declanşarea procedurii de pact, de ocupare, care să rezolve problemele multiple cu care se confruntă sectorul bugetar, dar şi cel economic”, a explicat Hossu, concluzionând că „dacă aceste lucruri nu se rezolvă, vor exista în continuare conflicte multiple”.