ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

A crescut evaziunea fiscala sau a scazut spaga

with 5 comments

Garda a descoperit obligaţii fiscale datorate la buget de patru ori mai mari decât anul trecut.  http://htxt.it/FSFQ

În primele cinci luni ale anului, totalul obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite în urma controalelor efectuate de Fisc a fost de aproape 4 miliarde lei, faţă de un miliard de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Punerea în func­ţiune şi eficientizarea unor noi sisteme de control al evaziunii vor dura 12-18 luni, a declarat marţi Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor Publice, care a mai precizat că este greu de estimat suma ce se va constitui venit la bugetul de stat în urma acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale. „Atât timp cât discutăm despre o piaţă în care avem între 20 şi 40% piaţă neagră, este foarte greu să faci o estimare de venituri. În România nu există date statistice legate de piaţa gri, neagră. Avem doar estimări. Ele nu sunt estimări oficiale. Din miliardul despre care se discută că îl pierdem din contrabanda de ţigări, putem spune că în acest an câteva sute vor fi recuperate, iar anul viitor mai mult de jumătate”, a menţionat Vlădescu.

Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor; Foto: Romania libera

Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor; Foto: Romania libera

În perioada ianuarie-mai, Garda Financiară a efectuat peste 85.000 de controale. În urma acestor acţiuni au fost aplicate 57.000 de amenzi în valoare totală de 118 milioane lei. Comisarii Fiscului au stabilit că totalul obligaţiilor fiscale suplimentare rezultate în urma controalelor a fost de peste 4 miliarde lei (circa un miliard euro), iar măsurile asigurătorii puse sunt de 2,7 miliarde lei. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, Garda Financiară a desfăşurat peste 70.000 de acţiuni de control inopinat, în urma cărora au fost încheiate aproximativ 79.000 de acte de control, potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Au fost aplicate 51.000 de amenzi, prejudiciul stabilit fiind de peste un miliard de lei. Comparând datele, rezultă că în acest an comisarii de la Fisc au stabilit, în urma activităţii de control, obligaţii fiscale ale agenţilor economici de patru ori mai mari decât anul trecut, în aceeaşi perioadă. Întrebarea firească ce se pune în această situaţie este dacă evaziunea fiscală a explodat sau dacă Fiscul a devenit, subit, eficient şi incoruptibil.

În cadrul conferinţei de marţi pe tema combaterii evaziunii fiscale şi a contrabandei cu ţigări, ministrul Vlădescu a susţinut că sunt mari probleme şi în ceea ce priveşte evaziunea „măruntă”. „În acest moment, pentru toate segmentele implicate în lupta cu evaziunea fiscală există o decizie foarte clară privind toleranţa zero faţă de evaziunea fiscală. Partea grea este cea legată de evaziunea măruntă, în pieţe, unde se vând cantităţi mici de produse. Sunt probleme legate de educaţie şi de sărăcie. O măsură este şi cea legată de educarea cetăţenilor”, a subliniat Vlădescu (…)

Articol aparut in ziarul Romania libera din 9 iunie 2010

Written by Romulus Cristea

marți, 8 Iunie 2010 la 21:44

5 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. 4 miliarde….incredibil

    Patron Vlase

    miercuri, 9 Iunie 2010 at 00:52

  2. Abuzuri si iar abuzuri. ce va tot mirati atit de minunatiile escrocilor de la givernare

    Laura MArcea

    miercuri, 9 Iunie 2010 at 00:53

  3. Ceausescu se zvarcoleste in mormint din cauza derbedeilor care conduc acum tara.

    Nik. PatriK

    miercuri, 9 Iunie 2010 at 00:54

  4. Laura,ai foarte mare dreptate,peste tot numai abuzuri in ziua de azi.

    Pariuri

    sâmbătă, 19 Iunie 2010 at 15:04

  5. Tupeul bostanilor nu are limite si nu poate fi cuantificat.
    Frizeaza dementa, servilismul si neputinta, caracteristice unui regim dictatorial.
    N.C.
    Maria S.(TM)

    Maria S.(Timisoara)

    Duminică, 20 Iunie 2010 at 14:15


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: