ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Casa Nicolae Petrascu-Piata Romana nr. 1

with 8 comments

Operă a arhitectului Ion Mincu, casa Nicolae Petraşcu din Piaţa Romană nr. 1, clasată individual în Lista monumentelor istorice, se află într-un proces lent, dar evident, de degradare, ca de altfel multe alte imobile valoroase din punct de vedere istoric şi arhitectural amplasate în aceeaşi zonă protejată- Amzei. Arhitectul Adrian Bălteanu a realizat o documentare despre casa Nicolae Petraşcu, iar alte amănunte interesante le veţi afla parcurgand materialul de mai jos:

Casa Nicolae Petraşcu, Bucureşti, Piaţa Romană nr. 1

Text şi foto: arh. Adrian Bălteanu

În Piaţa Romană din Bucureşti se află una din ultimele opere ale arhitectului Ion Mincu, casa Nicolae Petraşcu. Aceasta se află într-un proces cronic prin care se degradează lent.

Fotografie de epocă a casei, sursa N. Petraşcu, Ioan Mincu. 1852-1912

Casa este clasată individual în Lista monumentelor istorice, cod B-II-m-B-19577. Prin PUZ – Zone construite protejate, este situate în zona protejată cu valoare ridicata şi grad de protecţie maxim nr. 28 – zona Amzei.

Potrivit documentelor consultate la Arhivele Naţionale în martie 1906, N. Petraşcu trimite primăriei intenţia de a participa la licitaţii pentru achiziţionarea unuia din loturile „prelungirea Căprioarei colţ cu Luigi Cazzavillan” sau „B.dul Colţii, strada Romană colţ cu strada Primăverii” (teren rezultat din trasarea Pieţii Romană şi a Bd. Lascăr Catargiu -nume actuale).

Plan de situaţie, sursa: Arhivele Naţionale ale României

N. Petraşcu cîştigă al doilea teren cu 21,50 lei/mpţinută la 7 iunie 1906.

Comisiunea de licitaţii iniţial nu a aprobat licitaţia considerînd preţul prea mic faţă de estimarea primăriei, dar N. Petraşcu face o cerere către primărie prin care cere o micşorare a preţului estimat al parcelei invocînd: expunerea pe nord, retragerea de 4 m impusă prin planul de aliniere şi faptul că intenţionează realizarea unui salon literar şi artistic pentru Societatea română de literatură şi artă, precizînd că „un asemenea salon lipseşte azi cu desăvîrşire Capitalei”.

De notat că în arhive se păstrează două estimări anterioare licitaţiei, de 40lei/mp, respectiv 43lei/mp. Primarul „având în vedere intervenţia făcută […] şi destinaţia ce voeşte a da construcţiei ce va face pe acel loc aprobă a se vinde menţionatul loc”. N. Petraşcu cere, tot invocînd realizarea salonului, plata a jumătate din taxa de timbru de înregistrare a vînzării, dorind ca restul de jumătate să fie plătit de primărie.

 

În scurta cercetare întreprinsă pentru prezentul articol, nu am reuşit să găsesc date despre activitatea acestui salon literar. Revista Literatură şi artă română. Idei, simţire, formă îl avea ca director pe Nicolae Petraşcu şi era editată de Societatea română de literatură şi artă. Revista Literatură şi artă român (1896-1910), ea era una importantă în epocă. Revue des revues scria în 1 februarie 1899 „Marele magazin român continuă să grupeze în jurul lui elita talentelor literare din ţară”, printre colaboratori pot fi enumeraţi: B. P. Hasdeu, Al. Vlahuţă, G. Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, N. Iorga, A. D. Xenopol, etc., iar în ea au fost reproduse opere ale lui N. Grigorescu, Th. Aman, I. Andreescu, G. D. Mirea. Potrivit casetei editoriale a acesteia, direcţia şi administratia ei, începînd cu primul număr din 1908 nu mai funcţionau în str. Fîntînei nr. 46 ca în anul 1907, ci în casa realizată de Ion Mincu, situaţia se va păstra pînă la ultimul număr din 1910. O imagine a casei însoţiită de explicaţia „Casa N. Petraşcu”apare în revistă în primul număr din 1909. Anuarul Bucureştilor din 1918, dădea proprietar al casei (atunci cu adresa: Bd. Lascăr Catargiu nr. 1 bis) tot pe N. Petraşcu.

Casa este realizată de I. Mincu gratuit pentru prietenul său, N. Petraşcu, pe baza unui program special: locuinţă particulară şi salon literar-muzical. De fapt „piesa de căpetenie” a proiectului, aşa cum arată acesta din urmă, este tocmai salonul „în care să se facă lecturi literare şi muzică.”

Iată prezentarea casei făcută de beneficiarul acesteia.

„Într’o seară, când mă dusesem să-l iau dela biurou, el îmi arătă, în sfârşit, planul cu dispoziţiile interioare, explicându-mi-le şi întrebuinţând necontenit, după orice lămurire, expresia grecească: «katalamvanis?» Camerile erau toate regulate ca unghiuri, holul pe două planuri, c’o scară între ele, iar salonul, prin înfăţişarea lui originală, mai presus de toate aşteptările, dreptunghiular, c’o afundătură rotundă, ridicată în estradă, pe o lature, menită orchestrei şi tribunei de lectură. Plafonul, în groase grinzi aparente de mahon, avînd în mijlocul lui un loc rezervat picturii şi unde s’a pus o reproducere după Vârful cu Dor al lui Mirea, făcută de pictorul Mihailescu, răspunzând minunat ca subiect, prin nimfele cari sbor în albastrul cerului, la scopul ideal al salonului. La urmă, Mincu îmi arătă cele două faţade ale casei, atât de frumoase în simplitatea lor. După puţin, se începu construcţia clădirei şi, o vară întreagă, el veni aproape zilnic ca să-i observe mersul. Pe la cinci ceasuri, când trecea soarele spre apus, îl vedeam sosind şi urcând uşor scările de scânduri cu stinghii, bătute în cuie drept trepte, până sus pe schele, unde vorbia cu lucrătorii şi cu antreprenorul, iar după aceea, se aşeza pe treptele de piatră dela statua lui Lascăr Catargiu privind lucrarea în lumina amurgului şi jucând în mintea lui ritmul liniilor ce urmau s’o completeze. Când ea fu gata, îmi păru atât de frumoasă, încât într’o seară, mărturisindu-i, mişcat profund, sentimentul meu, Mincu îmi zise: «Sinceritate pentru sinceritate: este poate singura plată care am avut-o în vieaţă». In adevăr, pentru cine priveşte bine lucrarea aceasta mică, vede în ea o arhitectură aleasă prin proporţiile şi armonia ei. Uşa aceea de fier, nu prea mare, pusă în zidul plin, balconul care o adăposteşte, ferestrele rari şi potrivite, acoperământul frumos inclinat, distanţele dintre ferestre şi bovindovul delicat, sprijinit pe contrafortul de desubt, atât de graţios, ca şi mica colonetă care susţine la spate marginea calcanului de lângă streaşină, sunt elemente atât de fericite şi atât de fericit împreunate, că ele fac din casa aceasta, de o discreţiune mânăstirească, o perlă arhitectonică a Capitalei.”

Mihail Caffé apreciază astfel clădirea în cartea consultată pentru acest studiu: „Masivitatea plinurilor cu goluri relativ puţine, arcada joasă în plin cintru şi ornamentul discret în piatră cioplită ne introduc în lumea de forme a casei de deal olteneşti dar mai ales în cea a unor vechi biserici, care păstrează destul de vizibil structurile bizantine.”

Deşi nu am aflat documentaţia proiectului clădirii, dosarul găsit la Arhivele Naţionale permite datarea construcţiei. Potrivit contractului de vînzare – cumpărare, încheiat la 28 martie 1907, N. Petraşcu se obliga să plătească în trei rate anuale, ultima la 1 aprilie 1910 şi construiască în termen de 4 ani. N. Petraşcu cere în mai 1908 amînarea cu 3 luni a ratei de la 1 aprilie 1908, invocînd faptul că realizase construcţia imediat ce cumpărase locul. Astfel vara la care face referire citatul de mai sus este cea a anului 1907.

Iată cîteva date despre fidela copie a tabloului Vârful cu Dor ce ocupă tavanul salonului.

Vârful cu Dor i-a adus consacrarea lui G.D. Mirea la expunerea acesteia la Paris în 1883. Copia a fost realizată de Dimitrie Mihăilescu, elev al lui Mirea, ce a şi adus la sfîrşit unele retuşuri. D. Mihăilescu a fost recomandat profesorul său, la solicitarea lui N. Petraşcu, copia a fost realizată între 1908-1909, avînd aceleaşi dimensiuni cu originalul. În 1986 Petre Oprea afirmă în cartea sa folosită pentru acest studiu, că pictura se afla la locul ei pe tavanul salonului folosit atunci ca atelier de pictură.

Fotografie a tavanului salonului, sursa N. Petraşcu, Ioan Mincu. 1852-1912

Resurse:

***, Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Municipiului Bucureşti, fond. PMB – Serviciul Tehnic, dos. 122/1906

***, Anuarul Bucureştilor. Adresβuch der Stadt Bukarest. 1918, Verlag Jaques Roth, Bucureşti, 1918

***, Literatură şi artă română. Idei, simţire, formă, Societatea română de literatură şi artă, colecţia revistei

Caffé, Mihail, Ion Mincu, Bucureşti, Meridiane, 1970

Oprea, Petre, Itinerar inedit prin case vechi din Bucureşti, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1986

Petraşcu, Nicolae, Ioan Mincu. 1852-1912. Arhitect român. Întemeietor al şcolii naţionale de arhitectură

Stoescu, Mariana, Literatură şi artă română. Idei, simţire, formă, Indice bibliografic, Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu”, 1971

http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/2009/05/casa-nicolae-petrascu-arhitect-ion.html

text & foto Adrian Bălteanu

8 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Domnule Balteanu si Romulus Cristea, scrieti si altceva nu numai despre cladirile grav avariate si care trebuie neaparat demolate pentru ca sunt focare de infectie. In Bucuresti care s-a tranformat de la zi la zi, arhitectii au realizat adevarate opere de arta. Despre ele de ce nu scrieti? Ce nu va convine???/

    Laurentiu Mohor

    luni, 30 Noiembrie 2009 at 16:55

    • Cladirile monument sunt se pare mai interesante pentru mine cel putin. Incercati sa documentati dvs intr-un articol minunatele monumente contemporane si daca este corect scris va promit ca-l voi pune pe acest blog. Pana atunci va invit sa mai veniti pe aici.

      Romulus Cristea

      marți, 1 Decembrie 2009 at 23:07

  2. Pictura de pe tavan este grav distrusa. S-a intervenit asupra ei prin anii 80, apoi s-a compromis si ce mai ramasese. O balustrada de fier forjat de la interior a fost inlocuita, iar in unele zone traversele de lemn de stejar imitatie de mahon au fost substituite cu lemn de brad baituit.

    Lica Nour

    luni, 30 Noiembrie 2009 at 16:58

    • Ar fi foarte utile documente sau alte inscrisuri, eventual fotografii. Eventual ar trebui sesizat Ministerul Culturii.

      Romulus Cristea

      marți, 1 Decembrie 2009 at 23:05

  3. Securitatea a avut o incapere in acest imobil, in perioada 1975-1991. Colonelul Mitrache Costin a raspuns de dispozitiv. In septembrie 1991, la o cercetare la fata locului, in lambriu a fost descoperit un dispozitiv de ascultare si panoul aferent de telecomunicatii.

    Alina Popa

    luni, 30 Noiembrie 2009 at 17:08

  4. Pacat sa vezi aceste cladiri cum sunt distruse de trecerea timpului. Si mai pacat sa vezi doar putini carora le pasa. Romulus, palaria jos!

    Mobila

    marți, 1 Decembrie 2009 at 19:57


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: