ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for the ‘Securitate’ Category

13-15 Iunie 1990, mineriada care a adus România în pragul unui război civil. Interviu cu publicistul Romulus Cristea

leave a comment »

Piața Universității a fost și rămâne un reper al universului democrației românești întrucât de acolo s-a dat startul spre o altă Românie, iar cei mai mulţi încearcă să se revendice fără drept ca provenind dinspre această mișcare, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro, publicistul Romulus Cristea, participant direct la tragicele evenimente din iunie 1990. De asemenea, acesta a publicat şi amplă lucrare dedicată „Pieţei Universităţii şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990” în anul 2008.

Jurnaliştii.ro: Cum se vede astăzi la 29 de ani ziua de 13 iunie 1990? Cine a avut interes să aducă minerii la București?

Romulus Cristea: În data de 13 iunie 1990 autoritățile statului au intervenit violent și au pus capăt brusc, manifestației – maraton, declarată anticomunistă și care începuse în data de 22 aprilie prin ocuparea Pieței Universității. Au urmat două zile de teroare, 14 și 15 iunie 1990, perioadă cunoscută sub numele generic de mineriadă și care a rămas în conștiința oamenilor ca un act de teroare îndreptat împotriva populației.

Manifestația din Piața Universității, din 1990, a rămas referința luptei pentru democrație și libertate în România post-decembristă. Deşi protestele au fost înăbușite și rezultatele alegerilor legislative din 20 mai 1990 au arătat că majoritatea populației avea simpatii pro-FSN, evenimentele de atunci au netezit, datorită simpatiilor iscate în mediile occidentale, drumul României spre democrație. Cu multe hopuri, dar a fost o cale fără de întoarcere pentru societatea românească.

Cine a avut interesul să aducă minerii la București?

Bineînțeles cei care puteau, cei care dețineau pârghiile necesare pentru a declanșa o astfel de deplasare. Doar autoritățile oficiale, cei care preluaseră puterea și care erau sprijiniți de foștii coordonatori ai organelor de Securitate aveau o astfel de disponibilitate.

În primul rând trebuie spus că nu a fost prima oară când s-a întâmplat acest lucru. Lumea a mai uitat, dar istoria a consemnat. Perioada de început a anilor 1990 a fost plină de frământări sociale și politice. Manifestațiile, mitingurile, grevele erau o permanență. Toate protestele, dar absolut toate au avut ca inițiator de declanșare cererea adresată autorităților de a se spune „adevărul despre revoluție”, despre teroriști, despre morții și răniții din decembrie 1989.

La aceasta s-au adăugat apoi, rând pe rând solicitări politice, economice, sociale și altele. Minerii au fost aduși să intervină, prima oară, în perioada post-decembristă împotriva mitingului partidelor de opoziție (în principal PNȚCD și PNL) din 28-29 ianuarie 1990. În dimineața zilei de 19 ianuarie 1990, câteva mii de mineri au sosit la București și s-au adunat în Piața Victoriei unde li s-au alăturat muncitori de la uzinele bucureștene. Au fost organizate mai multe „raiduri” prin București, fiind vizate sediile partidelor de opoziție.

În 18 februarie 1990, în Piața Victoriei a avut loc o manifestație care fusese anunțată prin manifeste cu câteva zile înainte. Protestul anunțat ca având caracter anticomunist s-a transformat într-un protest anti-FSN și anti-Iliescu. La un moment dat, în zona Pieței Victoriei a apărut vice prim-ministrul de atunci, Gelu Voican Voiculescu, care s-a afișat ostentativ cu o armă automată, ceea ce a iscat foarte multă rumoare printre cei prezenți.

Miile de manifestanți din Piață au luat cu asalt clădirea Guvernului și au ocupat-o. Și de această data, după lăsarea întunericului, forțele de ordine au intervenit brutal. Sute de oameni au fost arestați, atât cei prinși în interiorul Guvernului, cât și cei care rămăseseră prin zonele adiacente. Noaptea târziu au fost aduși și 4.000 de mineri din Valea Jiului, care au acționat alături de soldați de la Ministerul Apărării Naționale și Poliție.

În perioada 13-15 iunie a avut loc represiunea împotriva manifestanților din Piața Universității. În ziua de 13 iunie au acționat împotriva protestatarilor, pe lângă militari și poliţiști și mii de muncitori din București, în special de la IMGB. La Universitate și la Televiziune, se striga: „IMGB face ordine!”.

După ce luptele de stradă ajunseseră de necontrolat, se devastaseră și se incediaseră sediul Poliției Capitalei, Televiziunea, și două sediile ale SRI-ului, în ziua de 14 iunie, în jurul orei 3 noaptea au fost aduși cu sprijinul autorităților garnituri întregi de trenuri cu mineri. Odată cu sosirea minerilor lucrurile au luat-o razna, civilii prinși pe străzi erau bătuți măr și arestați, sediile partidelor de opoziție au fost devastate și parţial incendiate, sute și sute de opozanți, dar și oameni care nu aveau niciun amestec cu manifestațiile au fost ridicați de pe stradă sau de la domicilii și duși sub arest la sediul Poliției, la Guvern, la unități militare (Măgurele și Băneasa).

Pe lângă cei peste 1.000 de reținuți, au mai existat și patru victime prin împușcare (la Ministerul de Interne și pe Calea Victoriei, lângă Casa Centrală a Armatei).

Care au fost cauzele care au determinat acțiunea în forță a minerilor de atunci? Ce rol a jucat ”Fenomenul Piața Universității” în declanșarea tragicelor evenimente de atunci?

Citește restul acestei intrări »

Ce ar trebui să ştie tânăra generaţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Interviu cu jurnalistul Romulus Cristea

with 12 comments

ROMULUS CRISTEA 9

Tinerii care nu au avut legătură cu regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu sau cu revoluția din decembrie 1989, ar trebui să rețină adevărul istoric și nu balivernele politicienilor sau teoriile conspiraționiste care au deversat în spațiul public, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro, jurnalistul  Romulus Cristea, participant activ la revoluţia din decembrie 1989. El s-a aflat timp de câteva zile în incinta clădirii fostului Comitet Central (CC) al PCR. Despre crimele din decembrie 1989, psihoza teroriştilor, Dan Iosif, vinovaţii morali şi  atmosfera din CC în primele ore după fuga Dictatorului, citiţi pe larg în interviu.

Jurnaliştii: La 29 de ani de la revoluția din decembrie 1989 morții și răniții încă își cer dreptatea. Cum vă explicați că justiția nu a reușit să îi condamne pe ”cei care au tras în noi”?

Romulus Cristea: Nu este vorba de o conspirație a celor vinovați sau a politicienilor, ci mai degrabă de duplicitate, de o complicitate prin tergiversare a tuturor actorilor implicați și a nostalgicilor. Încă de acum zece ani, chiar dacă tardiv, reprezentanții Parchetului Militar au anunțat că au încheiat cea mai mare parte din cercetări, au fost interogați mii de martori și presupuși vinovați, s-au făcut reconstituiri pe teren și altele.

„Pentru peste 90% din victime (decedați și răniți) s-a stabilit clar în ce circumstanțe s-au produs incidentele, Cine a tras și în ce condiții”, spunea chiar șeful Parchetelor Militare de la acea vreme. Mai mult decât atât și este un lucru mai puțin știut, au existat câteva autodenunțuri ale participanților la revoluție. Unul dintre ei, Nelu Florea (zis Pluto), în prezent decedat, într-un moment de luciditate și foarte probabil constrâns de mustrări de conștiință, a declarat în fața procurorilor când a tras, în cine și la ordinul cui.

Din câte îmi aduc aminte, era vorba de cel puțin 10-12. Nelu Florea, a fost participant la revoluție în clădirea CC-PCR, a avut armă, fusese încadrat în armată și în decembrie 1989 fusese declarat dezertor (și, tocmai datorită acestui fapt a avut dreptul să-i fie recunoscute meritele și să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea Recunoștinței față de eroii-martiri și luptători). Nelu Florea a procedat corect.

Dacă toți cei implicați ar renunța la diseminarea scenariilor conspiraționiste (unele preluate din presă) și ar declara numai adevărul despre cele trăite (și nu alte invenții) lucrurile ar fi stat altfel și am fi știut de mult adevărul. Dacă cineva ar avea curiozitatea să citească cu multă răbdare și imparțialitate declarațiile date la parchet, de cei implicați în Dosarul Revoluției, și-ar putea da seama cu ușurință că are de-a face cu un amalgam de realitate și fabulație.

ROMULUS CRISTEA 6.JPG

Cum să-ți mai aduci aminte, după 20 de ani, de amănunte năucitoare? Ca lucrurile să fie mai clare, teroriștii nu au existat (nu există nicio dovadă în acest sens), iar în decembrie au folosit armamentul, în special, cei din armată, civilii, o parte din securiștii dezorientați, dar și milițienii răzleți și speriați.

Pentru justiție este extrem de greu să mai facă dreptate, iar doar mărturiile nu pot fi concludente. Ele trebuie coroborate cu alte dovezi sau înscrisuri (care au existat sau există). Problema este că toți cei implicați (în prezent, cotropiți de frustrări profunde) ar trebui să spună numai adevărul și să lase fanteziile la o parte, iar o decizie politică ar putea pune punct acestei nebuloase, care durează de 29 de ani.

În altă ordine de idei, pentru ca lucrurile să fie mai clare. O altă teorie propagată în eter, de aproape trei decenii este aceea că „nimeni, niciun vinovat nu a fost condamnat”. Este absolut fals. Au fost zeci și zeci de condamnări ale celor implicați din armată, securitate, PCR, miliție. Generali, miniștri comuniști, colonei de armată și securitate, soldați și, nu în ultimul rând, civili. Începând din 1990 și până în prezent. În plus, ca să respectăm adevărul, o parte din victime au fost despăgubite, sau au folosit propria situație pentru a obține facilități și beneficii materiale.

Nu e cazul să facem contabilități macabre, câți și cât au obținut, dar adevărul trebuie respectat. La fel cum trebuie respectați, în mod special, cei care au ales să fie onești și să fie interesați doar despre aflarea adevărului renunțând la beneficii. Și această categorie nu este deloc una restrânsă. Din contră.

Ce ar trebuie să știe tânăra generație despre revoluție? A fost o revoltă populară sau o lovitură de stat?

Ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a fost o revoltă populară. A fost ceea ce putem denumi o revoluție. Un regim comunist condus de un dictator a fost răsturnat și înlocuit brutal, chiar dacă veșnicilor nemulțumiți nu le place, cu un sistem democratic.

Citește restul acestei intrări »

Cinci din şase şi Belarus nu mai contează

leave a comment »

Conflictele militare sunt inacceptabile în actualul context internaţional, dar problematica gestionării crizelor dintre state, în special în spaţiul ex-sovietic, a adoptat sintagma „conflictului îngheţat” pentru a descrie neînţelegerile regionale prelungite cu potenţial exploziv. Ca o consecinţă a ultimelor evenimente din Ucraina, Crimeea riscă să devină o nouă regiune de localizare a unui conflict îngheţat.

rcPMDeşi unii se tot burzuluiesc pe unde apucă, iar declaraţiile belicoase cu tentă naţionalistă lansate din toate taberele nu mai contenesc, un lucru este foarte clar: Ucraina nu are capacitatea de a purta un război cu Rusia. De asemenea, nici Rusia condusă de semidictatorul Vladimir Putin nu mai poate folosi discreţionar forţa pentru a-şi impune vrerea, fără a risca sancţiuni internaţionale. Zguduită de conflicte interne care au purtat marca asemănătoare războiului civil ,Ucraina, care înglobează Republica Autonomă Crimeea, devine se pare, încă un stat ex-sovietic implicat în gestionarea unui conflict îngheţat. Cu ce consecinţe?

Pentru România, ceea ce se întâmplă în Ucraina nu reprezintă o ameninţare imediată. A spus-o şi preşedintele României, nu doar pentru a linişti populaţia. Deşi avem graniţe comune în nord şi est, securitatea României nu implică deocamdată vreun risc insurmontabil. România face totuşi parte din NATO şi este stat membru al Uniunii Europene. Nici din punct de vedere economic nu se întrevăd probleme grave, schimburile economice cu vecinii ucraineni fiind reduse: exporturile româneşti de anul trecut au fost la nivelul de 1,8% din total, iar importurile din Ucraina au scăzut cu 10%. Însă, apariţia unui conflict îngheţat în care să fie implicată Ucraina poate genera tensiuni greu de controlat şi care pot crea „pe termen mediu şi lung un risc la adresa securităţii ţării noastre”.  De ce?

Citește restul acestei intrări »

Fosta uzină secretă „G” vinde în toată lumea „apă vie”

leave a comment »

Institutul pentru Tehnologii Criogenice de lângă Râmnicu Vâlcea produce tone de apă fără deuteriu, denumită şi „apă vie”. Apa miraculoasă se vinde cu 10 dolari/litru, iar comenzile depăşesc capacitatea de producţie.

Cum se fac bani din cercetare aplicată în plină criză

De la o producţie anuală de 150 tone de apă sărăcită în deuteriu (denumită popular, datorită proprietăţilor sale în medicină şi „apa vie”) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice-ICSI Râmnicu Valcea urmează să ajungă în 2011 la o capacitate de 1.000 tone/an. Creşterea producţiei şi îmbunătăţirile tehnologice sunt demarate chiar în plină criză economică care însă nu a afectat şi activităţile institutului.

140872-secretul

Foto: Florin Esanu

Cercetătorii de la ICSI au zeci de proiecte de cercetare în lucru, comenzi nenumărate şi brevete de finalizat. Deşi în alte unităţi de cercetare problemele sunt nenumărate, la ICSI salariul mediu este de peste 3.000 lei, iar condiţiile de lucru sunt impecabile. „Banul investit la timp în cercetare aduce avantaje deosebite chiar şi în criză”, ne-a spus directorul general al Institutului pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice, prof. univ. dr. Ioan Ştefănescu. ICSI este, de fapt, fosta Uzină G, înfiinţată în 1970, o unitate pilot de cercetare în tehnologii avansate şi care avea drept scop producţia de apă grea.

Istoria Uzinei G este plină de legende, Securitatea, dar şi Serviciul de Informaţii Externe ocupându-se informativ şi operativ atât de activităţile desfăşurate aici, cât şi de personal, uneori.

Citește restul acestei intrări »