Posts Tagged ‘Marian Munteanu’
13-15 Iunie 1990, mineriada care a adus România în pragul unui război civil. Interviu cu publicistul Romulus Cristea
Piața Universității a fost și rămâne un reper al universului democrației românești întrucât de acolo s-a dat startul spre o altă Românie, iar cei mai mulţi încearcă să se revendice fără drept ca provenind dinspre această mișcare, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro, publicistul Romulus Cristea, participant direct la tragicele evenimente din iunie 1990. De asemenea, acesta a publicat şi amplă lucrare dedicată „Pieţei Universităţii şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990” în anul 2008.
Jurnaliştii.ro: Cum se vede astăzi la 29 de ani ziua de 13 iunie 1990? Cine a avut interes să aducă minerii la București?
Romulus Cristea: În data de 13 iunie 1990 autoritățile statului au intervenit violent și au pus capăt brusc, manifestației – maraton, declarată anticomunistă și care începuse în data de 22 aprilie prin ocuparea Pieței Universității. Au urmat două zile de teroare, 14 și 15 iunie 1990, perioadă cunoscută sub numele generic de mineriadă și care a rămas în conștiința oamenilor ca un act de teroare îndreptat împotriva populației.
Manifestația din Piața Universității, din 1990, a rămas referința luptei pentru democrație și libertate în România post-decembristă. Deşi protestele au fost înăbușite și rezultatele alegerilor legislative din 20 mai 1990 au arătat că majoritatea populației avea simpatii pro-FSN, evenimentele de atunci au netezit, datorită simpatiilor iscate în mediile occidentale, drumul României spre democrație. Cu multe hopuri, dar a fost o cale fără de întoarcere pentru societatea românească.
Cine a avut interesul să aducă minerii la București?
Bineînțeles cei care puteau, cei care dețineau pârghiile necesare pentru a declanșa o astfel de deplasare. Doar autoritățile oficiale, cei care preluaseră puterea și care erau sprijiniți de foștii coordonatori ai organelor de Securitate aveau o astfel de disponibilitate.
În primul rând trebuie spus că nu a fost prima oară când s-a întâmplat acest lucru. Lumea a mai uitat, dar istoria a consemnat. Perioada de început a anilor 1990 a fost plină de frământări sociale și politice. Manifestațiile, mitingurile, grevele erau o permanență. Toate protestele, dar absolut toate au avut ca inițiator de declanșare cererea adresată autorităților de a se spune „adevărul despre revoluție”, despre teroriști, despre morții și răniții din decembrie 1989.
La aceasta s-au adăugat apoi, rând pe rând solicitări politice, economice, sociale și altele. Minerii au fost aduși să intervină, prima oară, în perioada post-decembristă împotriva mitingului partidelor de opoziție (în principal PNȚCD și PNL) din 28-29 ianuarie 1990. În dimineața zilei de 19 ianuarie 1990, câteva mii de mineri au sosit la București și s-au adunat în Piața Victoriei unde li s-au alăturat muncitori de la uzinele bucureștene. Au fost organizate mai multe „raiduri” prin București, fiind vizate sediile partidelor de opoziție.
În 18 februarie 1990, în Piața Victoriei a avut loc o manifestație care fusese anunțată prin manifeste cu câteva zile înainte. Protestul anunțat ca având caracter anticomunist s-a transformat într-un protest anti-FSN și anti-Iliescu. La un moment dat, în zona Pieței Victoriei a apărut vice prim-ministrul de atunci, Gelu Voican Voiculescu, care s-a afișat ostentativ cu o armă automată, ceea ce a iscat foarte multă rumoare printre cei prezenți.
Miile de manifestanți din Piață au luat cu asalt clădirea Guvernului și au ocupat-o. Și de această data, după lăsarea întunericului, forțele de ordine au intervenit brutal. Sute de oameni au fost arestați, atât cei prinși în interiorul Guvernului, cât și cei care rămăseseră prin zonele adiacente. Noaptea târziu au fost aduși și 4.000 de mineri din Valea Jiului, care au acționat alături de soldați de la Ministerul Apărării Naționale și Poliție.
În perioada 13-15 iunie a avut loc represiunea împotriva manifestanților din Piața Universității. În ziua de 13 iunie au acționat împotriva protestatarilor, pe lângă militari și poliţiști și mii de muncitori din București, în special de la IMGB. La Universitate și la Televiziune, se striga: „IMGB face ordine!”.
După ce luptele de stradă ajunseseră de necontrolat, se devastaseră și se incediaseră sediul Poliției Capitalei, Televiziunea, și două sediile ale SRI-ului, în ziua de 14 iunie, în jurul orei 3 noaptea au fost aduși cu sprijinul autorităților garnituri întregi de trenuri cu mineri. Odată cu sosirea minerilor lucrurile au luat-o razna, civilii prinși pe străzi erau bătuți măr și arestați, sediile partidelor de opoziție au fost devastate și parţial incendiate, sute și sute de opozanți, dar și oameni care nu aveau niciun amestec cu manifestațiile au fost ridicați de pe stradă sau de la domicilii și duși sub arest la sediul Poliției, la Guvern, la unități militare (Măgurele și Băneasa).
Pe lângă cei peste 1.000 de reținuți, au mai existat și patru victime prin împușcare (la Ministerul de Interne și pe Calea Victoriei, lângă Casa Centrală a Armatei).
Care au fost cauzele care au determinat acțiunea în forță a minerilor de atunci? Ce rol a jucat ”Fenomenul Piața Universității” în declanșarea tragicelor evenimente de atunci?
Ion Iliescu justifica terorismul de stat
Un articol al ziaristei Roxana Iordache, de acum trei ani (2008). Nu am impresia ca s-a schimbat ceva. In schimb, ma simt bine ca am avut norocul sa fiu saptamani intregi in Piata Universitatii si sa traiesc pe viu, direct, toate evenimentele inceputului de deceniu ’90.
E primul an dupa 1990 cand nu mai scriu nimic despre Piata Universitatii. Stau si ma uit la televizor. Ii vad pe multi vorbind despre mineriada si imi aduc aminte ca erau slujbasii FSN-ului. Adica, niste impostori. Lumea a uitat, ce sa-i faci…
*****
Ion Iliescu justifica terorismul de stat
– Dupa 17 ani de la mineriada din 13-15 iunie, Ion Iliescu minte pe puncte.
1. Manifestatia din Piata Universitatii n-a fost un miting electoral. Din pacate. Ne delimitam prosteste, scandand “Nu suntem partide!”. Domnul Iliescu a refuzat dialogul cu delegatia Pietii, mandatata sa sustina, in principal, Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, efect al legii lustratiei: fara activisti comunisti si fara securisti in viata publica. Solicitam si ca TVR sa difuzeze niste casete din culisele revolutiei. Mai voiam televiziune alternativa.
2-3. A fost intr-adevar o intalnire la Guvern, pe 11 iunie, intre o delegatie tarzie a Pietii si reprezentanti ai puterii, dar fara rezultat. In zorii zilei de 13 iunie, grevistii foamei au fost evacuati si arestati, impreuna cu alti manifestanti.
4-8. in dimineata zilei de 13 iunie, s-au adunat treptat privitori in fata fortelor de ordine care inconjurau ermetic Piata Universitatii. Fortele de ordine inhatau oameni, uneori simpli trecatori, ii trageau in interiorul Pietii, ii bruscau si ii bagau la dube. Spre pranz, batausi autointitulati “IMGB face ordine” au atacat studentii si profesorii Institutului de Arhitectura. Au urmat cateva ore de alergatura, forte de ordine-manifestanti. Si un schimb de bastoane-pietre, ultimele aparute subit. La un moment dat, fortele de ordine s-au evaporat si au luat foc autobuzele care blocau Piata (a se asculta si caseta cu generalul Diamandescu raportand ca si-au dat foc la masini, conform intelegerii cu domnul presedinte). Evident ca noi am intrat in Piata, imbratisandu-ne sub ploaia de vara si scandand copilareste: Sa vina minerii! Ploaia s-a oprit, la fel si focul. Dupa-amiaza tarziu a aparut la balcon liderul Ligii Studentilor, Marian Munteanu, recent eliberat din arest, care a facut apel la calm si ratiune. Manifestantii s-au indreptat spre Politia Capitalei sa ceara arestatii. Acolo, nici o autoritate, in exterior sau in interior, sa apere institutia. Demonstrantii au fost pur si simplu invitati sa intre. Nimeni nu opunea rezistenta. Cativa pusti au sarit gardul si au iesit cu produse de la bufetul Internelor. Dincolo, insa, la sediul Securitatii, pe neasteptate s-a opus rezistenta. Asta dupa ce militarii de la Armata ne-au salutat si au plecat.
Era deja seara cand s-a tras prima rafala din sediul SRI. Nu erau oarbe, cum credeam noi. La 19.20 a murit primul tanar. Cred ca i se scursese tot sangele din el. Am plecat apoi cu alti demonstranti la Televiziune. Liniste si pace. Fortele de ordine stateau si ne zambeau. Usile larg deschise. Nici o urma de violenta. La un moment dat, a navalit o hoarda cu bate autointitulate “tevi Republica”. Prezenta de spirit a lui Romulus Cristea de la “Romania libera” mi-a salvat viata. Pana in momentul navalirii hoardei nu fusese nici o violenta. Cu toate acestea, TVR deja difuzase apelul la razboi civil lansat de presedintele Iliescu, intrerupand un meci de fotbal de la CM din Italia. De altfel, TVR a difuzat pe tot parcursul zilei minciuni criminale, care au incitat la violenta si fratricid.
Domnul Iliescu omite chiar terorismul de stat paramilitar soldat cu masacrul din 14-15 iunie 1990. Omite si sa spuna ca i-a trimis pe mineri sa ocupe “definitiv” Piata Universitatii. Omite si altele, pe care le voi aminti curand. Pana atunci, ii dau dreptate intr-o privinta: “Daca vrem sa aflam cine “i-a chemat” pe mineri in Bucuresti, trebuie sa aflam cine a comandat si a organizat violentele din ziua de 13 iunie 1990″. Gura pacatosului.
Articol aparut in ziarul ZIUA, 18 iunie 2007
13 iunie 1990, Piata Universitatii. Lupte de strada cu cockteiluri Molotov
* Fragmente din volumul Piaţa Universităţii 1990; autor: Romulus Cristea; Editura Foc Filocalia & Karta Graphic; ediţia I, 2006:
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Om cu soldati, Str. Academiei, 13 iunie 1990 Piata Universităţii; Foto: Victor Roncea
*****
Piaţa Universităţii 1990- autor: Romulus Cristea
Brutalitatea cu care forţele de ordine au intervenit în dimineaţa zilei de 13 iunie ‘90, la solicitarea regimului politic de la acea vreme, pentru “curăţarea” Pieţei Universităţii precum şi blocarea zonei, în mod ostentativ cu autovehicule militare, s-au constituit ca o provocare pentru participanţii la manifestaţia maraton care ţinea de peste 50 de zile. In câteva ore, mii de oameni revoltaţi s-au adunat în zona centrală a Capitalei solicitând eliberarea celor reţinuţi ilegal.
Neţinând cont de starea de agitaţie crescândă, de revolta celor prezenţi în perimetru Universităţii, poliţiştii au continuat să facă numeroase arestări şi să lovească protestatarii care, la început nu făceau altceva decât să strige lozinci împotriva regimului şi a comunismului.
La doar câtvea ore de la intervenţia în forţă a poliţiştilor susţinuţi de unii “oameni ai muncii”, protestatarii s-au regrupat şi au forţat barajele formate în zonă.
13 iunie 1990, Str. Academiei; Foto: Victor Roncea
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Au urmat adevărate lupte de stradă, manifestanţii cerând eliberarea celor reţinuţi ilegal. Poliţiştii şi cadrele armatei au folosit scuturile şi bastoanele, “oamenii muncii” aduşi de FSN au utilizat bâte de lemn şi răngi metalice, iar cei agresaţi au ripostat, în cele din urmă cu pietre. Mai târziu au apărut grupuri de indivizi care au preparat cockteiluri Molotov şi le-au folosit împotriva forţelor de ordine. Geamurile unor clădiri din jur au fost sparte, s-au distrus autoturismele parcate şi vehiculele militare dispuse în baraj. Manifestanţii aveau să reocupe Piaţa Universităţii. Centrul Capitalei arăta mai ceva ca la revoluţia din decembrie ’89: fum gros, vehicule incendiate, strigăte, împuşcături.
Inceputurile Pietei Universitatii
* Fragmente din volumul Piaţa Universităţii 1990; autor: Romulus Cristea; Editura Foc Filocalia & Karta Graphic; ediţia I, 2006:
Manifestaţia-maraton anticomunistă a blocat zona centrală a Capitalei
Apelativul „golani” folosit de ex-preşedintele Iliescu la adresa protestatarilor din centrul Capitalei a facut ca demonstratia-maraton să mai fie supranumită şi „Golaniada”. Timp de 52 de zile, manifestantii din Piata Universitatii au protestat pasnic, in zona proclamata „Libera de neocomunism” şi „Centrul libertăţii şi democraţiei României.
Piaţa Universităţii, iunie 1990; Foto: Toni Bedros
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
ROMULUS CRISTEA 