ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Posts Tagged ‘arhiva

Imagini document din 1990: Cotroceni si Piata Universitatii

with 8 comments

Am gasit in arhiva personala inregistrari din anul 1990.

Cine sunt persoanele din imagini?

Primele cinci fotografii sunt de la o conferinta de presa din septembrie 1990, organizata de Adrian Severin la Palatul Cotroceni.

Urmatoarele sase fotografii sunt de la o depunere de coroane la monumentul Eroilor din Piata Universitatii, probabil, spre sfarsitul anului.  Am identificat in personajul notat cu J pe Dan Martian.

Rugamintea mea catre cei care viziteaza acest blog este ca daca recunoscu vreunul din personajele notate de la A-L  sa-mi scrie sau sa posteze la comentarii.

In final, am postat o fotografie din noaptea de 22-23 decembrie 1989, din sediul CC-PCR (Foto 12). Am mai scris despre acesata fotografie in aprilie 2009, dorind sa le identific pe cele doua doamne  ( Cautari dupa 20 de ani. Despre oamenii dintr-o fotografie document). Nimeni nu a putut sa-mi ofere niciun indiciu…

Foto 1- Cotroceni, septembrie 1990

Foto 2- Cotroceni, septembrie 1990

VEZI MAI DEPARTE SI CELELATE FOTOGRAFII:

Citește restul acestei intrări »

Publicitate

O poveste despre libertate, de Andrea Varga

with 3 comments

Istoricul maghiar Andrea Varga, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România prezintă, într-o nouă expoziţie documentară de curând inaugurată, documente şi fotografii despre istoria recentă a ţărilor est-europene. Mai precis, expoziţia intitulată ” O poveste despre libertate” documentează evenimentele care au avut loc acum 20 de ani, la căderea Cortinei de Fier.

Expoziţia "O poveste despre libertate"; Foto: Horváth Ernő

„Soarta şi libertatea noastră nu sunt independente de cele ale celorlalţi nici în spaţiu, nici în timp: nici în România, nici în Europa, dar nici acum şi nici în istoria viitorului”, a declarat istoricul Andrea Varga despre această expoziţie, citată de jurnalistul Daniel Tronaru.
Fotografiile şi documentele inedite prezentate publicului în cadrul expoziţiei, provin, în principal, din arhivele principalelor instituţii europene şi a postului de radio Europa Liberă.

„1989 a fost anul în care popoarele din estul Europei şi-au câstigat libertatea, negând oranduirea social-politică de tip bolsevic. Despre această lupta şi despre solidaritatea, de la acea vreme, dintre Estul si Vestul Europei povesteşte, tuturor cetăţenilor liberi ai Uniunii Europene, expoziţia recent inagurată la sediul Reprezentantei UE la Bucureşti”, a spus Varga.

Expoziţia va fi deschisă între orele 10 şi 18, de luni până duminică, până la sfârşitul lunii februarie 2010, la Centrul de Informare de la parterul Reprezentanţei Comisiei Europene.

Citește restul acestei intrări »

Probe pentru autoritati: Furturi si distrugeri la Moara lui Assan, in imagini

with 14 comments

Ansamblul Moara lui Assan este supusă distrugerilor, de cel puţin patru ani, de recuperatorii de materiale de construcţii sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor şi proprietarilor. Construită în 1853, Moara lui Assan face parte din patrimoniul naţional industrial. Vorbim despre un monument istoric: fosta proprietate a industriasilor Assan si Martinovici este prima moara cu aburi ridicata in Romania.

Moara lui Assan are adresa în Bucureşti, sector 2, strada Silozului nr. 25. Numeroasele construcţii din cadrul ansamblului sunt vizibile din: zona Obor, parţial de pe străzile Halmeu, Vaporul lui Assan, Reînvierii, Lizeanu, Baniţei, dar şi de pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Proprietatea Moara Assan a avut iniţial o suprafaţă de 5,41 hectare.  După ianuarie 1990, mai multe clădiri (silozuri, depozite, hale) din cadrul complexului Moara lui Assan au fost vandalizate şi apoi demolate ilegal.

*****

O scenă din furtul Morii lui Assan

– Scurtă relatare şi imagini

I. Ora 12:50 în curte, în jumătatea de incintă ce aparţine Sc Grâul SA, din unghiul din care făceam fotografii se vedeau nişte oameni şi trei stîlpi metalici demontaţi din clădirea din planul intermediar.

* Vezi mai departe filmul cu furturile de la Moara lui Assan:

Citește restul acestei intrări »

PD-L cere premierului sa solicite ministrului de Interne o explicatie cu privire la activitatile DGIPI

with one comment

Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, după şedinţa Biroului Permanent Naţional PD-L, ca democrat-liberalii au decis să-i ceara premierului Emil Boc sa aiba o discutie cu ministrul Dan Nica pe marginea declaratiilor făcute de liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, privind informatii din arhiva „Doi şi un sfert”, potrivit NewsIn. Vanghelie a precizat luni că nu a obţinut date de la SRI despre preşedintele Traian Basescu, asa cum declarase zilele trecute, susţinând că afirmaţiile respective pot fi „un pamflet”, el revenind şi asupra informaţiei că arhiva DGIPI a fost mutată.

Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PD-L; Foto: Antena 3

Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PD-L; Foto: Antena 3

„PD-L cere primului ministru să ceară explicaţii ministrului Dan Nica în legătură cu afirmaţiile foarte grave legate de arhive, de unităţi de securitate ale statului care ar putea fi implicate în campania electorală”, a spus Gheorghe Flutur, citat de Realitatea TV.

Flutur a spus ca PDL consideră declaraţiile lui Marian Vanghelie de „o gravitate fără precedent” şi nu poate fi indiferent la informaţiile foarte grave legate de arhive, de unităţi de securitate care să fie implicate în campania electorală. El a spus că au fost solicitate Comisiile parlamentare de resort să facă audieri pe aceasta temă. „Comisia de specialitate va trebuie să gestioneze problema pentru că sunt nominalizate servicii speciale ce ţin de siguranţa naţională”, a spus Flutur.
La şcoala de vară a tinerilor social-democraţi de sâmbătă, Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, a ameninţat că va face uz, în campania electorală, de unele informaţii compromiţătoare la adresa lui Traian Băsescu. Mai mult, Vanghelie susţinea că arhiva „Doi şi-un sfert” conţine şi informaţii compromiţătoare despre Elena Băsescu şi Elena Udrea pe care le va face publice, de asemenea.

„Una este să fii în concediu şi să te joci cu vorbele şi alta este să vorbeşti despre anumite servicii sau structuri. Dacă este un pamflet, va trebui să ne spună în ce constă acest pamflet”, a mai spus Flutur.