ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘scandal

Iadul pe Pământ a înghițit normalitatea

leave a comment »

În timp ce viceprim-ministrul a anunțat că după ce „a vizitat câteva tronsoane” de drumuri a văzut „iadul pe Pământ”, localnicii din zonele aflate sub cod roșu susțin doar că „așa e în fiecare iarnă”. Percepția disproporționată a realității nu reflectă altceva decât incompetență și plasarea pe un alt palier decât cel al normalității.

RC colorNe-am fi așteptat mai degrabă ca localnicii zgribuliți din regiunile județelor bântuite de viscolul puternic să vorbească, subjugați de neputință, despre calamitate, infern, nenorociri și peisaje apocaliptice. Ei bine, locuitorii intervievați de jurnaliștii cuprinși de panica indusă de autorități răspundeau calm și simplu că nu e nimic nemaivăzut sau neauzit: „Așa e iarna, și anul trecut a fost la fel!”. O iarnă cu zăpadă troienită care afectează în primul rând traficul și transporturile de mărfuri. O iarnă târzie care crește facturile pentru toți și întârzie livrările pentru lanțurile de distribuție,  industrie, tipografii etc.

„Bucureștiul arată ca o cazemată”, „Între blocuri e infernul alb”, „Peisajul apocaliptic a cuprins România”, „Calamitate-alertă maximă de cod roșu”, „Mii de oameni stau prizonieri în case cu zăpada la ștreașină”, „O gravidă stă să nască între nămeții de patru metri de zăpadă” sunt doar câteva dintre titlurile nefericite apărute pe ecranele televizoarelor, la programele de știri și pe paginile publicațiilor online cu ocazia primului viscol din această iarnă mult întârziată. Totul a culminat cu declarația cel puțin iresponsabilă a unui demnitar din fruntea guvernului care după ce s-a udat nițel la pantofi vizitând „niște tronsoane” a declarat la Palatul Victoria că el a văzut „Iadul pe Pământ”, în loc de o ninsoare rebelă de iarnă. Într-adevăr o ninsoare viscolită, de intensitate mai mare pe alocuri, dar nu fenomene nemaivăzute și nemaiîntâlnite. Iarnă grea, cu temperaturi extreme, viscol puternic și numeroși morți prin înghețare, a mai fost în ultimul deceniu și nu a fost decretat niciun cod roșu. Ca să nu mai vorbim de cel puțin două ierni grele din anii ’80 când troienele depășeau doi metri și nu a declarat nimeni stare de necesitate sau calamitate.

Citește restul acestei intrări »

Publicitate

Written by Romulus Cristea

Luni, 17 februarie 2014 at 11:58

Jerry Lee Lewis – Great Balls Of Fire

with 2 comments

Jerry Lee Lewis and friends – Van Morrison, Dave Edmunds, John Lodge, Brian May, Stuart Adamson and Dave Davies;Great balls of fire; London’s Hammersmith Apollo in 1989:

Postat pe Youtube de eaglerocktv

Jerry Lee Lewis – Great balls of fire; 1957; Steve Allen Show; live:

Postat pe Youtube de jerrylee1975

„Great Balls of Fire” a fost compus în 1957 de Otis Blackwell şi Jack Hammer. Cântecul a devenit foarte cunoscut în interpretarea lui Jerry Lee Lewis, însă există şi în alte variante, de exemplu, cu Dolly Parton.
Melodia „Great Balls of Fire” este poziţionată pe locul 96 în topul „500 -cele mai ascultate cântece din toate vremurile” (The 500 Greatest Songs of All Time) alcătuit de revista de specialitate Rolling Stone.
În 1957, Jerry Lee Lewis şi formaţia sa au participat, interpretând această melodie, la filmările peliculei Jamboree (produs de Warner Brothers), film în care au apărut şi Carl Perkins, Fats Domino, Buddy Knox şi Dick Clark.

Jerry Lee Lewis (născut în 1935) este un solist şi pianist american de muzică rock and roll şi country.  Scandalurile legate de viaţa sa particulară, atitudinea permanent neconformistă şi ironizarea , prin muzica interpretată, a unor obiceiuri sociale şi religioase  au condus, pentru ani buni, la  indexarea sa pe lista neagră a posturilor de radio din SUA. Lewis a fost introdus în 1986 în Rock and Roll Hall of Fame. În 2004, Rolling Stone Magazine l-a situat pe locul 24 din lista celor “100 cei mai buni artişti ai tuturor timpurilor”.