20.000 de grevisti in fata Guvernului. Urmeaza 18 ore de restrictii de circulatie
Cele patru confederatii sindicale reprezentative la nivel national: CNS „Cartel ALFA”, BNS, CSDR şi CNSLR-Frăţia organizează mâine, 7 octombrie, orele 11, o amplă manifestaţie de protest la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului.
Peste 20.000 de lucrători din toate sectoarele de activitate ale economiei româneşti vor veni la Bucureşti cu peste 200 de autocare „pentru a trage la răspundere Guvernul pentru situaţia fără precedent în care se află România”.
„Nu va fi un miting al bugetarilor, ci un miting al tuturor lucratorilor din România,” se menţionează în comunicatul CNS „Cartel ALFA”.

Foto: CNS „Cartel ALFA”
Principala cauza a nemultumirii generale o reprezinta neaplicarea, de catre Executiv, a Planului de masuri anticriza stabilit de comun acord cu partenerii sociali.
Revendicarile comune ale celor patru confederatii sindicale sunt:
- Salariul minim pe economie garantat în plată de:
Ø 740 Ron în 2010
Ø 1.300 Ron în 2014 (minimum 50% din salariul mediu pe economie)!
- Legea salarizării unitare în sectorul bugetar – refacerea grilelor de salarizare în conformitate cu principiile şi criteriile convenite!
- Dezvoltarea economiei naţionale – investiţii în economie şi susţinerea unităţilor economice!
- Pactul pentru ocupare – pentru noi locuri de muncă stabile şi protecţia lucrătorilor!
- Asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă!
- Majorarea pensiilor!
* Citeşte care sunt restricţiile de circulaţie şi rutele ocolitoare pentru ziua de 7 octombrie:
Traficul rutier va fi restrictionat, miercuri, incepand cu ora 00.00, in zona Guvernului, pentru ca politistii sa amenajeze perimetrul in care se va desfasura mitingul de protest al Aliantei Bugetarilor, la care sunt aşteptate peste 20.000 de persoane, informează un comunicat al Poliţiei Capitalei. Astfel, strazile unde traficul urmeaza să fie restrictionat sunt:
* Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Victoriei, strada Monetăriei, Bulevardul Iancu de Hunedoara, intre Pasajul Victoriei si Piata Victoriei, Breteaua de legatura intre Piata Victoriei si Strada Buzesti, şi P-ta Victoriei, între orele 0.00 – 18.00.
* Totodata, Poliţia Capitalei anunţă că traficul rutier va fi restrictionat temporar pe strazile care acced în sos. Kiseleff, pe timpul afluirii si defluirii.
* În intervalul 14.30 – 16.30, va avea loc defluirea manifestanţilor, se arată în comunicatul Politiei. Rutele ocolitoare pe care şoferii le vor avea la dispoziţie sunt: Şoseaua Kiseleff – Bulevardul Mărăşti – strada Clucerului – bulevardul Ion Mihalache – piata Victoriei – strada Buzesti, Piata Presei Libere – Piaţa Arcului de Triumf – Bulevardul Constantin Prezan – bulevardul Aviatorilor -bulevardul Lascăr Catargiu sau Calea Victoriei şi Şoseaua Ştefan cel Mare – Calea Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle.

Foto: Mediafax/Pro TV
Brigada de Poliţie Rutieră le recomandă conducătorilor auto sa evite zonele menţionate mai sus, în intervalul 07.00 – 18.00, şi sa fie atenti la semnalizarea temporara montata în zona şi semnalele agentilor de circulatie. Deasemenea, Brigada de Poliţie Rutieră solicită cetăţenilor să utilizeze, pe cât posibil, mijloacele de transport public.
Degeaba! Guvern impasibil si ticalos, apropiat de stilul dicatorial. Ne paste o dictatura daca nimeni nu face nimic
Lucia Marin
Marți, 6 octombrie 2009 at 20:36
Ne+am asumat raspunderea pe o serie de acte normative. urmeaza salarizarea unica. Nu vad ce dictatura daca toti s+au ferit pina acum. E vorba de raspundere si daca nu se poate altfel se poate apela la autoritate. Nimic mai mult.
Bocc Mok
Marți, 6 octombrie 2009 at 20:38
Huliganilor! Huoooooo!
N. ceausescu
Marți, 6 octombrie 2009 at 20:40
Ar trebui sa ne gandim ca daca suntem cu un picior in groapa trebuie sa ne straduim sa/l scoatem, nu sa ne afundam cu amandoua. Eu sunt absolut convinsa ca se incearca manipulizarea poporului cum s/a mai obisnuit de multe ori de la revolutie incoace, si asta in primul rand cu sprijinul massmediei.Stiu concret si eu ca lideri sindicali marcanti sunt unelte politice….
neluta
Miercuri, 7 octombrie 2009 at 23:10
Ai dreptate.
Romulus Cristea
Joi, 8 octombrie 2009 at 00:50
Looooolllllllllllllllll!!!!!!!!!!!
Ligia Macovei
Sâmbătă, 10 octombrie 2009 at 01:33