ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘Parchet

Dan Adamescu, patronul de la Astra şi Medien Holding (România liberă): De ce să citeşti cărţi când poţi răsfoi un „foieton”

with 60 comments

Miliardarul Dan Adamescu, la o şedinţă cu şefii de departamente de la România liberă (transcriere după înregistrare audio):

rsz_rsz_1adamescu1

D.G. Adamescu

„Cum să vă zic eu vouă…Jurnalu’ merge prost. Aştept de la voi anchete cum făcea Băcanu, pe vremuri. Ştiţi voi, îi învârtea pe toţi pe degete, avea relaţii, avea surse la servicii secrete. Le era frică la toţi. Înţelegeţi ce vreau!? Asta vreau! Ca să nu vă mai zic de conţinut…Păi, eu mi-am făcut bagaju cultural din foietoane (sic).

Eu am citit, timp de zece ani, toate foitoanele (sic) din Frankfurter Allgemeine Zeitung. Cine nu ştie, e un ziar gros nemţesc, şi la mijloc avea un foieton pe diverse subiecte: artă, ştiinţe, diplomatie, spionaj, politic, astronomie. Nu am mai avut nevoie de cărţi, să citesc şi altceva… Aşa am învăţat multe lucruri, a fost suficient să devin un om cultivat. Foitoanele alea au făcut cât o mie de cărţi. Asta vreau de la voi! Şi puneţi mâna şi lucraţi că eu nu vă mai dau niciun ban! Aţi înţeles!? Băi ! Uite care e treba! Ca să vă dau 5 lei, uite vreau să văd că îmi aduceţi şi voi un leu pentru ziar ! Un leu, măi! Să văd cum vă mişcaţi ca să îmi aduceţi şi voi un leu, nu doar să cereţi mereu bani ! Mereu vreţi bani!Bani, bani bani! Vă cer mult!? Vreau să văd! Şi pe urmă mai discutăm!”

Fotografia de mai sus este o captură video chiar de la şedinţa respectivă. Adamescu avea o privire stranie, se uita la mine supărat că nu sunt de acord cu alegaţiile lui. Era chiar nervos că nu îl aprob.  Eu mă pregăteam să mă ridic să fug. Bâţâia piciorul drept, semn că urma ceva care îngrozea pe toţi cei prezenţi. Noi, în redacţie, îl poreclisem Grigore Pârţâilă.

** Citeşte şi:  Sabotati ziarul Romania libera

Sabotati ziarul Romania libera (I)

with 174 comments

Ziarul România liberă „a uitat” să-mi mai plăteasca salariile începând din luna februarie. Se mai adaugă munca „la negru”, prestată pentru Medien Holding, pentru mai multe suplimente ale ziarului România libera şi pentru care banii s-au încasat, dar nu s-au virat şi pentru ziarişti. Eu o consider o escrocherie, ca să nu o numesc mizerie. Sunt uimit sa văd acum un „protest” al colegilor, dar care au stat impasibili când vedeau cum sunt escrocat de ziarul la care lucram de 23 de ani (din 1990). Colegii „răzvrătiţi” nu au scos niciun cuvânt când vedeau că eu, de luni si luni de zile, prestam pe gratis. În schimb, colegii jurnalişti îşi încasau salariile pe drepturi de autor sau lanegru, cu banuţii număraţi ca la frizer, în mână (eu am preferat sa lucrez legal, în schimb).
În plus, am mai descoperit că nici asigurările nu sunt plătite de doi ani de zile. ITM-ul are acum de lucru si cu România liberă, dar şi cu proprii angajaţi „unşi”.

Nu-mi rămâne decât să-i rog pe cei care mai au bun simţ să saboteze acest ziar (România liberă, dar şi Academia Caţavencu care face parte din trust, ambele cu audiente si tiraje prabusite), adică pur şi simplu să nu-şi mai facă abonamente şi să nu-l mai citească, dar nici să nu mai deschidă pagina lor de web. E suficient doar atât. Nesimţirea a fost maximă. Altceva nu a mai rămas de făcut! Doar aşa mai puteţi dovedi puţină solidaritate cu ziaristii escrocaţi. Altfel umpleţi în continuare buzunarele lui Adamescu & Co care sfidează jurnaliştii escrocaţi. Adamescu continua să vină la birou fie cu Rolls Royce, fie în Maybach, în timp ce ziariştii sunt rupţi de foame de luni de zile. Un trabuc pe care-l fumează zilnic Dan Adamescu costă cât salariul neplătit de luni de zile al unui junalist. Un individ cu moralitate diminuată, discutabilă şi care a adus ziarul în stadiul în care se află astăzi. La zero barat, un ziar lipsa la recenta auditare si aproape inexistent.

Cum am fost escrocat de ziarul România liberă

Cum am fost escrocat de ziarul România liberă

Ce să vă mai spun? Că am aflat că nu am şansa să recuperez nimic de la societate. Totul a fost spoliat şi mătraşit. „Actorii-dirijori” sunt indicaţi şi arătaţi cu degetul în persoana directorului general Adrian Rus (care cerşea imperativ de la redactori redirecţionarea impozitelor către ONG-urile proprii, afirmând-halal model de părinte- că are de cumpărat fân pentru caii fiicei şi bascheţi pentru băiatul de la liceu )  şi a directorului economic Dan Sabău. Despre Găbi Gheorghiţa Barbu, şefa de la personal care malversaţioneză şi ştate, nu va pot spune decât ce ştie toată lumea. Discutăm de o semianalfabeta şi abia aştept ca în zilele următoare să public scrisorile electronice primite de la aceasta. Pentru fapt divers, i se spune în redacţie, „Miau-Legat” sau „Servitoarea”. Surpriza vine în viitorul apropiat. Cu probe si documente. La poliţie unii deja au dat cu subsemnatul, alţii aşteaptă mandatul de aducere, aşa cum de altfel a auzit direct şi Alexander Adamescu.

La Poliţie şi Parchet sunt, în prezent, instrumentate câteva dosare privind situaţia de la România liberă. De exemplu, la Secţia 9 Poliţie Mai sunt şi nişte procese pe rol. Sper ca lucrurile să fie soluţionate în curând.

Mai am de adăugat însă ceva. Ziarul România liberă îmi plătea un „fantastic” salariu de 1.800 lei, un fel de pedeapsa pentru faptul că am refuzat să lucrez ilegal „la negru” sau pe drepturi de autor. În schimb, colegii, 99,99%, care în prezent plâng pe la colţuri, primeau 3.500-6.000 de lei lunar drept răsplată pentru”fentarea” legii prin aşa-zise drepturi de autor sau plată pe ştate de aruncat la coş.

* Voi publica cât de curând lista cu firmele, politicienii si oamenii de afaceri care au beneficiat indirect de munca mea, neplatită de angajator. O astfel de firma, de exemplu, este compania care imbuteliază apa minerală Borsec.

** Cititi alte cateva zeci de comentarii la materialul de mai sus, pe pagina mea de la Facebook:

https://www.facebook.com/romuluscristea

Va urma

Au recunoscut ca au tras la Revolutie

with 2 comments

Povestea lunetistilor, retinuti de armata

In zilele revolutiei, formatiunile alcatuite din civili si militari au depistat si retinut mai multi indivizi care trageau in oamenii iesiti pe strazi. De asemenea, fortele de interventie ale Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista (USLA) au actionat la ordinele Armatei pentru anihilarea unor asa-zisi teroristi, in urma luptelor fiind prinsi mai multi lunetisti. La ancheta efectuata de Procuratura, unii dintre tragatori au afirmat ca primisera armamentul de la fosti ofiteri de Securitate care le indicasera si locul de unde sa traga, altii au invocat amnezia si au perseverat pana la eliberarea din arest, in lipsa altor probe. Nici pana astazi ancheta nu a condus la aducerea in fata instantei a vreunui caz de lunetist capturat si interogat.
Romania libera

Foto: Romania libera

» Dupa 19 ani de la Revolutie, inca mai exista unele cazuri neelucidate privind asa-numitii teroristi. Procurorii militari au concluzionat ca ipoteza cetatenilor straini care au actionat impotriva populatiei la Revolutie nu sta in picioare, insa exista consemnate in dosarele Revolutiei cazuri bizare, cu tragatori care actionau individual sau in grupuri mici, impuscand aleatoriu civili sau militari.

In zilele revolutiei au fost retinuti mai multi indivizi care trageau cu pusti cu luneta in manifestanti, insa dosarele in care acestia erau acuzati au ramas nesolutionate. Dintre cei acuzati, unii au murit in conditii suspecte chiar in arest, altii au fost declarati cu probleme psihice, iar majoritatea au fost eliberati din lipsa de probe, neexistand decat declaratii de martori, rareori vreo proba balistica, neconcludenta.

Postasul care a recunoscut ca a tras in manifestanti
Tudor Molan (42 de ani) era in viata de zi cu zi factor postal in Brasov. Dupa cum au declarat martorii, vecini si colegi de serviciu, acesta era un om obisnuit, cu viata de familie si cu doi copii. Ceea ce avea sa se intample insa in primele zile ale Revolutiei cu postasul Molan i-a uimit atat pe cunoscuti, cat si anchetatorii ce au documentat ulterior cazul care, si la ora actuala, ramane o enigma nedezlegata.
In dimineata zilei de 23 decembrie 1989 Molan este arestat in timp ce iesea din curtea Cimitirului Evanghelic, aflat in zona centrala a orasului Brasov, avand asupra sa o arma semiautomata cu luneta si munitia aferenta. Intr-o prima faza, postasul Molan refuza sa se supuna somatiilor echipei de militari si indreapta arma spre acestia. Unul dintre soldati, Marian Mustetiu, a tras o rafala de pistol-mitraliera spre picioarele acestuia, fara a-l atinge. Mai multi cetateni furiosi aflati in zona l-au imobilizat, dupa care l-au luat la bataie. A fost apoi dus in cladirea postei si de acolo mutat la sediul Judetenei PCR, pentru interogatoriu. Comandantul garnizoanei, generalul Florea, le ordona subordonatilor sa-i ia o serie de declaratii postasului prins cu arma cu luneta in cimitir. Intr-una din declaratiile luate de militari lui Molan se consemnau numele mai multor persoane care, ca si el, au primit arme de la locotenentul major de Securitate Morariu, fiind apoi plasati in diverse locuri, cu misiunea de a trage in demonstranti. In aceeasi zi, Molan a fost mutat in arestul Militiei Judetene Brasov, fiind sesizata si Procuratura Militara.
Intr-o declaratie data procurorilor militari, tot in prima zi a arestului, postasul afirma ca l-a cunoscut pe locotenentul major Morariu, de la Securitate, prin intermediul colonelului pensionat Sovaila, avand cu acesta trei-patru runde de intalniri. Molan a sustinut ca pe 20 decembrie ’89 a fost convocat intr-o vila si a primit o arma cu luneta pentru a trage in demonstranti. A mers, impreuna cu Victor Adomnitei si o alta persoana necunoscuta, intr-un cavou aflat in cimitirul german(…).

Continuarea articolului, in ziarul Romania libera din 24 decembrie 2008./Autor: Romulus Cristea

A apărut: 21 Decembrie 1989-Martorii de la baricadă

with 2 comments

21 Decembrie 1989-Martorii de la baricadă/ Autor: Romulus Cristea

Detalii carte:
Titlu: 21 decembrie 1989-Martorii de la baricadă;
Autor: Romulus Cristea;
Coperta: Titi Amzăr
Editura: Romania pur si simplu;
Nr. pagini: 313;
Foto: Lucian Alexandrescu, Toni Bedros, Cristian Popa, Romulus Cristea, Arhiva Asociatiei 21 Decembrie si altii;
ISBN: 978-973-88313-6-0;
Un proiect: Romulus Cristea & Asociatia 21 decembrie & SSPR

Semnal editorial la Omnigraphies/ Marina Nicolaev