ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘Directia Generala de Informatii si Protectie Interna

Serviciului de informatii al Ministerului de Interne, acuzat de implicare politica

with 7 comments

Ministrul  Turismului, Elena Udrea i-a acuzat pe social-democraţi că intenţionează să facă ilegalităţi la alegerile din toamnă şi de aceea aduc în discuţie problema Ministerului de Interne. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul Şcolii de vară  a Partidului  Democrat Liberal, la Costineşti. Ministrul susţine că democrat-liberalii ar putea să-l schimbe pe Dan Nica de la şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) pentru faptul că Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI)s-ar fi implicat în lupta electorală. Oficialii PSD au catalogat afirmaţiile Elenei Udrea ca nereale şi „rodul unei minţi bolnave”. Ministerul Internelor nu a furnizat încă vreun drept la replică.

Cu doar câteva zile în urmă, Viorel Hrebenciu, liderul deputaţilor PSD  a acuzat SPP-ul şi STS-ul că desfăşoară activităţi de poliţie politică, fără a prezenta, până în prezent, dovezi în sprijinul afirmaţiilor.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Videonews :: Video :: Udrea începe ră…„, posted with vodpod

„Pe domnul Nica, sigur că am putea să-l schimbăm eventual pentru faptul că un serviciu de informaţii din subordinea dânsului se implică în bătălia politică, dar, mă gândesc, grija aceasta pe care şi-a manifestat-o PSD, cum că am intenţiona să-l schimbăm pentru a putea fura alegerilor, cumva vine din faptul că ei asta fac? De-asta conduc ei MAI, ca să încerce să fure alegerile?”, a spus Udrea.

DGIPI este serviciul de informaţii al MAI având codificarea UM 0962 şi provine din restructurarea unităţii UM 0215. La începutul anilor ’90, serviciul de informaţii al Internelor, UM 0215, era cunoscut sub denumirea populară de „Doi şi un sfert” şi a fost implicat în mai multe acţiuni dovedite de poliţie politică. Jurnalişti, politicieni de opoziţie, dar şi manifestanţii care participau la acţiuni civice au fost monitorizaţi şi urmăriţi abuziv de serviciul de informaţii al Internelor vreme de ani de zile.

Pe durata desfăşurării protestelor din Piaţa Universităţii, în aprilie-iunie 1990, UM 0215 a organizat acţiuni de manipulare, dezinformare şi a participat la arestarea mai multor manifestanţi.

* Citeşte şi declaraţii  lui Liviu Dragnea, vicepreşedinte PSD şi fost ministru de Interne, ca replică la acuzaţiile Elenei Udrea:

Citește restul acestei intrări »