ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for februarie 27th, 2010

Cutremur cu magnitudinea de 8,8 in Chile

leave a comment »

Autorităţile chiliene au emis o alertă de tsunami pentru întreg bazinul Pacificului. S-au înregistrat cel puţin 180 de morţi. Totodată a fost generat un tsunami care măsoară în prezent 2,7 metri, dar experţii apreciază că nivelul va creşte.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Un cutremur cu magnitudinea de 8,8 a …„, posted with vodpod

Un seism cu magnitudinea de 8,8 s-a produs în apropiere de coasta Chile, au anunţat autorităţile americane. Energia degajată de cutremurul de 8,8 grade este de circa 64 de ori mai mare decât cea a seismului din 12 ianuarie, din Haiti, care a avut magnitudinea 7, potrivit CNN.

Cel puţin 180 de persoane ar fi murit în seismul cu magnitudinea de 8,8 care a afectat sâmbătă centrul statului Chile. Preşedintele Michelle Bachelet a decretat stare de catastrofă după seism, relatează CNN.

Se află sub supravegherede tsunami 53 de state, printre care Columbia, Panama, Costa Rica, Antarctica şi Ecuadorul. Potrivit institutului american de geofizică, USGS, coasta Statelor Unite nu este ameninţată de un tsunami. Japonia a emis o alertă de tsunami pentru toată coasta Pacificului, au anunţat serviciile de meteorologie japoneze.

Şi în Haiti a fost lansată alerta de tsunami. Potrivit autorităţilor, primele valuri ar putea atinge arhipelagul al 13.19 ora locală (23.19 ora României).

Cutremurul s-a resimţit şi în Argentina. Mai multe clădiri din Buenos Aires au fost evacuate.

Potrivit USGS, cutremurul a avut magnitudinea 8,8 şi s-a produs la o adâncime de 59,4 kilometri, la ora locală 3.34 (8.34 ora României), în apropierea oraşului Concepcion, al doilea ca număr de locuitor din Chile.

Epicentrul a fost localizat la 91 de kilometri nord de oraşul chilian Concepcion, la 110 kilometri sud-vest de Talca, tot în Chile şi la 320 de kilometri sud-vest de capitala Santiago de Chile, a anunţat institutul american de geofizică USGS.

Martorii au declarat pentru CNN că seismul a durat între trei şi cinci minute şi a fost resimţit în capitala Santiago de Chile, unde mai multe clădiri s-au prăbuşit. Şeful statului a precizat că „un val de mari proporţii” a afectat arhipelagul Juan Fernandez, ajungând într-o zonă locuită. Ea a îndemnat locuitorii din zonele de coastă să meargă în zone mai înalte.

Citește restul acestei intrări »