ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘MIRA

Portretele robot ale atacatorilor Bancii Transilvania

leave a comment »

Poliţia Română a dat dovadă de disciplină şi organizare riguroasă reuşind să găsească primele indicii care duc spre atacatorii agenţiei Băncii Transilvania din Cluj. Posturile de televiziune şi agenţiile româneşti au primit de la poliţie un fel de descriere a pungaşilor anunţând că se lucrează din greu la…portretretele robot ale infractorilor.

Cagula Balaclava black

Portretul robot: Infractorul Balaclava Black

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP, Raluca Şeucan, este vorba despre doi tineri, cu o înălţime cuprinsă intre 1,80 şi 1,85 m, unul dintre ei fiind îmbrăcat în negru, iar celălalt în haine deschise la culoare.”Unul dintre ei ei avea un fel de model alb”, a punctat un prezentator tv.
E clar, mai e puţin până la prinderea făptaşilor, semnalmentele potrivindu-se la câteva milioane de locuitori ai ţării.

Din păcate nu a mai mers şmcheria cu portretul robot din cazul jafului de la casa de schimb valutar din Braşov când pentru a arata cât sunt de zeloşi şi bine pregătiţi, specialiştii din poliţie au luat o fotografie de a unui cunoscut infractor, prieten însă al unor poliţişti braşoveni, şi au colat pe ea un turban negru.

Poliţiştii clujeni nu trebuie să se mai căznească să facă portretul robot al infractorilor, îl au de-a gata în imaginea din stânga.

Ca prime măsuri, pentru a preveni pe viitor alte jafuri armate la bănci, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica a găsit soluţia şi anume angajarea de urgenţă a încă 2000 de poliţişti, şi eventual, de ce nu, spunem noi, transformarea într-un stat poliţienesc. Adică mai multă teroare şi mai puţină eficienţă. Şeful poliţiei aminteşte de asemenea că măsurile de pază ale băncilor sunt ineficiente fără să amintească însă că şmecheria tot de la poliţie e învăţată. Secţiile de poliţie, sediile ale ministerului Internelor şi Poliţiei Capitalei sunt ferite de eventualele atacuri şi incendii cu porţi şi ferestre din plastic subţire şi ieftin, în urma unor afaceri nenorocite. Să nu uităm că în anii ’90, doar porţile din fier masiv şi ferestrele cu grilaje au oprit cât de cât, intrarea  miilor de manifestanţi anti-regim, cu camionul în sediul Ministerului de Interne şi pe ferestrele de la Poliţia Capitalei.

Nu doar băncile au probleme grave de securitate ci chiar Poliţia Română. La fel ca în cazul băncilor, e o chestiune de luni de zile, până la un an-doi şi vom asista la evadări spectauloase din arest sau spargeri ale unor sedii ale MIRA.  Spre exemplu: Attila Ambrus, spărgătorul de origine română care a jefuit 46 de bănci din Ungaria, păzit de forţele speciale, a evadat din arest pe o fereastră, agăţat de un cearceaf.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Raluca Seucan: Nu se ştie până în pre…„, posted with vodpod

Un alt aspect de toată jena, pe lângă faptul că poliţiştii investighează gunoaiele din spatele băncii suspicionând că spargătorii au mai avut timp să şi trieze ce au furat lângă tomberoane, este faptul că nici măcar nu se ştie cum au plecat atacatorii. Însă o declaraţie a anchetatorilor oferă elemente esenţiale: tâlharii „au plecat fie pe jos, fie folosind un autoturism”. Cât le-o fi luat poliţiştilor să facă o asemenea descoperire epocală?

De la începutul anului, jaful armat din Cluj este al treilea eveniment spectaculos şi periculos. Până acum, rezolvarea cazurilor a constat doar din praf în ochi. În cazul atacului de la casa de schimb din Braşov devine evident că e vorba de o mascaradă în cazul Gorbunov (desigur, un individ periculos dar care statea la adăpost prin ajutorul oferit de cei care ar trebui să asigure securitatea cetăţenilor). În cazul evenimentului petrecut la unitatea militară din Ciorogârla (UM 01916), o zonă bine păzită în general dacă ţinem seama că nu e singura unitate specială din zonă, arestarea celor şapte suspecţi din care trei sunt acuzaţi de furt, lucrurile nu sunt prea clare: nu se ştie cât armament a fost furat. Doar că există câteva zeci de armă lipsă. Ce reţinuţi vor fi acuzaţi cel mult de încălcarea regulamentelor militare, a consemnului şi atât. Cel mai sigur, armele lipsă sunt rezultatul haosului care a domnit în unităţile militare şi nu numai, precum şi a afacerilor necurate ale unor şefi. Probabil, armele respective care nu apar la inventar sunt dispărute din unitate în toată perioada anilor 1990-2009, la fel cum s-a întâmplat în toate unităţile şi depozitele militare din ţară. Acum se caută doar o justificare.

Cât priveşte primul jaf armat din istoria României asupra unei bănci, ancheta e razna, la fel ca şi anchetarii. Numai când îi vezi pe anchetatorii căutând pe lângă tomberoane fără mănuşi, e de ajuns.

Video: Realitatea TV

Foto: Kaki Army Shop

Uite asa imi reimprospatez memoria

with 3 comments

Acum trei zile am mai primit o citaţie-invitaţie cu menţiunea „Martor la evenimentele din decembrie 1989”.

De câte ori primesc un aviz de la Poşta Română mă  indispun.  Ştiu că nu poate fi decât o citaţie de la Pachetul Militar. Au început deja să mă plictisească şi să mă obosească grav. La începutul anilor ’90, citaţiile veneau de peste tot:  Ministerul de Interne, Procuratura Generală, Parchetul Militar, Secţia 1 Poliţie etc. Acum doar de la Parchet. De-a lungul anilor s-au adunat, nu exagerez deloc, cu sutele. Şi le pun teanc într-o cutie. Am o ladă, cu documente despre activităţile mele din perioada august 1989-iulie 1990: citaţii, somaţii, legitimaţii, mii de fotografii şi filme, pagini rupte de prin dosare, înregistrari audio şi alte documente. Am şi fotografia lipită pe panoul de la Secţia 1 Poliţie, în iunie 1990, când explicaţia era una imbecilă-„Manifestant din Piaţa Universităţii„, o invitaţie pentru mineri şi alţi declasaţi să mă identifice şi eventual să-mi aplice un linşaj.În presă a fost loc, s-a ocupat de mine Eugen Florescu. Ţin minte că luni de zile nişte indivizi, col. Manta, col. N. Rotaru etc, mă reţineau şi mă interogau ore întregi, zile de-a rândul. Apoi, veneau alţii la rând de la Ministerul de Interne, Secţia 1 Poliţie, Secţia 2, Secţia 7, Inspectoratul General de Poliţie, Parchetul Militar, Parchetul General şi chiar Ministerul Apărării Naţionale. Erau nerăbdători să afle ce mai ştiu  despre noaptea de 21 decembrie 1989, la baricadă, despre ce s-a întâmplat în CC-PCR, apoi la manifestaţiile care au urmat…şi căutau ca disperaţii nu ştiu ce documente de negăsit sau traseul armamentului dispărut. În schimb eu le spuneam ce-am văzut şi refuzau să consemneze: oameni împuşcaţi de ofiţeri, angajaţi USLA care au continuat să terorizeze lumea şi după 22 decembrie ’89 (ziaristul Ion Cristoiu a fost martor direct la un astfel de eveniment, o sechestrare a unui grup de civili care erau ameninţaţi de aceste matahale), miliţieni prinşi cu armament la chiloţi, ascunşi prin beciuri şi lifturi, cadre ale Securităţii care se predau noaptea prin subteranele CC-ului, despre cine şi cum utiliza armamentul special (puşti cu lunetă, fiole cu gaz toxic etc.). Auleu, eram să nu spun şi nu mai pot: un binecunoscut ziarist considerat de opoziţie, s-a pus bine cu Poliţia, UM 0215 şi SRI şi a făcut în nume propriu un denunţ împotriva mea însăilând din mintea lui bolnavă poveşti cu incendieri şi distrugeri de sedii ale unor autorităţi de stat. Tot el a indicat minerilor şi ofiţerilor haitaşi-bătăuşi unde era locul unde mă aflam la oarecare adăpost.

Lista cu persoane din fostul Comitet Central, la primele ore după intrarea manifestanţilor. E vorba de un document interceptat. Ofiţerii de informaţii erau infiltraţi printre manifestanţi şi îşi vedeau de lucru, transmiteau mai departe ce se întâmpla în CC-PCR :

Acum însă îmi dau seama că poate aceste „invitaţii” prind bine. Aşa îmi reîmprospătez memoria. Aşa m-am reîntâlnit cu oameni pe care nu i-am mai văzut de 18 ani. Dau peste documente de care uitasem. Au apărut zeci de fotografii absolut surprinzătoare, câteva filme (ceva rar de tot) făcute la Guvern, Ministerul Apărării Naţionale, Comitetul Central -PCR. Şi ce personaje…. Am revăzut stenograme (pe care le credeam pierdute) ale unor discuţii cu Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, NS Dumitru, N. Bârlădeanu, Kuki Borislavski şi alţii. Am revăzut prin amintiri întâlnirile din zilele revoluţiei cu Alin Teodorescu, Ion Cristoiu, Bogdan Popovici, Cornel Nistorescu, Henri Wald, Petre Roman, Dan Petre Popa, prof. D. Homentkowski, Adrian Sârbu şi mulţi, mulţi alţii. Ca fapt divers, mai erau pe acolo, Mihaela Rădulescu şi Floriana Jucan. Da, au fost şi ele, destul de implicate în ceea ce se întâmpla şi au trăit cu intensitate evenimentele. Mi-am amintit de cererea autorităţilor de a resuscita organisme ale PCR (posed document). Da, îngrozit sunt şi nu pot să uit plânsetele mamei lui Florin Ciungan sau de ţipetele sorei lui Cornel care mă întrebau disperate cum s-au întâmplat nişte nenorociri. În acele zile, din cauza oboselii nu mă mai impresiona nimic, nici creierii risipiţi pe pereţi, nici sângele impregnat pe haine, nici răniţii aruncaţi unii peste alţii laolalţă cu morţii prin subsolurile CC. Ca să vezi, uitasem de evacuarea unor importante ambasade la care am participat în perioada 22-24 decembrie 1989 (există câteva filme foto şi casete video nedate publicităţii până în prezent). Un important diplomat al unei ambasade şi-a adus aminte peste ani de noi şi a trimis un plic cu nişte bani, care nu ştiu pe unde s-au mai scurs, eu refuzând din principiu astfel de recompense. Uitasem de traseul unor documente militare sau ale Securităţii, de caietele cu adrese şi coduri militare, de echipamentele speciale de la Direcţia V. Aşa mi-am adus aminte şi despre ce a urmat până în iulie 1990. Cum a fost înfiinţat Colegiul Naţional de Apărare, cum se implica Ion Iliescu în organizarea manifestaţiilor împotriva opoziţiei, cum omorau, furau şi tâlhăreau pe rupte ofiţerii de la MApN, Poliţie, alte servicii şi multe altele. Ceea ce nu ştiu foarte mulţi, în ultima perioadă, probabil având mustrări de conştiinţă unii şi-au făcut autodenunţuri, care pentru alţii sunt deranjante.

Cum îmi găsesc puţin timp mă voi ocupa de editarea documentelor, a fotografiilor, înregistrările audio şi a filmelor. E doar o problema legată de timp, dar şi de bunăvoinţa prietenilor sau colegilor de a spune adevărul. Doar au trecut aproape 19 ani…