ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘secret

La forturi, la Ştefăneşti

with one comment

Duminică, la ora 22, am fost cu Tanzyy, Horia, Abonatuconnex, Slim şi alţi patru prieteni la fortul de lângă Ştefăneşti (judeţul Ilfov). Drumul până în localitate l-am parcurs cu maşinile, apoi, de la şoseaua de centură pe jos, printr-un şantier. Ne-au ieşit în întâmpinare câinii şi vreo patru paznici. Nu au fost prea mari probleme, localnicii fiind totuşi binevoitori.

Am mai străbătut pe câmp o porţiune, am escaladat munţi de moloz şi am ajuns la buza unei râpe nu foarte abrupte. A fost singura porţiune poate mai dificilă. Apoi, a început exploarea galeriilor. Trei dintre prieteni au renunţat să mai intre în tuneluri, iar cei care am rămas am străbătut până spre ora 1 zeci de galerii însumând sute şi sute de metri. Fiecare dintre noi a făcute zeci de fotografii, iar eu am apucat să filmez în înfraroşu peste 45 minute din traseul parcurs.
N-am apucat până azi să descarc imaginile din aparatul foto şi nici filmele din camera video. Noroc cu Tanzyy şi Abonatuconnex care mi-au trimis peste 200 de fotografii. Când o să găsesc puţin timp voi posta mai multe despre scurta incursiune la forturile de Ştefăneşti.

Vor fi mai multe fotografii şi scurte filmuleţe, toate pe blogul dedicat „Doar despre tuneluri, buncăre şi forturi„.
Citiţi şi la adresa:
http://rcristea.blogspot.com/
Foto: Prima fotografie a fost realizată de Tanzyy, iar a doua aparţine lui Abonatuconnex

O filmare din subteranele Bucureştiului

with 2 comments

Un nou articol despre subteranele din Bucureşti am postat pe blogul dedicat: Doar despre tuneluri, buncăre şi forturi.  Imagini şi peripeţii deosebite…

Adresa este blogului este: http://rcristea.blogspot.com/

Am postat şi un mic filmuleţ realizat cu o cameră digitală, precum şi câteva fotografii interesante, primite  de la Luca, unul din tinerii care au participat la o expediţie plină de întâmplări neaşteptate, prin tunelurile din zona Operei.

** În zona Operei Române există o reţea de tuneluri şi clădiri tehnice subterane, interconectate, care fac parte dintr-un sistem complex de adăposturi de tip ALA, un adăpost de protecţie civilă antiaeriană, de mari dimensiuni, proiectat şi construit în perioada comunistă, pentru a putea fi utilizat în caz de război. Construcţia subterană şi instalaţiile au fost trecute după anii ’90 în conservare, în principal datorită lipsei de fonduri pentru întreţinere. Până în anul 2000, a mai existat din partea autorităţilor locale, o tentativă de modernizare şi păstrare în funcţiune a adăpostului, însă datorită costurilor foarte mari s-a renunţat la iniţiativă. În prezent, starea de conservare a obiectivului este relativ bună.

http://rcristea.blogspot.com/

Foto: Luca