Archive for mai 4th, 2011
Topul companiilor americane care nu au inca afaceri in Romania
Până acum, investiţiile americane în România au fost relativ modeste – http://htxt.it/buhE
Anunţul autorităţilor privind amplasarea scutului antirachetă al SUA la Deveselu, judeţul Olt, ar putea impulsiona investiţiile companiilor americane în România.
Din primele 2.000 de companii cotate ca fiind cele mai mari din lume, incluse în topul Forbes, peste 500 sunt în Statele Unite. Deşi Statele Unite reprezintă unii dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României din spaţiul extracomunitar, volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări este relativ modest. În topul investitorilor americani prezenţi deja în România se numără nume sonore precum General Electric, Coca Cola, Smithfield Food, Ford, Microsoft. În schimb, alţi investitori puternici lipsesc, deşi desfăşoară operaţiuni în unele ţările învecinate.

WalMart. Este cea mai mare companie din lume din domeniul comerţului cu amănuntul. Foto: Romania libera
Schimburile comerciale România-SUA au ajuns anul trecut la 1,1 miliarde euro, reprezentând ceva mai mult de 1% din comerţul exterior total al României.
În 2010, la registrul Comerţului erau înregistrate peste 6.200 de companii cu capital american. Statele Unite au fost în 2010 pe locul al şaisprezecelea în clasamentul principalilor parteneri comerciali ai României la export.
Ce multinaţionale nu au venit încă în România şi cât de aproape au ajuns?
WalMart. Este cea mai mare companie din lume din domeniul comerţului cu amănuntul. WalMart deţine 8.500 de magazine în 15 ţări, inclusiv în Europa (Norvegia, Marea Britanie). Cu peste 2,1 milioane de angajaţi, anul trecut compania a fost cotată la nivel global pe primul loc la venituri obţinute.
Francezii sunt dezamagiti de Orange Romania. O vand?
Africa si Orientul Mijlociu sunt noile piete fierbinti pentru telefonia mobila http://htxt.it/Birm
În Europa, France Telecom a avut în primul trimestru vânzări în creştere uşoară. Doar în România Orange a înregistrat scăderi ale cifrei de afaceri.
Reprezentanţii France Telecom (grup care deţine şi Orange România) au anunţat că îşi evaluează portofoliul european, în sensul în care ar putea vinde unele „operaţiuni mai mici”. Directorul general al companiei, Stephane Richard, analizează viitorul operaţiunilor din ţări precum Austria, Belgia şi România.
Recul în România
Raportul financiar al France Telecom Orange prezentant marţi evidenţiază pentru primul trimestru al anului, comparat cu perioada similară a anului trecut, o creştere încetinită a vânzărilor pe continentul european, în timp ce în Orientul Mijlociu şi Africa expansiunea este în toi. Astfel, potrivit raportului, creşterea afacerilor din Africa (cu excepţia Egiptului) şi Orientul Mijlociu este de aproape 6%, susţinută prin noi operaţiuni. În schimp, „în Europa cifra de afaceri este în creştere cu 1,2%, în pofida scăderii înregistrate în România”.
- Foto: Romania libera
Pe ansamblul ţărilor europene, cifra de afaceri a companiei este în creştere, cu excepţia României (cu un recul de 6,3%) şi a Elveţiei, unde s-a menţinut la acelaşi nivel cu anul trecut.
Creşterea inflaţiei din luna februarie 2011 peste nivelul aşteptat a accentuat scăderea consumului, nu doar pe piaţa telecomunicaţiilor, ci şi în alte domenii, rezultatele Orange fiind comparabile cu cele ale altor companii din România, din diferite industrii, se mai spune în comunicat.
Tendinţe de creştere
„Ultimii doi ani de criză economică şi-au pus amprenta pe obiceiurile de consum ale clienţilor. Chiar dacă observăm o oarecare îmbunătăţire a mediului economic, cererea va creşte într-un ritm mult mai lent, iar în domeniul telecom, care este oricum un domeniu cu o concurenţă feroce, eroziunea veniturilor va continua şi în trimestrele următoare”, a declarat, în comunicat, directorul general al Orange România, Thierry Millet.
Orange a anunţat luna trecută crearea unui joint venture cu Deutsche Telekom pentru a eficientiza achiziţiile de echipamente pentru operaţiunile celor două companii de pe mai multe pieţe europene, inclusiv din România.
Orange România avea 10,274 milioane de clienţi la sfârşitul lunii martie, cu 5% mai puţini faţă de nivelul de la aceeaşi dată din 2010, potrivit unui raport al grupului France Telecom. La finele anului trecut, Orange România avea 10,464 milioane de clienţi.