Posts Tagged ‘Angela Merkel’
Uniunea Crestin-Democrata a castigat alegerile legislative din Germania. Merkel ramane cancelar
Rezultatele primelor exit-poll-uri, indică Uniunea Creştin-Democrată a câştigătoare a 33,5% din voturi, iar rivalii lor de la Partidul Social-Democrat au obţinut 23,5%, liberalii de la Partidul Liberal Democrat 14,5 % din voturi, Uniunea Radicală 13%, iar Partidul Verzilor a obţinut 10% din voturi.
Potrivit primelor rezultate ale sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, Angela Merkel va fi, în continuare, cancelar şi îşi poate schimba partenerul de guvernare, cooptând liberalii, aşa cum anunţase.

Angela Merkel; Foto: Realitatea TV
Prezenţa la vot a fost de 36,1% din totalul de 62,2 milioane de alegători germani, mai mică decât în 2005, când s-a ridicat la 41,9 procente, precizează Mediafax
Angela Merkel a devenit cancelar al Germaniei în 2005. Merkel a fost declarată de patru ori consecutiv, din 2006 până în prezent, cea mai puternică femeie din lume de către revista Forbes.
Uniuniea Creştin Democrată a Angelei Merkel a mizat, de la începutul campaniei pe câteva idei clare, printre care creşterea economică, scăderea impozitelor – mai ales la vârf, amânarea inchiderii centralelor nucleare şi o retragere incertă în timp a trupelor germane din Afganistan.
Pe de altă parte, rivalii social democraţi în fruntea cărora se află actualul ministru de externe, Frank-Walter Steinmeier susţin reforme sociale. Ei doresc adoptarea unui salariu minim pe economie de 1.200 de euro până în 2013, o măsură pe care Merkel a refuzat să o ia în timpul mandatelor sale.
Written by Romulus Cristea
Duminică, 27 septembrie 2009 at 18:00