Complicitate, ignoranta, indignare. Reactii la un articol din Der Spiegel despre sustinatorii lui Hitler

Un articol al scriitorului William Totok, apărut în 20 mai 2009. Articolul, publicat pe blog cu acordul autorului,  poate fi citit şi pe portalul Radio Europa Libera (europalibera.org).

************

Complicitate, ignoranţă, indignare

William Totok

Reacţii la un articol din săptămînalul Der Spiegel despre susţinătorii europeni ai lui Hitler

Expulzarea din Statele Unite a prezumtivului criminal de război ucrainian, John Demjanjuk a redeclanşat în Germania o discuţie mai veche. Şi anume în ce măsură au fost sprijiniţi naziştii germani de către aliaţi sau de cetăţeni ai ţărilor ocupate în timpul războiului. În centrul atenţiei se află nu atît sprijinul militar, ci în primul rînd complicitatea la exterminarea evreilor europeni.

Der Spiegel

Cazul Demjanjuk este simptomatic şi exemplar pentru ceea ce săptămînalul „Der Spiegel“ numeşte „susţinătorii europeni ai lui Hitler la uciderea evreilor“. Demjanjuk a făcut parte din echipele de voluntari ucrainieni – aşa numiţii „trawniki“ – care au participat direct la uciderea evreilor internaţi în lagărul de concentrare din Sobibor.

Revista „Der Spiegel“ publică sub titlul „Complicii“ un dosar în care trece în revistă contribuţia „naţională“ a diferitelor ţări la ceea ce istoricul Götz Aly a numit „proiectul european de distrugere a evreilor“. Aly este autorul unei cărţi de referinţă apărută în anul 2005 sub titlul „Statul popular al lui Hitler. Tîlhărire, război rasial şi socialism naţional“ („Hitlers Volksstaat. Raub, Rassenkrieg und nationaler Sozialismus“) în care demonstrează cum a profitat populaţia din Germania şi din ţările aliate în urma deposedării şi scoaterea în afara legii a evreilor supuşi persecuţiilor rasiale şi apoi distrugerii fizice.

În dosarul publicat de revista germană sunt citaţi şi alţi istorici, ca de pildă Armin Heinen (autorul unei cărţi despre fascismul românesc, „Legiunea Arhanghelului Mihail“, publicată la Bucureşti în 2006). Heinen sublinază faptul binecunoscut că regimul lui Ion Antonescu a acţionat contra evreilor din proprie iniţiativă. În urma acţiunilor ordonate şi coordonate de către autorităţile române şi-au pierdut viaţa între 200 000 şi 400 000 de evrei. Cifre similare apar şi în „Raportul Final“ al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România cît şi în lucrările unor istorici specializaţi pe tema Holocaustului.

Vorbind despre dosarul publicat în „Der Spiegel“, fără a-l fi consultat, mai multe ziare româneşti au răspîndit o ştire a unei agenţii de presă, inspirată dintr-o depeşă a unei agenţii italiene, creind impresia că publicaţia germană ar urmări indirect culpabilizarea unilaterală a României. Ca şi cu alte ocazii, cînd în presă apar articole dedicate Holocaustului, în forumurile electronice nu au întîrziat să apară reacţiile indignate ale unor cititori.

Publicitate

Antonescu-cetatenie de onoare retrasa

Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ a hotărât în 29 aprilie a.c. retragerea titlului de cetăţean de onoare conferit post-mortem mareşalului Ion Antonescu. Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Hotărârea de retragere a cetăţeniei de onoare acordate post-mortem lui Antonescu

Împotriva deciziei de acordare lui Ion Antonescu a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ a protestat încă de la începutul anului Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel„.

Alte informaţii despre caz găsiţi pe blogul Halbjahresschrift-hjs-online şi în Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik

1 Mai-Ziua Internationala a Lucratorilor sau opt ore de munca

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. În anul 1889, social – democraţii afiliaţi la Internaţională a ll – a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor, în memoria victimelor grevei generale din Chicago.

La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală”.

Postat pe Youtube de igneaflaviustimisoar

La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate şi ca ultimul lung week-end al verii.

Episcopul, Hitler si Securitatea

Episcopul, Hitler şi Securitatea. Procesul stalinist împotriva „spionilor Vaticanului” din România, Editura Polirom, Iaşi, 2008, 424 p.
Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de William Totok;
Colecţia: Istorii subterane;

Episcopul, Hitler si Securitatea

Volumul reuneşte documente inedite din arhivele fostei Securităţi şi un amplu studiu introductiv privind represiunea stalinistă împotriva Bisericii Catolice. Unul dintre momentele semnificative ale acestei represiuni îl constituie procesul din 1951 intentat aşa-numiţilor „spioni ai Vaticanului”, în urma căruia au fost condamnate zece persoane, în fruntea lotului aflându-se episcopul romano-catolic de Timişoara, Augustin Pacha. Cazul Pacha trebuia instrumentalizat în acest scenariu ca o dovadă a activităţii de subminare informativă iniţiate de Sfântul Scaun, episcopul fiind denunţat ca simpatizant al hitleriştilor, duşman al noului regim „democrat-popular” de la Bucureşti şi susţinător anticomunist al serviciului de spionaj anglo-american. Procesul a avut un puternic ecou propagandistic în presa româna şi în cea a ţărilor „frăţeşti”, dar şi în presa occidentală.