Archive for septembrie 27th, 2009
Rapidul Bucuresti-Iasi a deraiat incercand sa evite ciocnirea cu alt tren
Trenului Rapid 661 Bucureşti-Iaşi a deraiat, în judeţul Galaţi, în dreptul localităţii Berheci. Trenul trebuia să ajungă în Iaşi la ora 19. Potrivit prefectului de Galaţi, Claudiu Brânzan, citat de Realitatea TV, se pare că este vorba de o eroare umană şi asta pentru că, la 300 de metri de trenul care a avut accidenul, se mai afla oprit, pe aceeaşi linie, un alt tren.
În trenul Rapid se aflau 437 de pasageri.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„E posibil ca cineva să fi uitat să comute un macaz. La ora actuală, ştim că trenul a ieşit de pe linie. Un macaz nu a funcţionat cum trebuia”, a spus prefectul de Galaţi, Claudiu Brânzan, asigurând, totodată, că, în momentul de faţă, nu sunt răniţi grav.
”Vagonul a sărit de pe şine la o frânare. Viteza trenului, în momentul deraierii vagonului, a fost mică. Nu ştim care sunt cauzele acestui accident. Din informaţiile pe care le am nu sunt persoane rănite. Circulaţia feroviară va reveni spre normal peste câteva ore”, a precizat Răzvan Stoica, director CFR Călători.
Unul dintre pasagerii trenului a declarat, la Realitatea TV, că trenul a frânat şi a deraiat pentru că a evitat impactul cu un alt tren care venea din faţă.
„Trenul Rapid 661 Bucureşti-Iaşi a depăşit un semnal şi, la o manevră de dat înapoi, a deraiat al treilea vagon. Practic, unul dintre cele două burghiuri a căzut de pe şină”, a declarat, pentru NewsIn, directorul Regionalei feroviare ieşene de infrastructură.
* Citeşte şi comunicatul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în legătură cu incidentul:
Shamisen rock: Rising cu Yoshida Brothers
Yoshida Brothers– Rising; Album: Rising; 2005
Postat pe Youtube de infernowolf36
Monkey Majik and Yoshida Brothers – Change
Postat pe Youtube de sgregj