ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for the ‘aviatie’ Category

Presedintele Poloniei, demnitari si lideri politici au murit intr-un accident aviatic

with 4 comments

Preşedintele Poloniei împreună cu soţia sa, guvernatorul Băncii Poloniei, ministrul adjunct de externe, liderii a două partide politice dar şi alţi demnitari polonezi şi-au pierdut viaţa, într-o catastrofă aviatică.

Avionul de fabricaţie sovietică TU-154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizarea pe aeroportul din Smolensk, în Rusia.

Preşedintele se afla împreună cu soţia sa la bordul avionului, alături de 134 de persoane, printre care numeroşi demnitari polonezi. Potrivit agenţiilor de ştiri, în avion se aflau şi fratele preşedintelui, fostul premier Jaroslaw Kaczynski, precum şi liderii altor două partide poloneze, şeful Statului Major şi ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Andrzej Kremer, şi preşedintele băncii naţionale Sławomir Skrzypek, a anunţat Realitatea TV.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Preşedintele Poloniei a murit după ce…„, posted with vodpod

Nicio persoană aflată la bordul avionului nu a supravieţuit, a anunţat guvernatorul regiunii ruse, într-o intervenţie televizată.

„Avionul a acroşat mai mulţi copaci, s-a prăbuşit şi a luat foc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Piotr Paszkowski, pentru postul de televiziune polonez TVN24. Primele cercetări indică că a fost vorba de o posibilă eroare de pilotaj.

Kaczynski mergea în vizită la Smolensk pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde trupele sovietice au ucis mii de polonezi.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a fost „informat imediat” în legătură cu accidentul şi l-a trimis pe ministrul pentru Situaţii de Urgenţă Serghei Şoigu la locul accidentului, a declarat serviciul de presă al Kremlinului, citat de agenţiile ruse.

Vezi lista cu personalităţile poloneze confirmate ca fiind decedate în catastrofa aviatică de lângă Smolensk (date publicate de televiziunea poloneză TVN 24) şi imagini difuzate de televiziunea poloneză:

Citește restul acestei intrări »

Un avion inmatriculat in Italia s-a prabustit langa Buzau

leave a comment »

Un avion de tip ultrauşor (ULM) Spotter G97 s-a prăbuşit în jurul orei 18,10, lângă fostul aerodrom militar din comuna Costeşti, la 7 kilometri de municipiul Buzău, potrivit Realitatea TV.
Din primele informatii transmise de reprezentantii Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă, în urma prăbuşirii avionului, pilotul de 53 de ani, care se afla singur în aparatul de zbor, a decedat.

Avionul particular, survolase, potrivit unor martori, în cursul zile, mai multe ore la rând, municipiul Buzău pentru a împrăştia fluturaşi publicitari (flyere).

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „ROMULUS CRISTEA„, posted with vodpod

Înaintea accidentului pilotul, instructor la aerodromul din Costeşti, executa un zbor de antrenament şi de pregătire, executând manevre dificile,  pentru un miting aviatic care urma să aibă loc peste o zi.

Avionul prăbuşit la Costeşti era de tip ULM (Ultra Light Motorized), înmatriculat în Italia. La impactul cu solul s-a distrus în totalitate.

Pilotul era experimentat, având peste 2000 de ore de zbor la activ, potrivit declaraţiilor proprietarului aerodromului Costeşti, Nicolae Penteliuc. Cauzele accidentului nu se cunosc încă. Vremea la Buzău este bună, condiţiile atmosferice fiind prielnice zborului.

Sâmbătă, pe aerodromul de la marginea municipiului Buzău urma să aibă loc un  miting aviatic aflat la a treia ediţie, organizat de Primăria Buzău, intitulat „Învingătorii aerului”.

Avionul particular, survolase în cursul zile, mai multe ore la rând, municipiul Buzău pentru a împrăştia fluturaşi publicitari (flyere).

Tot în această săptămână, pe 25 august, un avion particular  ultrauşor de tip Kitfox s-a prăbuşit, imediat după decolare, pe aerodromul din Târgu Mureş.

* Citeşte despre caracteristicile tehnice al avionului Spotter G97 şi imagini video cu avionul :

Citește restul acestei intrări »