ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for the ‘cristea’ Category

Ce ar trebui să ştie tânăra generaţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Interviu cu jurnalistul Romulus Cristea

with 12 comments

ROMULUS CRISTEA 9

Tinerii care nu au avut legătură cu regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu sau cu revoluția din decembrie 1989, ar trebui să rețină adevărul istoric și nu balivernele politicienilor sau teoriile conspiraționiste care au deversat în spațiul public, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro, jurnalistul  Romulus Cristea, participant activ la revoluţia din decembrie 1989. El s-a aflat timp de câteva zile în incinta clădirii fostului Comitet Central (CC) al PCR. Despre crimele din decembrie 1989, psihoza teroriştilor, Dan Iosif, vinovaţii morali şi  atmosfera din CC în primele ore după fuga Dictatorului, citiţi pe larg în interviu.

Jurnaliştii: La 29 de ani de la revoluția din decembrie 1989 morții și răniții încă își cer dreptatea. Cum vă explicați că justiția nu a reușit să îi condamne pe ”cei care au tras în noi”?

Romulus Cristea: Nu este vorba de o conspirație a celor vinovați sau a politicienilor, ci mai degrabă de duplicitate, de o complicitate prin tergiversare a tuturor actorilor implicați și a nostalgicilor. Încă de acum zece ani, chiar dacă tardiv, reprezentanții Parchetului Militar au anunțat că au încheiat cea mai mare parte din cercetări, au fost interogați mii de martori și presupuși vinovați, s-au făcut reconstituiri pe teren și altele.

„Pentru peste 90% din victime (decedați și răniți) s-a stabilit clar în ce circumstanțe s-au produs incidentele, Cine a tras și în ce condiții”, spunea chiar șeful Parchetelor Militare de la acea vreme. Mai mult decât atât și este un lucru mai puțin știut, au existat câteva autodenunțuri ale participanților la revoluție. Unul dintre ei, Nelu Florea (zis Pluto), în prezent decedat, într-un moment de luciditate și foarte probabil constrâns de mustrări de conștiință, a declarat în fața procurorilor când a tras, în cine și la ordinul cui.

Din câte îmi aduc aminte, era vorba de cel puțin 10-12. Nelu Florea, a fost participant la revoluție în clădirea CC-PCR, a avut armă, fusese încadrat în armată și în decembrie 1989 fusese declarat dezertor (și, tocmai datorită acestui fapt a avut dreptul să-i fie recunoscute meritele și să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea Recunoștinței față de eroii-martiri și luptători). Nelu Florea a procedat corect.

Dacă toți cei implicați ar renunța la diseminarea scenariilor conspiraționiste (unele preluate din presă) și ar declara numai adevărul despre cele trăite (și nu alte invenții) lucrurile ar fi stat altfel și am fi știut de mult adevărul. Dacă cineva ar avea curiozitatea să citească cu multă răbdare și imparțialitate declarațiile date la parchet, de cei implicați în Dosarul Revoluției, și-ar putea da seama cu ușurință că are de-a face cu un amalgam de realitate și fabulație.

ROMULUS CRISTEA 6.JPG

Cum să-ți mai aduci aminte, după 20 de ani, de amănunte năucitoare? Ca lucrurile să fie mai clare, teroriștii nu au existat (nu există nicio dovadă în acest sens), iar în decembrie au folosit armamentul, în special, cei din armată, civilii, o parte din securiștii dezorientați, dar și milițienii răzleți și speriați.

Pentru justiție este extrem de greu să mai facă dreptate, iar doar mărturiile nu pot fi concludente. Ele trebuie coroborate cu alte dovezi sau înscrisuri (care au existat sau există). Problema este că toți cei implicați (în prezent, cotropiți de frustrări profunde) ar trebui să spună numai adevărul și să lase fanteziile la o parte, iar o decizie politică ar putea pune punct acestei nebuloase, care durează de 29 de ani.

În altă ordine de idei, pentru ca lucrurile să fie mai clare. O altă teorie propagată în eter, de aproape trei decenii este aceea că „nimeni, niciun vinovat nu a fost condamnat”. Este absolut fals. Au fost zeci și zeci de condamnări ale celor implicați din armată, securitate, PCR, miliție. Generali, miniștri comuniști, colonei de armată și securitate, soldați și, nu în ultimul rând, civili. Începând din 1990 și până în prezent. În plus, ca să respectăm adevărul, o parte din victime au fost despăgubite, sau au folosit propria situație pentru a obține facilități și beneficii materiale.

Nu e cazul să facem contabilități macabre, câți și cât au obținut, dar adevărul trebuie respectat. La fel cum trebuie respectați, în mod special, cei care au ales să fie onești și să fie interesați doar despre aflarea adevărului renunțând la beneficii. Și această categorie nu este deloc una restrânsă. Din contră.

Ce ar trebuie să știe tânăra generație despre revoluție? A fost o revoltă populară sau o lovitură de stat?

Ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a fost o revoltă populară. A fost ceea ce putem denumi o revoluție. Un regim comunist condus de un dictator a fost răsturnat și înlocuit brutal, chiar dacă veșnicilor nemulțumiți nu le place, cu un sistem democratic.

Citește restul acestei intrări »

Publicitate

Piata Universitatii 1990- Editia III

leave a comment »

********************************

Piaţa Universităţii 1990-Ediţia III

Autor:Romulus Cristea;

Editura: Foc Filocalia & Karta Graphic;

320 pagini;

Coperta color: Titi Amzăr;

Foto: Toni Bedros, Lucian Alexandrescu, Victor Roncea, Romulus Cristea, Mircea Vlad, George Roncea si alţii;

Editor carte: Nick Teodoreanu

Lansare: 3 octombrie 2008, ora 11

******************

Prefaţă

Chiar dacă nu există în dicţionare, mineriada a devenit termenul generic care desemnează raidurile şi violenţele exercitate de către grupuri organizate de mineri împotriva concetăţenilor, în România postdecembristă.

În conştiinţa oamenilor, mineriada este similară cu actele de teroare. Hoardele de mineri constituite în grupări de tip paramilitar înarmate cu bâte, târnăcoape, lopeţi, lanţuri, sfredele, cuţite au acţionat repetat, începând cu primele luni ale anului 1990, împotriva populaţiei civile, susţinute fiind de diverse grupări politice şi exponenţi ai puterii.

În perioada postdecembrista, au existat 6 mineriade în anii 1990, 1991 şi 1999. În anul 1990, au existat trei astfel de acţiuni ale minerilor care au venit să sprijine contestatul regimul condus de Ion Iliescu. Cea mai cunoscută rămâne intervenţia violentă a minerilor chemaţi de autorităţi, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, pentru împrăştierea manifestanţilor paşnici din Piaţa Universităţii.

Perioada care a urmat zilei de 25 decembrie 1989 (executarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, la Târgovişte) şi până la declanşarea manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii, din ziua de 22 aprilie 1990, a fost una plină de evenimente şi de frământări sociale. Aproape că nu a existat zi în care să nu existe adunări publice, mitinguri, marşuri sau proteste individuale.

Dacă în primele zile se solicita insistent adevărul despre evenimentele din primele zile ale revoluţiei şi ajutorarea familiilor celor ucişi şi răniţi, în scurt timp a urmat un şir lung de proteste la adresa noii conduceri a ţării (anunţate ca “provizorie”) şi al cărui exponent era Ion Iliescu, un fost demnitar comunist cu o activitate controversată.

O mână de oameni au blocat pe 22 aprilie 1990 Piaţa Universităţii, declanşând un fenomen considerat ca fiind cea mai amplă şi spectaculoasă mişcare socială din perioada de tranziţie postdecembristă a României.

Cea mai mare manifestaţie -maraton, anticomunistă, a început la data de 22 aprilie 1990 şi a încetat în acelaşi an, în ziua de 13 iunie ca urmare a intervenţiei violente a autorităţilor. În noaptea de 13-14 iunie, în Capitală, a a vut loc un veritabil război urban soldat cu morţi şi răniţi prin împuşcare. Au fost incendiate sediile Ministerului de Interne, Poliţiei Capitalei, Televiziunii Române şi SRI. Zeci de autovehicule au fost distruse. Din mulţime erau lansate sticle incendiare de către persoane rămase până în prezent neidentificate. Pe străzi au fost scose tancurile şi unităţile de intervenţie ale Ministerului Apărării şi Ministerului de Interne. Armata a ripostat cu muniţie de război iar din elicoptere se aruncau mii de fiole lacrimogene. Un fum gros acoperea centrul Capitalei.

Represiunea a continuat până în 15 iunie ’90, folosiţi fiind şi minerii din Valea Jiului care au răspuns apelului preşedintelui Ion Iliescu de a “curăţa Capitala de huligani”. În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, au ajuns în Bucureşti peste 10.000 de mineri, continuând să sosească alte şi alte garnituri. În total, s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstraţie de forţă fără precedent adresată bucureştenilor ce trebuiau cuminţiţi. Ortacii au fost aduşi cu 11 garnituri de tren şi zeci de autobuze. Au fost reţinute 1030 persoane şi au fost emise 165 mandate de arestare. Cei reţinuti au fost duşi la două unităţi militare, la Măgurele şi Băneasa. Unii au fost eliberati dupa 2-9 zile, alţii după detenţii care au durat luni de zile. Au fost rănite 746 persoane şi oficial au fost înregistraţi 6 morţi, din care 4 prin împuşcare. Reprezentanţii unor asociaţii neguvernamentale susţin că numărul morţilor din acele zile depăşeşte 100.

Apelativul “golani” folosit de ex-preşedintele Iliescu, la adresa protestatrilor din centrul Capitalei a făcut ca demonstraţia maraton să mai fie supranumită şi “Golaniada”. Timp de 52 de zile, manifestanţii din Piaţa Universităţii au protestat paşnic, în zona proclamată “Liberă de neocomunism” şi “Centrul libertăţii şi democraţiei României.

Romulus Cristea

Vezi si articolul de la:
http://21decembrie.wordpress.com
si la
Omnigraphies.com