Posts Tagged ‘PC’
E-mail a implinit 40 de ani
Tehnologia militară a stat la baza transmiterii primului e-mail sub forma cunoscută astăzi, adică utilizând simbolul „@” care separă numele utilizatorului de denumirea serverului http://htxt.it/xXJA
Misiunea lui Steve Jobs
„Am ceva extraordinar să vă arăt”, obişnuia să spună Steve Jobs (1955-2011), cofondatorul Apple, la conferinţele de lansare ale dispozitivelor IT&C, produse inovative ale legendarei companii şi care, au schimbat definitiv percepţia consumatorului asupra tehnologiei – http://htxt.it/QzA_
Curtea Constitutionala a validat rezultatul alegerilor. Traian Basescu este presedinte
Curtea Constituţională a constatat că Traian Băsescu a fost ales preşedinte al României cu cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. Ceremonia de validare va avea loc pe 16 decembrie la ora 10, la sediul Curţii Constituţionale.
Decizia CCR este definitivă şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Tot astăzi, Curtea Constituţională a respins contestaţia PSD prin care solicita reluarea turului II al prezidenţialelor. De asemenea, CCR a respins ca inadminisibile şi sesizările formulate de Alianţa PSD+PC, Organizaţia judeţeană Caraş-Severin şi contestaţia formulată de Alianţa PSD+PC Arad.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că acceptă decizia Curţii Constituţionale privind respingerea cererii de anulare şi repetare a celui de-al doilea tur de scrutin formulată de socialo-democraţi.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Mircea Geoană i-a urat succes lui Traian Băsescu în noul mandat şi şi-a exprimat speranţa că acesta va fi exercitat cu mai mult echilibru şi în interesul României.
*****
În şedinţa din data de 14 decembrie 2009, Curtea Constituţională, în temeiul art.146 lit.f) din Constituţie, art.2 alin.(2) şi art. 24 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi al art.37 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, s-a pronunţat după cum urmează:
– prin Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009, a respins cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009 pentru funcţia de Preşedinte al României, formulată de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator;
Citește restul acestei intrări »