ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for the ‘blog’ Category

Mihai Ghimpu, presedinte interimar al Republicii Moldova

with 11 comments

Parlamentul de la Chişinău a luat act de demisia preşedintelui Voronin, anunţând vacantă funcţia de preşedinte. Apoi, s-a decis ca interimatul la Preşedenţie să fie asigurat de preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „16:24 // Mihai Ghimpu a devenit preșe…„, posted with vodpod

În următoarea etapă Curtea Constituţională urmează să constate constituţionalitatea aceste decizii. După decizia Curţii Constituţionale, Mihai Ghimpu, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu, va putea numi candidatura la funcţia de premier, iar majoritatea din Alianţa pentru Integrare Europeană (din care fac parte cele patru partide care formează majoritatea parlamentară – PL, PLDM, AMN, PD) va învesti în funcţie noul Guvern.
Născut în 1951, Mihai Ghimpu, de profesie jurist a devenit din 1998 preşedinte al Partidului Liberal (fostul Partid al Reformei) şi preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova din 28 august 2009.

Republica Moldova ar putea avea un nou Guvern până la sfarsitul acestei luni, a declarat, pentru RFI, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Mihai Ghimpu, care se declara optimist si in ceea ce priveste obtinerea voturilor necesare pentru alegerea noului preşedinte al ţării. El a precizat  că moldovenii nu-şi permit să aştepte mai mult, întrucât criza provocată de comunişti – în opinia sa – „presează”.

„Trebuie să continuam construirea stucturilor forului suprem. Este vorba de formarea comisiilor, formarea Biroului Permanent, alegerea presedintilor comisiilor, alegerea vicepresedinţilor Parlamentului şi apoi vom adopta o hotărâre ce ţine de interimatul preşedintelui republicii, întrucât funcţia este vacantă şi după aceasta urmează desemnarea candidaturii prim-ministrului şi formarea Guvernului”, a declarat Mihai Ghimpu, pentru RFI, citat de Jurnalul de Chişinău .

Citeşte în continuare declaraţia lui Mihai Ghimpu:

Citește restul acestei intrări »

Publicitate

Led Zeppelin-Black Dog

with 2 comments

Black Dog, 1973; live from the Led Zeppelin

Postat pe Youtube de ledzep17395

Membrii formaţiei: Jimmy Page, Robert Plant, John Bonham şi John Paul Jones. Grupul a vândut peste 300 de milioane de albume în întreaga lume, din care 110 milioane de albume vândute doar în Statele Unite ale Americii.

Written by Romulus Cristea

Marți, 8 septembrie 2009 at 17:34

PD-L cere premierului sa solicite ministrului de Interne o explicatie cu privire la activitatile DGIPI

with one comment

Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, după şedinţa Biroului Permanent Naţional PD-L, ca democrat-liberalii au decis să-i ceara premierului Emil Boc sa aiba o discutie cu ministrul Dan Nica pe marginea declaratiilor făcute de liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, privind informatii din arhiva „Doi şi un sfert”, potrivit NewsIn. Vanghelie a precizat luni că nu a obţinut date de la SRI despre preşedintele Traian Basescu, asa cum declarase zilele trecute, susţinând că afirmaţiile respective pot fi „un pamflet”, el revenind şi asupra informaţiei că arhiva DGIPI a fost mutată.

Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PD-L; Foto: Antena 3

Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PD-L; Foto: Antena 3

„PD-L cere primului ministru să ceară explicaţii ministrului Dan Nica în legătură cu afirmaţiile foarte grave legate de arhive, de unităţi de securitate ale statului care ar putea fi implicate în campania electorală”, a spus Gheorghe Flutur, citat de Realitatea TV.

Flutur a spus ca PDL consideră declaraţiile lui Marian Vanghelie de „o gravitate fără precedent” şi nu poate fi indiferent la informaţiile foarte grave legate de arhive, de unităţi de securitate care să fie implicate în campania electorală. El a spus că au fost solicitate Comisiile parlamentare de resort să facă audieri pe aceasta temă. „Comisia de specialitate va trebuie să gestioneze problema pentru că sunt nominalizate servicii speciale ce ţin de siguranţa naţională”, a spus Flutur.
La şcoala de vară a tinerilor social-democraţi de sâmbătă, Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, a ameninţat că va face uz, în campania electorală, de unele informaţii compromiţătoare la adresa lui Traian Băsescu. Mai mult, Vanghelie susţinea că arhiva „Doi şi-un sfert” conţine şi informaţii compromiţătoare despre Elena Băsescu şi Elena Udrea pe care le va face publice, de asemenea.

„Una este să fii în concediu şi să te joci cu vorbele şi alta este să vorbeşti despre anumite servicii sau structuri. Dacă este un pamflet, va trebui să ne spună în ce constă acest pamflet”, a mai spus Flutur.

Averse, vijelie si grindina

with 2 comments

S-a terminat cu vremea frumoasă şi zilele călduroase. Avem toamnă în toată regula. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis astăzi, o atenţionare meteorologică de cod galben.

Grafică: ANM

Grafică: ANM

În aceasta noapte şi în cursul zilei de mâine, în vestul, centrul şi nordul ţării vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificari ale vântului şi cu aspect de vijelie şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 45…50 litri/metrul pătrat în Maramureş, Transilvania, jumătatea nordică a Moldovei şi la munte.

Din după-amiaza zilei de sâmbătă 5 septembrie până în seara zilei de duminică 6 septembrie, vremea va deveni treptat instabilă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 55…60 l/mp.

Vremea se va răci accentuat, in cursul zilei de sâmbătă in vestul, centrul şi nordul ţării, iar duminică şi în restul teritoriului.

Prognoză meteo; Grafică ANM

Prognoză meteo; Grafică ANM

Semnificaţia Codului galben: sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, canicula, ger) Există risc de viituri pe râurile mici.