ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘Chisinau

Alegeri parlamentare în Republica Moldova: partidele de stânga domină în procente

leave a comment »

După procesarea a 78,10 % procese verbale rezultatele sunt: PSRM – 21,77%; PCRM – 18,06%; PLDM – 19,03%; PDM- 16%; PL – 9,02%. Voturi nevalabile – 50.227.

img_1483561_thumbs_600x440_1668151

Foto: Protv.md

La alegeri au participat 19 partide politice, un bloc electoral şi 4 candidaţi independenţi. Pentru a accede în Parlament, este necesară depăşirea următorului prag minim de reprezentare: pentru partide politice — 6%, pentru un bloc electoral din două partide — 9%, iar pentru un candidat independent — 2%.

Publicitate

Written by Romulus Cristea

Luni, 1 decembrie 2014 at 02:04

De ce preferă patronii din Chișinău să lucreze cu intermediari din Ucraina

leave a comment »

Criza a crescut continuu volumul producției micilor întreprinderi poligrafice din Republica Moldova

Prăbușirea economiei centralizate și implicit a coloșilor de stat din sectorul poligrafic a condus la apariția câtorva sute de mici întreprinderi specializate în zona Chișinăului. Deși criza a măcinat Europa, patronii tipografiilor din Republica Moldova spun că „producția accidentală” (pliante, broșuri, calendare etc.) a ținut industria pe creștere.

„Criza economică a acutizat lipsa de clienți și totul s-a direcționat spre publicitate. Majoritatea companiilor au înțeles că e nevoie de campanii de marketing și că afacerile nu se pot face doar prin telefon”, explică Ion Chihai, patron asociat la Casa Editorial-Poligrafică „Bons offices”, din Chișinău.

Sediile gigant și personalul ultracalificat nu au mai contat

IMG_3

Foto: Relu Liciu

Chișinăul a fost cândva unul din centrele poligrafice ale fostei Uniuni Sovietice. Existau 4-5 mari coloși poligrafici, cu personal înalt calificat școlarizat în Germania și țările baltice. Totul însă s-a schimbat de 10-15 ani. „Coloșii o duc greu, și au apărut enorm de multe întreprinderi mici”, spune Ion Chihai.

„Dacă coloșii ar fi avut o politică agresivă de marketing și deschideau filiale noi, nu am mai fi fost pe această piață. Erau companii mari de stat, aveau sedii, personal calificat, instruit. Era o tradiție, erau școliți. Cu toate acestea, marketingul neadecvat i-a terminat.

E o situație complicată. Pe de-o parte, piața a crescut. E o cerere mereu în creștere pe producție accidentală, cataloage, broșuri, pliante. Cu toată criza, volumele au crescut. Până acum, companiile nu se promovau, nu se știa despre promovare. Afacerile se făceau prin marketing direct, sunai la telefon, întâlniri și atât. Companiile nu aveau idee cum se face o campanie de marketing, cum trebuie să te promovezi, cum să faci reduceri, să transmiți informații despre produsele tale. Criza a acutizat lipsa de clienți și atunci totul s-a direcționat în publicitate. Pe de altă parte, au scăzut drastic comenzile de stat. Un segment mare și larg la noi era pe tipăriturile de manuale pentru Ministerul Educației și formularele pentru instituțiile de stat. Însă cu timpul, cu digitalizarea, au dispărut de pe piață formulare, registre. Bazele de date «fură» producția tipărită tot mai mult, registrele se țin acum online”, a declarat patronul tipografiei din Moldova.

Creditele au crescut afacerile

Cu cei 45 de angajați, „Bons offices” este clasificată ca întreprindere mică. Ion Chihai mai are încă doi asociați. Bazele companiei au fost puse încă din 1997, când activitățile au demarat prin achiziția unei mașini offset Romayor.

Citește restul acestei intrări »

Explozii si zeci de raniti in centrul Chisinaului

with 2 comments

Mai multe persoane au ajuns la spital în urma exploziei unei grenade care s-a produs în preajma Arcului de Triumf din capitală , in jurul orei 22.30, în timpul desfăşurării concertului dedicat Hramului oraşului Chişinău, s-a anunţat pe site-ul ziarului Jurnalul de Chişinău. Poliţiştii deocamdată nu se pot pronunţa asupra acestui incident. Martorii afirmă că persoane însângerate au fost transportate la spital de patru ambulanţe.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Două explozii au avut loc în Piaţa Ma…„, posted with vodpod

Primarul General al capitalei Dorin Chirtoacă a declarat că la Spitalul de Urgență au fost transportate 26 de persoane. Medicii afirmă că viaţa lor e în afara oricărui pericol.

Comisarul General al capitalei a declarat ca explozia ar putea fi fost cauzată de o grenadă de tip RGD, grenada de fabricatie ruseasca, anti-personal, cu fragmentaţie.

Written by Romulus Cristea

Joi, 15 octombrie 2009 at 00:50

Primul guvern democratic dupa opt ani de comunism, investit de Parlamentul de la Chisinau

with 2 comments

Parlamentul de la Chişinău a votat vineri, cu 53 de voturi pentru din totalul de 101, învestirea noului Guvern moldovean, condus de Vlad Filat.

După opt ani de guvernare comunistă, Republica Moldova are în prezent, un guvern democratic. Azi, 25 septembrie, Parlamentul de la Chişinău a aprobat componenţa noului Cabinet de miniştri şi Programul de guvernare pentru anii 2009-2013 al Alianţei pentru Integrare Europeană, intitulat „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, a anunţat ziarul Timpul din Chişinău. Şi echipa, şi programul au fost prezentate de premierul desemnat Vlad Filat.

Guvernul Filat a fost învestit cu votul a 53 de deputaţi AIE, spre marea nemulţumire a comuniştilor, care au părăsit şedinţa parlamentului după alegerea legală a noului executiv. Executivul va avea patru vicepremieri – câte unul din partea fiecărei componenţe a AIE – şi 16 ministere.

Noul Guvern de la Chisinau-25 septembrie 2009; Foto: Timpul

Cei patru vicepremieri sunt: Iurie Leancă (PLDM), ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ion Negrei (PL), vicepremier fără portofoliu, responsabil pentru problemele sociale, Valeriu Lazăr (PDM), ministru al Economiei şi Victor Osipov (AMN), vicepremier fără portofoliu, responsabil pentru reintegrarea ţării.

* Citeşte care sunt noii miniştri din Guvernul Filat:

Citește restul acestei intrări »