ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Rezultatele căutării

Confederatiile sindicale mizeaza pe participarea la miting a 60.000 de persoane

leave a comment »

Peste 60.000 de persoane vor participa miercuri la mitingul organizat de `confederaţiile sindicale in Piata Victoriei.  La protest vor participa alaturi de angajatii din sanatate, invatamant si administratie publică si cel putin 1.000 de mineri din Valea Jiului, au anuntat liderii sindicali.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA„, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală „Meridian” consideră că măsurile de austeriate propuse de Guvern sunt inacceptabile şi solicită redactarea unei noi scrisori de intenţie cu FMI.

Ca formă de protest public, cele cinci confederaţii sindicale organizează un miting de protest, în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, miercuri, 19 mai, între orele 11 – 13.

Miting organizat de confederaţiile sindicale (2006); Foto: Romulus Cristea

Guvernul şi preşedintele susţin aplicarea, prin scrisoarea de intenţie cu UE şi FMI, a următoarelor măsuri:

  • reducerea pensiilor cu 15%
  • reducerea veniturilor bugetarilor cu 25%
  • reducerea cu 25% inclusiv a salariului minim pe economie
  • diminuarea cu 15% a ajutorului de şomaj
  • impozitarea tichetelor de masă
  • reducerea masiva a subvenţiilor, în special pentru mediul rural
  • reducerea masivă a ajutoarelor sociale
  • renunţarea la programe sociale aflate în derulare
  • 250.000 de concedieri din sistemul bugetar
  • închiderea a 200 de spitale şi a zeci de şcoli pentru reducerea cheltuielilor
  • blocarea pensionarii anticipate şi limitarea pensionărilor de invaliditate
  • sărăcirea populaţiei prin impozitarea economiilor personale aflate în depozite bancare
  • ‘’flexibilizarea’’ Codului Muncii pentru a facilita concedieri masive

În urma acestor măsuri considerate a fi inacceptabile, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederaţia Natională a Sindicatelor Libere din România – Fraţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală „Meridian” consideră că Guvernul transferă soluţiile pentru rezolvarea crizei doar către cele mai sărace pături ale societăţii, în condiţiile în care refuză să-şi modifice stilul de a guverna şi fără a propune niciun fel de soluţii care să ajute ieşirea României din criză.

Citeşte mai departe care sunt măsurile propuse de cele cinci confederaţii sindicale:

Citește restul acestei intrări »

800.000 de bugetari intra in greva generala pe 5 octombrie

with 3 comments

Alianţa Sindicatelor Bugetarilor a decis să picheteze Parlamentul şi să declanşeze o grevă generală de o zi.

„În jur de 800.000 de oameni vor participa la greva”, a anunţat Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.

Poliţiştii, cadrele medicale, profesorii şi funcţionarii publici vor face grevă, nemulţumiţi de prevederile Legii unice de salarizare.
”Pe data de 15 septembrie vom picheta Parlamentul, iar pe 5 octombrie vom declanşa o grevă generală de o zi. Aceste acţiuni vor fi urmate de alte activităţi revendicative care vor culmina cu neparticiparea membrilor noştri de sindicat la acţiunile din perioada alegerilor”, a declarat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Cornea: Scopul alianţei este stoparea…„, posted with vodpod

* Funcţionarii publici vor intra în grevă generală pe 20 octombrie
„Vom organiza un miting de protest pe 15 septembrie şi pe 15 octombrie şi luăm în considerare un miting de susţinere pentru colegii noştri pe data de 5 octombrie. În grevă generală vom intra în 20 octombrie. Nu suntem mulţumiţi de legea salarizării” a declarat preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu.
„Timp de trei luni de zile am venit cu soluţii palpabile, tehnice. Nu s-a ţinut cont de nimic din ce am propus noi. Asta ne nemulţumeşte şi pe noi şi pe cei din sănătate şi pe cei din învăţământ”, a declarat vicepreşedintele SED LEX, Răzvan Bordeianu.

Bogdan Hossu, liderul Cartel ALFA, a declarat că există două probleme majore: „problema coeficienţilor salariali care sunt disfuncţionali şi problema salariilor.
„Dacă nu ne vor fi acceptate propunerile de către Guvern, noi cerem o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului. Dacă nu se va rezolva această situaţie va începe un adevărat război social. Legea nu poate să rezolve problemele punctual”, a mai spus Bogdan Hossu.

Citește restul acestei intrări »

Masterat in Productie multimedia si audiovizuala

with 3 comments

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) din cadrul Universităţii din Bucureşti, organizează în perioada 8-13 septembrie înscrieri la programul de masterat Producţie multimedia şi audiovizuală.

Coordonatoarea acestui program de masterat este conf. univ. dr. Georgeta Drulă.

Examenul de admitere va avea loc în 19 septembrie, ora 9.

Facultatea de jurnalism si Stiinţele ComunicăriiTaxa de înscriere 150 lei. Suma se va achita la orice bancă sau sucursală de bancă în contul BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 03 RNCB 0076010452620060, Cod fiscal 4505502. Chitanţa de plată a taxei trebuie să poarte numele candidatului.

La inscriere candidatii isi vor exprima optiunea pentru unul sau mai multe programe masterale (in vederea unei posibile redistribuiri).

CONŢINUTUL DOSARULUI DE ÎNSCRIERE

1) Cerere de înscriere şi un dosar-plic alb;
2) Diploma de bacalaureat şi diploma de licenţă, ambele în original;
3) Certificatul de naştere, în copie legalizată;
4) Copie legalizată după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
5) 3 fotografii tip buletin de identitate, pe hârtie fotografică;
6) Chitanţă – taxă de înscriere 150 de lei . Suma se va achita la orice bancă sau sucursală de bancă în contul BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 03 RNCB 0076010452620060, Cod fiscal 4505502.
7) Eseu de motivare, în două exemplare;

TAXA DE ŞCOLARIZARE

Taxa anuală de şcolarizare este de 2.500 RON şi se achită în doua rate semestriale la orice bancă sau sucursală de bancă în contul BCR Sector 5, Cod IBAN: RO 03 RNCB 0076010452620060, Cod fiscal 4505502. Chitanţa de plată a taxei trebuie să poarte numele studentului.

Examenul de admitere

Examenul de admitere constă în:

a) eseu/scrisoare de motivatie (cca. 2 pagini), în funcție de interese, afinități, experiența acumulată și specificul programului de masterat; eseul se depune odata cu dosarul de inscriere

b) interviu de admitere – pe baza eseului depus si a ariei de interese a candidatului in specializarea masterului.

Studenţii masteranzi ai FJSC beneficiaza, pe parcursul celor doi ani de studiu, de locuri de cazare in caminele Universitatii din Bucuresti, de burse de studiu si sociale, precum si de burse in cadrul Programului european de schimburi interuniversitare ERASMUS iar în semestrul al IV-lea, de stagii de practică la universităţi partenere în cadrul Programului european Lifelong Learning.

Citeşte şi alte amănunte despre planul de învăţămînt şi programele de masterat organizate de FJSC:

Citește restul acestei intrări »