Ansamblu valoros patrimonial = Teren de vanzare si inchiriat

Clădiri având valoare patrimonială, aflate într-o „zonă construită protejată”, sunt lăsate de proprietari în paragină, de ani de zile, aşteptând-se prăbuşirea acestora pentru a elibera terenul valoros de sub vechile construcţii. Este o practică mai veche a samsarilor imobiliari care fie incendiază clădiri de patrimoniu (vezi cazul Moara lui Assan), fie distrug deliberat, prin acţiune directă sau neluând nicio măsură de protejare conform legii, diverse imobile  situate în zone protejate, utilizând apoi terenurile pentru construirea unor ansambluri rezidenţiale sau comerciale. Câteva astfel de cazuri sunt prezentate în articolul arhitectului Adrian Bălteanu care relatează despre starea avansată de degradare a unor imobile aflate într-o zonă foarte apropiată de centrul Bucureştiului.

* Un articol de: arh. Adrian Bălteanu

Nu voi da locul unde se află acest ansamblu de construcţii calificat de proprietar drept “teren” şi lăsat în paragină spre deliciul unor eventuali cumpărători de tip “rechin imobiliar”, tocmai pentru a nu tenta clientela. Ca sa fiu aproape ubicuu (din nefericire) voi spune că se află într-o “zonă construită protejată”, unde mai multe clădiri ce poartă farmecul unui vechi Bucureşti sunt lăsate în paragină.

20 decembrie 2009; Foto: Adrian Bălteanu

Trecînd de mai multe ori prin această zonă am observat cum în cîteva luni au dispărut porţiuni mari din acoperişul unuia din corpuri. M-am încumetat să intru pe poarta întredeschisă (încă un indiciu: clădirile lăsate în ruinare din zonă au poarta deschisă şi sînt locuite de persoane ce altfel nu au adăpost) şi am făcut fotografiile ce însoţesc acest post.

Postarea am realizat-o ca documentarea fotografică pentru posteritate a stării unor clădiri pe cale de disparitie în anul de graţie 2009, clădiri avînd valoare patrimonială,. Am mai realizat-o şi din ideea naivă că aş putea influenţa proprietarii de monumente/case cu o oarecare valoare să nu îşi lase/încurajeze clădirea să se prăbuşească, aşteptînd, ca cel de o vinde pe aceasta acum, ani să facă ceva pe terenul viran, ci să încerce să reabiliteze ceea ce au.

Un alt gînd naiv ar fi adresat celor ce construiesc astăzi, şi priveşte relaţia construcţie nouă – context, anume că ar putea-o face cel puţin la fel de bine cum cineva a făcut-o la 1914 în acest caz.

Imobil din zonă construită protejată

Despre ansamblu am găsit un articol în cartea doamnei Hanna Derer, Un alt fel de istorie. Valenţe culturale ale patrimoniului construit, din care am extras datele de mai jos.

Ansamblul este unul important prin poziţionarea elementelor sale, ce realizează tranziţia între o imaginea urbană rezidenţial-comercială aflată la vest de el, şi una de tip rezidenţial, în partea lui estică.

Ansamblul este format dintr-un corp de clădire posibil anterior anului 1846, completat între 1846-1899 (proprietar la acea dată Iancu Fălcoianu) şi trei corpuri de clădire realitate în prima jumătate a secolului al XX-lea (neclar din articolul avut ca sursă, dacă toate din anul 1914, pentru 1914 proprietarul ce a realizat acea etapă este inginerul Nicolae Puppa). Articolul studiat arată că dacă se adevereşte presupunerea că unul din corpuri este anterior anului 1846, îl face pe acesta rar, chiar unicat în zonă.

Clădirea ce poate păstra urme ante 1846

Cîteva citate din articolul sus-menţionat:

“Aici, în acest nod, în imaginea urbană generată de relaţia dintre funcţiune şi regimul de înălţime, se face joncţiunea dintre fondul domestic, discontinuu, de înălţime redusă, agrementat prin vegetaţie […] şi frontul continuu, comercial, dezvoltat pe 2 niveluri, caracterizat prin deschiderile specifice spaţiilor publice de la parter […]”

“Interesant este faptul că, în condiţiile în care nu a fost identificat nici un regulament urbanistic care să fi impus retragerea corpului B de la aliniere, este probabil ca acesta să îşi fi asumat statutul de filtru în mod natural, datorită situării la joncţiunea dintre două arii funcţionale diferite.”

“În orice caz însă, este evident că trăsăturile extrinseci ale imobilului se dovedesc esenţiale în manifestarea resursei culturale la scara întregii zone atît în ceea ce priveşte calitatea imaginii urbane, cît şi în ceea ce priveşte descifrarea, interpretarea şi dezvăluirea semnificaţiei culturale a acesteia.”

“Parcela în sine reprezintă un unicat din punctul de vedere al relaţiei dintre vechime, formă şi dimensiuni.”

20 decembrie 2009; Foto: Adrian Bălteanu

Foto: Adrian Bălteanu

Comparînd fotografiile din articolul citat (ce are la bază un studiu din 2005) cu starea actuală se poate observa că atunci, ca şi acum, clădirea se afla într-un proces degradant. Articolul dă imagini cu goluri avînd cercevele, astăzi se mai păstrează din acestea doar cîteva urme. În aricol sînt fotografii cu stucatura a două plafoane, neidentificate acum (unele planşee sînt astăzi dispărute). Clădirile în fotografiile articoului au acoperiş, astăzi, acesta se păstrează parţial. Zidurile, cu excepţia unor porţiuni distruse în dreptul golurilor şi în alte cîteva locuri, în afară de unii pereţi interiori demolaţi nu prezintă fisuri sau prăbuşiri (nici în articol nu prezentau). Clădirile au trecut cu bine (relativ la procesul la care au fost supuse) cel puţin patru ani de ruinare, semn că au fost făcute trainic. Starea în care se află, impresionantă estetic, este una reabilitabilă fără probleme structurale complexe, atît ca investitorul strategic ce le va cumpăra să aibă inimă şi minte pentru această variantă.

Din păcate boala de care suferă această clădire, aşa cum spuneam la început, este una ce macină zona. Iată două casele ce au murit de ea.

Foto (20 septembrie ?) 2005

Foto din 29 aprilie 2008

Altele pot muri în puţin timp, ca aceastea:

Bibliografie:

Hanna Derer, Un alt fel de istorie. Valenţe culturale ale patrimoniului construit, Bucureşti, Editura Universitară “Ion Mincu”, 2007

Text & foto: A. Balteanu;  Fotografii din decembrie 2009, exceptînd cele cărora li se atribuie o altă dată

Publicitate