ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘deficit comercial

Razbunarea cartofilor: cum a trecut Romania la deflatie

leave a comment »

Legumele s-au ieftinit în iunie cu 12 % ducând indicele mediu al inflaţiei pe minus, pentru prima oară după doi ani – http://tinyurl.com/62arsez

Written by Romulus Cristea

Luni, 11 iulie 2011 at 17:51

Investitiile straine directe au scazut cu 30% in sase luni

leave a comment »

Deficitul de cont curent a ajuns la 3,6 miliarde eurohttp://htxt.it/uIH5

Analiştii economici consideră că scăderea cu aproape o treime a investiţiilor este urmarea încheierii „perioadei banilor ieftini” şi a lipsei de predictibilitate a mediului de afaceri.

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi s-a plasat în primul semestru la 3,65 miliarde euro, în urcare cu 50% faţă de perioada similară a anului trecut, evoluţia fiind determinată de balanţa transferurilor curente, care a consemnat un sold mai mic cu 49,9% faţă de ianuarie-iunie 2009, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).

În primele şase luni, deficitul contului curent a fost finanţat în proporţie de 50,4% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au cumulat aproape 1,84 miliarde euro, în scădere cu 29%. Analistul economic Ilie Şer-bănescu apreciază că scăderea de 29% a investiţiilor străine directe, la şase luni, nu este neapărat efectul manifestării crizei economice, ci se datorează încheierii unei perioade în care s-a ţintit un anumit tip de expansiune economică ce a vizat stimularea consumului în anumite zone.

În primele şase luni, deficitul contului curent a fost finanţat în proporţie de 50,4% prin investiţii directe

În primele şase luni, deficitul contului curent a fost finanţat în proporţie de 50,4% prin investiţii directe. Foto: Romania libera

„În perioada 2004-2008 s-au făcut investiţii care au stimulat consumul şi creditele au stat la baza creşterii economice. Banii s-au introdus prin credite. În special în imobiliare, bănci şi retail. Este o perioadă care s-a încheiat, iar scăderea investiţiilor a urmat acestei etape. Investiţiile totale s-au cifrat undeva în jurul cifrei de 30 miliarde euro, dar stocul de credite a fost dublu. Reducerea investiţiilor străine nu are legătură cu sistemul de taxe, o transnaţională cu intenţii serioase are şi capacitatea de a trece peste anumite piedici fiscale”, ne-a declarat Ilie Şerbănescu. În ianuarie-iunie 2009, investiţiile străine directe au fost în valoare de 2,6 miliarde euro.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 12 august 2010

Citește restul acestei intrări »

Publicitate

Written by Romulus Cristea

Miercuri, 11 august 2010 at 22:29

Deficitul comercial a crescut cu 83%

leave a comment »

Romulus Cristea
Joi, 12 Aprilie 2007

In primele doua luni ale acestui an, ritmul de creştere a deficitului comercial s-a accelerat la 83,3% faţă de intervalul similar din 2006. Astfel, potrivit Institutului Naţional de Statistică, soldul negativ al balanţei comerciale a ajuns la 2,56 miliarde euro.
În perioada ianuarie-februarie, deficitul comercial FOB-CIF a fost de 2,56 miliarde euro, cu 1,16 miliarde euro mai mult decat in perioada corespunzătoare a anului trecut.

Foto: Avnet Logistics

Foto: Avnet Logistics

O parte semnificativa a deficitului, de circa 1,8 miliarde euro, a fost rezultatul schimburilor cu tarile membre ale UE si care deţin cea mai mare pondere (aproximativ 75%) în comerţul exterior.
S-a remarcat o creştere mai rapidă a exporturilor faţă de importuri in a doua luna a anului, comparativ cu avansul lunar consemnat în ianuarie. Faţă de lunile corespunzătoare ale anului precedent, dinamica importurilor se menţine, însă, peste cea a livrarilor de bunuri în străinatate.
În luna februarie a anului in curs, exporturile FOB au însumat 2,31 miliarde de euro, iar importurile CIF au totalizat 3,65 miliarde de euro, potrivit estimărilor Institutului National de Statistica.

Articol apărut în Romania libera

www.romanialibera.ro

Written by Romulus Cristea

Joi, 12 aprilie 2007 at 04:40