Posts Tagged ‘arme’
Jaf armat la Timişoara
Două persoane înarmate au jefuit miercuri sucursala unei bănci din Timişoara. Paznicul băncii a fost rănit uşor, după ce a fost agresat de cei doi bărbaţi. Din primele informaţii este vorba despre o sucursală BRD, situată pe strada Cugir din Timişoara. Sub ameninţarea pistolului, casiera băncii le-a dat celor doi hoţi 73.000 de lei noi. Paznicul unităţii a suferit o contuzie uşoară în zona membrelor inferioare, dar nu a necesitat internarea.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
videonews description – 2009, anul jafurilor în România
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Maior: Nu exista scurgeri de informatii catre mediul politic si nici legatura intre transportul de munitie de la Babeni si terorism
Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior a fost audiat mai bine de două ore la Comisia parlamentară de control al SRI. Maior a declarat, jurnaliştilor la finalul audierilor, că SRI nu transmite informaţii decât în cadrul sistemului legal, în care acestea pot fi transmise instituţiilor statului şi a făcut un apel la politicieni să judece „cu mai multă inteligenţă şi responsabilitate” înainte de a lansa atacuri la adresa SRI. De asemenea, Maior a mai precizat că nu există niciun fel de legătură între transportul de muniţie, la care făcea referire jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, implicând numele fratelui preşedintelui, şi aspecte legate de terorism.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„În calitatea mea de director al Serviciului de Informaţii al României fosta mea calitate politică nu mai are nicio valoare din punct de vedere legal. Sunt pe această poziţie un funcţionar al statului independent şi neutru şi voi acţiona până la finalul mandatului meu în această calitate”, a spus Maior, citat de Realitatea TV, întrebat fiind cum comentează afirmaţiile preşedintelui PSD Bucureşti, Marian Vanghelie care susţinea că SRI transmite informaţii către PSD, de un an şi jumătate.
Directorul SRI a spus că presupunerile şi comentariile lansate în media, în legătură cu activitatea instituţiei pe care o coordonează nu sunt benefice „pentru felul în care Serviciul, în mod legitim, îşi desfăşoară activitatea pe terenul securităţii naţionale”.
„Serviciul acţionează independent, neutru, nu transmite informaţii decât în sistemul legal prin care aceste informaţii se pot transmite beneficiarilor informaţiilor în stat, fie că e vorba de preşedinte, de Guvern, de Parlament, de alte instituţii abilitate, iar, dacă vreun ofiţer al serviciului ar proceda în vreun fel la o transmitere de informaţii fără ca acest lucru să se înscrie în sistemul legal, el ar fi imediat sancţionat penal prin transmiterea acestei situaţii la Parchetul General”, a spus Maior, referindu-se la afirmaţiile lui Marian Vanghelie, care a spus că are informaţii despre fratele preşedintelui de la SRI.
Jaf armat la o banca din Constanta. Al doilea hold up din istoria Romaniei
Azi dimineaţă, la o sucursală a Băncii Carpatica, din centrul Constanţei, au năvălit doi bărbaţi înarmati, cu feţele acoperite. În 39 de secunde ieşeau cu prada – aproape 80.000 de lei.
Este al doilea hold up din istoria României. Primul jaf armat s-a petrecut în 13 februarie a.c., când în plină zi, o filială a Băncii Transilvania, din Cluj, a fost jefuită de doi indivizi mascaţi şi înarmaţi. S-au furat, se pare, 60.000 euro în nici zece minute.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Revenind la jaful armat de azi dimineaţă, hotii au băgat spaima în cei care se aflau în bancă: un client şi opt angajaţi. Paznicului i-au pus pistolul în piept şi l-au târât până în faţa unei casiere căreia i-au cerut să le dea toţi banii, potrivit Pro TV. O funcţionară a reuşit să sară pe geam şi a fugit după ajutoare. Hoţii au fost mai rapizi decât poliţiştii şi agenţii de pază.
Aceştia n-au mai găsit decât un client care abia mai respira de teamă şi angajaţii înspăimântaţi, care şi-au anunţat rudele că au trecut pe lângă moarte.
Trebuie menţionat că la Banca Carpatica a mai fost înregistrat un incident , în urmă cu trei ani. În 30 martie 2006, la Piatra Neamţ, reprezentanţa Băncii Carpatica, de pe bulevardul Traian, a fost spartă. Doi indivizi, dintre care unul minor, au smuls gratiile de la fereastra băii de serviciu şi, după ce au spart geamul, au pătruns în interior. Spărgătorii au incendiat uşa de la Biroul de Credite, dar nu au apucat să treacă la acţiune, pentru că s-a declanşat alarma.
* Citeşte şi articolul:
Primul hold-up la o banca din Romania/Despre Whiskey Robber
Portretele robot ale atacatorilor Bancii Transilvania
Poliţia Română a dat dovadă de disciplină şi organizare riguroasă reuşind să găsească primele indicii care duc spre atacatorii agenţiei Băncii Transilvania din Cluj. Posturile de televiziune şi agenţiile româneşti au primit de la poliţie un fel de descriere a pungaşilor anunţând că se lucrează din greu la…portretretele robot ale infractorilor.

Portretul robot: Infractorul Balaclava Black
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP, Raluca Şeucan, este vorba despre doi tineri, cu o înălţime cuprinsă intre 1,80 şi 1,85 m, unul dintre ei fiind îmbrăcat în negru, iar celălalt în haine deschise la culoare.”Unul dintre ei ei avea un fel de model alb”, a punctat un prezentator tv.
E clar, mai e puţin până la prinderea făptaşilor, semnalmentele potrivindu-se la câteva milioane de locuitori ai ţării.
Din păcate nu a mai mers şmcheria cu portretul robot din cazul jafului de la casa de schimb valutar din Braşov când pentru a arata cât sunt de zeloşi şi bine pregătiţi, specialiştii din poliţie au luat o fotografie de a unui cunoscut infractor, prieten însă al unor poliţişti braşoveni, şi au colat pe ea un turban negru.
Poliţiştii clujeni nu trebuie să se mai căznească să facă portretul robot al infractorilor, îl au de-a gata în imaginea din stânga.
Ca prime măsuri, pentru a preveni pe viitor alte jafuri armate la bănci, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica a găsit soluţia şi anume angajarea de urgenţă a încă 2000 de poliţişti, şi eventual, de ce nu, spunem noi, transformarea într-un stat poliţienesc. Adică mai multă teroare şi mai puţină eficienţă. Şeful poliţiei aminteşte de asemenea că măsurile de pază ale băncilor sunt ineficiente fără să amintească însă că şmecheria tot de la poliţie e învăţată. Secţiile de poliţie, sediile ale ministerului Internelor şi Poliţiei Capitalei sunt ferite de eventualele atacuri şi incendii cu porţi şi ferestre din plastic subţire şi ieftin, în urma unor afaceri nenorocite. Să nu uităm că în anii ’90, doar porţile din fier masiv şi ferestrele cu grilaje au oprit cât de cât, intrarea miilor de manifestanţi anti-regim, cu camionul în sediul Ministerului de Interne şi pe ferestrele de la Poliţia Capitalei.
Nu doar băncile au probleme grave de securitate ci chiar Poliţia Română. La fel ca în cazul băncilor, e o chestiune de luni de zile, până la un an-doi şi vom asista la evadări spectauloase din arest sau spargeri ale unor sedii ale MIRA. Spre exemplu: Attila Ambrus, spărgătorul de origine română care a jefuit 46 de bănci din Ungaria, păzit de forţele speciale, a evadat din arest pe o fereastră, agăţat de un cearceaf.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Un alt aspect de toată jena, pe lângă faptul că poliţiştii investighează gunoaiele din spatele băncii suspicionând că spargătorii au mai avut timp să şi trieze ce au furat lângă tomberoane, este faptul că nici măcar nu se ştie cum au plecat atacatorii. Însă o declaraţie a anchetatorilor oferă elemente esenţiale: tâlharii „au plecat fie pe jos, fie folosind un autoturism”. Cât le-o fi luat poliţiştilor să facă o asemenea descoperire epocală?
De la începutul anului, jaful armat din Cluj este al treilea eveniment spectaculos şi periculos. Până acum, rezolvarea cazurilor a constat doar din praf în ochi. În cazul atacului de la casa de schimb din Braşov devine evident că e vorba de o mascaradă în cazul Gorbunov (desigur, un individ periculos dar care statea la adăpost prin ajutorul oferit de cei care ar trebui să asigure securitatea cetăţenilor). În cazul evenimentului petrecut la unitatea militară din Ciorogârla (UM 01916), o zonă bine păzită în general dacă ţinem seama că nu e singura unitate specială din zonă, arestarea celor şapte suspecţi din care trei sunt acuzaţi de furt, lucrurile nu sunt prea clare: nu se ştie cât armament a fost furat. Doar că există câteva zeci de armă lipsă. Ce reţinuţi vor fi acuzaţi cel mult de încălcarea regulamentelor militare, a consemnului şi atât. Cel mai sigur, armele lipsă sunt rezultatul haosului care a domnit în unităţile militare şi nu numai, precum şi a afacerilor necurate ale unor şefi. Probabil, armele respective care nu apar la inventar sunt dispărute din unitate în toată perioada anilor 1990-2009, la fel cum s-a întâmplat în toate unităţile şi depozitele militare din ţară. Acum se caută doar o justificare.
Cât priveşte primul jaf armat din istoria României asupra unei bănci, ancheta e razna, la fel ca şi anchetarii. Numai când îi vezi pe anchetatorii căutând pe lângă tomberoane fără mănuşi, e de ajuns.
Video: Realitatea TV
Foto: Kaki Army Shop