ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘Elana Udrea

PD-L cere premierului sa solicite ministrului de Interne o explicatie cu privire la activitatile DGIPI

with one comment

Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, după şedinţa Biroului Permanent Naţional PD-L, ca democrat-liberalii au decis să-i ceara premierului Emil Boc sa aiba o discutie cu ministrul Dan Nica pe marginea declaratiilor făcute de liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, privind informatii din arhiva „Doi şi un sfert”, potrivit NewsIn. Vanghelie a precizat luni că nu a obţinut date de la SRI despre preşedintele Traian Basescu, asa cum declarase zilele trecute, susţinând că afirmaţiile respective pot fi „un pamflet”, el revenind şi asupra informaţiei că arhiva DGIPI a fost mutată.

Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PD-L; Foto: Antena 3

Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PD-L; Foto: Antena 3

„PD-L cere primului ministru să ceară explicaţii ministrului Dan Nica în legătură cu afirmaţiile foarte grave legate de arhive, de unităţi de securitate ale statului care ar putea fi implicate în campania electorală”, a spus Gheorghe Flutur, citat de Realitatea TV.

Flutur a spus ca PDL consideră declaraţiile lui Marian Vanghelie de „o gravitate fără precedent” şi nu poate fi indiferent la informaţiile foarte grave legate de arhive, de unităţi de securitate care să fie implicate în campania electorală. El a spus că au fost solicitate Comisiile parlamentare de resort să facă audieri pe aceasta temă. „Comisia de specialitate va trebuie să gestioneze problema pentru că sunt nominalizate servicii speciale ce ţin de siguranţa naţională”, a spus Flutur.
La şcoala de vară a tinerilor social-democraţi de sâmbătă, Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, a ameninţat că va face uz, în campania electorală, de unele informaţii compromiţătoare la adresa lui Traian Băsescu. Mai mult, Vanghelie susţinea că arhiva „Doi şi-un sfert” conţine şi informaţii compromiţătoare despre Elena Băsescu şi Elena Udrea pe care le va face publice, de asemenea.

„Una este să fii în concediu şi să te joci cu vorbele şi alta este să vorbeşti despre anumite servicii sau structuri. Dacă este un pamflet, va trebui să ne spună în ce constă acest pamflet”, a mai spus Flutur.

Publicitate

Datele despre Mircea Basescu vin de la SRI, sustine Vanghelie

with 2 comments

Marian Vanghelie; Foto: Realitatea TV

Marian Vanghelie; Foto: Realitatea TV

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, la Scoala de vară a Tineretului Social- Democrat (TSD) că datele despre fratele lui Traian Băsescu au fost furnizate de SRI, nu de „Doi şi un sfert”, el arătând că „s-a dorit” să se puna mâna pe arhiva „Doi şi un sfert”, unde e vorba de „fetiţa EBA”, care „se încinge” din când în când”.
„Datele, şi o spun public, despre fratele lui Traian Băsescu, nu au venit de la «Doi şi un sfert». Au venit de la SRI, şi o dezamăgesc pe Elena Udrea, chiar de la butoanele lui Traian Băsescu. Datele nu au venit la Marian Vanghelie, nu vin doar la Marian Vanghelie, sunt foarte mulţi lideri de opinie din media cărora le parvin foarte multe date”, a spus Vanghelie, citat de Mediafax.
El a arătat că „s-a dorit” să se pună mâna pe arhiva unităţii „Doi şi un sfert”, pentru că aceasta ar fi conţinut date care ar putea fi folosite împotriva lui Traian Băsescu .
„S-a dorit să se pună mâna pe arhiva «Doi şi un sfert». Era problema a ceea ce exista acolo şi putea fi folosit în campania electorală, contra lui Traian Băsescu: ce s-a întâmplat la Oltchim, cu Omar Hayssam, ce a discutat Elena Udrea, şi parcă era vorba şi de fetiţa EBA care se încinge din când în când , dar asta e la diverse”, a spus Vanghelie.
El a arătat că vrea să îi transmită un mesaj lui Traian Băsescu, prin intermediul Elenei Udrea, el precizând că arhiva „nu este acolo”.
„Vreau să transmit un mesaj, nu-mi permit direct lui Traian Băsescu, dar prin Elena Udrea pot să-mi permit: Elena, îţi transmit un mesaj: te rog să-i spui domnului preşedinte că nu mai este acolo acea arhivă. Stai liniştită, că e pe mâini bune şi nu mai trebuie să te ocupi de oamenii ăia. Lasă Ministerul de Interne să-şi facă datoria în campania electorală, să vedem cine e mai bun şi cine trebuie să câştige. Şi dacă va fi nevoie să spunem lucruile pe bune, draga mea Elena, am tot curajul şi am să le spun când nici n-ai să visezi tu”, a subliniat Vanghelie.

Vanghelie a arătat că serviciul „Doi şi un sfert” nu e condus de Marian Vanghelie şi nu e condus politic de PSD.

„Poate fac o greşeală, chiar dacă e presa, să fiu natural, din păcate: poate ar fi trebuit să facă şi PSD ce face Traian Băsescu. M-am bătut să luăm Ministerul de Interne, pentru că aşa am crezut eu. Constat acum, fără să fiu lipsit de modestie, că nu prea am greşit. Văd că toată lumea se întreabă de Ministerul de Interne şi nu ştiu de ce”, a spus Vanghelie.

Până la această oră, nici SRI şi nici MAI nu au reacţionat prin vreun comunicat referitor la afirmaţiile din ultimele zile ale lui Marian Vanghelie şi Elena Udrea care au susţinut că serviciile de informaţii sunt implicate în activităţi politice.