Posts Tagged ‘scoala’
Statistica manipulată de Educație
Ministerul Educației Naționale a propus „suspendarea cursurilor pentru zilele de vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie”. Astfel, „studenţii ar putea merge să voteze” în localităţile în care au domiciliul, potrivit MEN. Adică sâmbătă, 15 noiembrie și duminică, 16 noiembrie nu intră la socoteală? Asta arată cât de rupți de realitate sunt cei de la Ministerul Învățământului care habar nu au că sunt zeci de facultăți de stat și private, în toată țară, unde sâmbăta și duminica se susțin cursuri (la forma de învățământ „Zi”, nu la I.D.).
În general, cei de la Ministerul Educației nu știu decât să delapideze fonduri, să șmenuiască banii, să fure și să tot fure. Doar din înființarea așa-numitului Registru Matricol Unic, inutil și nefuncțional încă din 2009 , zece milioane de euro au fost deturnați și au umplut buzunarele escrocilor din minister. Interesant e că nimeni nu suflă un cuvânt despre megaescrocheria RMU.
Hai să vă mai spun ceva. Pentru perioada 1990-2010 nu există nicio evidență oficială a diplomelor universitare și de Bacalaureat. Nu a existat și nici nu există vreo centralizare.
800.000 de bugetari intra in greva generala pe 5 octombrie
Alianţa Sindicatelor Bugetarilor a decis să picheteze Parlamentul şi să declanşeze o grevă generală de o zi.
„În jur de 800.000 de oameni vor participa la greva”, a anunţat Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.
Poliţiştii, cadrele medicale, profesorii şi funcţionarii publici vor face grevă, nemulţumiţi de prevederile Legii unice de salarizare.
”Pe data de 15 septembrie vom picheta Parlamentul, iar pe 5 octombrie vom declanşa o grevă generală de o zi. Aceste acţiuni vor fi urmate de alte activităţi revendicative care vor culmina cu neparticiparea membrilor noştri de sindicat la acţiunile din perioada alegerilor”, a declarat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
* Funcţionarii publici vor intra în grevă generală pe 20 octombrie
„Vom organiza un miting de protest pe 15 septembrie şi pe 15 octombrie şi luăm în considerare un miting de susţinere pentru colegii noştri pe data de 5 octombrie. În grevă generală vom intra în 20 octombrie. Nu suntem mulţumiţi de legea salarizării” a declarat preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu.
„Timp de trei luni de zile am venit cu soluţii palpabile, tehnice. Nu s-a ţinut cont de nimic din ce am propus noi. Asta ne nemulţumeşte şi pe noi şi pe cei din sănătate şi pe cei din învăţământ”, a declarat vicepreşedintele SED LEX, Răzvan Bordeianu.
Bogdan Hossu, liderul Cartel ALFA, a declarat că există două probleme majore: „problema coeficienţilor salariali care sunt disfuncţionali şi problema salariilor.
„Dacă nu ne vor fi acceptate propunerile de către Guvern, noi cerem o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului. Dacă nu se va rezolva această situaţie va începe un adevărat război social. Legea nu poate să rezolve problemele punctual”, a mai spus Bogdan Hossu.