ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Francmasoneria si-a retras sprijinul acordat Guvernului si Presedintiei

with 20 comments

Francmasoneria română îşi retrage sprijinul acordat actualei puteri. Reprezentanţii Marii Loji Naţionale a României au anunţat că de azi vor promova doar valorile, interesele naţionale şi libertăţile românilor.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
more about „Francmasoneria română şi-a retras spr…”, posted with vodpod

Deşi în urmă cu opt ani, susţin francmasonii, s-au alăturat instituţiilor statului român pentru a lupta împotriva corupţiei, au observat că de fapt, hoţia şi haosul s-au instaurat în aceste instituţii.

Declaraţia, difuzată de Realitatea TV a fost făcută azi de Viorel Danacu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României, la ceremonia de deschidere a noului an masonic, la care au participat toţi fraţii acestui rit.

„Până astăzi, Marea Loja Naţionala a României a declarat şi a susţinut Preşedinţia, Guvernul României, dar din păcate, în toţi aceşti ani şi-au manifestat o ignoranţă faţă de instituţia francmasonică. Astfel, s-a hotărât în această dimineaţă în Marele Consiliu retragerea totală a sprijinului faţă de toate instituţiile fundamentale ale statului, unde intra inclusiv Preşedinţia şi Guvernul”, a declarat, sâmbătă, Marele Maestru al acestei loji, Viorel Danacu
Francmasonii au inaugurat vineri un nou templu ridicat în memoria primului conducător al masonilor dupa 1989, Nicu Filip.

După anul 1989, Francmasoneria şi-a reaprins Luminile în ţările din fostul bloc comunist. Cu ştiinţa Marii Loji Unite a Angliei, „Grande Oriente d’Italia”, Obedienţa recunoscută la acea dată de către Marea Lojă Mamă a Lumii, a decis să reactiveze Francmasoneria Regulară din România şi această Mare Lojă Regulară a fondat pe teritoriul românesc, la Bucureşti, trei Loji Regulare , aflate la început sub jurisdicţie italiană.

20 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ti-ai dat arama pe fata. Esti cu misiune.

    L. Alecsandrescu

    sâmbătă, 12 Septembrie 2009 at 23:34

  2. Francmasoneria si-a retras sprijinul acordat Guvernului si Presedintiei

    solo44doc

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 01:02

  3. Masoneria de pe teritoriul României are un trecut deopotrivă glorios cât şi dramatic.

    A traversat fără să se încovoaie abominabila crimă a nazismului; a traversat, menţinând verticalitatea coloanelor, cei 45 de ani de ocupaţie sovietică, am fost întodeauna solidari cu naţiunea şi patria noastră România.

    Preţul plătit a fost greu; moarte, tortură, familii distruse, bunurile dobândite prin muncă cinstită jefuite.

    V. Danacu

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 01:22

  4. SA INTELEG CA VIOREL TANACU A PROMOVAT SI ALTCEVA DECAT valorile, interesele naţionale şi libertăţile românilor? ACUM , FIE VORBA INTRE NOI, VIOREL TANACU NU REPREZINTA DECAT MAREA LOJA NATIONALA A SUPREMEI ROMANII, O MARE LOJA CARE ARE O VASTA RECUNOASTERE INTERNATIONALA. MASONII TEORETIC SUNT DISCRETI SI NU FAC NICI VALVA SI NICI CIRC SI NU MANANCA BORS.
    EXISTA IN ROMANIA MAREA LOJA NATIONALA DE LA ROMANIA MARE AL CAREI MARE ARCITECT ESTE EUGHEN OVIDIUS CHIROVICIU. VA RUGAM SA-MI PERMITETI SA SPUN CA E ACELASI LUCRU . MEREU FAC O MARE GRESEALA DE FOND SI FORMA. DIN PACATE CEI DE LA LOJE SI NOI VULGUL ORI NU SUNT INFORMATI ORI SCRIEM IN MOD VOIT GRESIT. APOI, CEI CARE STIE NU SE BAGA DINTR-UN BUN SIMT GREU DE INTELES. IAR CITITORUL ESTE LASAT SA BAJBAIE IN CEATA. CU CAT MAI MULTA CU ATA MAI BINE, NU-I ASA? DOAR CA E PACAT!

    LAURA

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 09:27

    • In primul rand am sa te rog sa scri fara litere mari de tipar. La nevoie ia-ti calmantele. Apoi, textul tau e fara noima, numele sunt gresite iar frazele nu prea au sens. Il cheama Danacu, nu Tanacu, iar Marea Loja de la Romania nu exista decat in halucinatiile tale.

      Romulus Cristea

      Duminică, 13 Septembrie 2009 at 11:44

  5. MAREA LOJA MASONICA DE LA ROMANIA NU E DISCRETA SI SECRETA SI LUMEA CONFUNDA CU ROMANIA MARE UNDE GRANIOSUL TRIBUN VADIM LUPTA PENTRU DREPTATEA ROMANILOR. VICTOR TANACU E ADVERSARUL LUI CHIROVEANU MARELE MAESTRU DE RECUNOASTERE INTERNA SI MONDIALA. LUMEA CARE SCRIE NU STIE CA SINT MASONI DOVEDITI.

    LAURA

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 12:15

  6. BASESCU SI MASONERIA E INCOMPATIBILE CU POPORUL NOSTRU ROMANESC. CHIROVICIU SI CU TANACU (NIMENI NU A VERIFICAT DACA NU E VORBA DE PREOTUL EXORCIST) FAC DISCRIMINARE INTRE LOJII DE INTERES NATIONAL SI INTERNATIONAL.

    LAURA

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 12:22

  7. MASONII CANTA LA PIAN, TANACU E CONSPIRATIV IAR MAREA LOJA DE LA ROMANIA FACE PROPAGANDA SUBTERANA CONTRA LUI BASESCU SI VADIM.SUS PATRIA VADIM SI BASESCU, JOS CONSPIRATIA MONDIALA INCREDIBILA

    LAURA

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 12:30

  8. Vorel Danacu nu este decit un impostor amarit, avind misiunea de a arunca in derizoriu adevarata masonerie, adica Marea Loja Nationala din Romania, recunoscuta de Anglia si de alte 130 de alte Mari Loji din lume. Un caraghios toxic si periculos.

    mirceamm

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 15:10

    • Mie mai „periculosi si toxici” mi se par anonimii galagiosi.Plini de frustrari, lipsiti de curaj, fara caracter si care au impresia ca internetul e un loc de defulare. Sunt oameni marunti si care au de ascuns ceva din existenta lor, de obicei, apucaturi penale.

      Romulus Cristea

      Duminică, 13 Septembrie 2009 at 20:28

      • Stimate Romulus Cristea nu atrageti atentia Laurei – ea nu stie ce spune – e profana. Acesti anonimi fac spume la gura din nestiire nu din exces de informatie.

        silmarill

        miercuri, 20 Ianuarie 2010 at 22:34

    • Danacu este MM a Marii Loji Nationale din romania, si nu este MM a Marii Loji Nationale a Romaniei !!!

      Atentie nu este diferenta intre aceste Institutii prin denumire si Marii Maestri.

      Exceptional articolul, multumim pentru informatiile pretioase, greu de obtinut din alte surse.

      silmarill

      miercuri, 20 Ianuarie 2010 at 22:33

      • Corectie: este diferenta intre aceste institutii si Mari Maiestri.

        silmarill

        joi, 21 Ianuarie 2010 at 01:03

  9. Chirovici maiiiiiii!!!!!!!!!!!!!

    Nicu Eco

    Duminică, 13 Septembrie 2009 at 21:07

  10. masoni nenorociti voi vreti sa candidati si la presedentie ? voi care sunteti dusmanii poporului.afara din tara asta diavolilor nenorociti voi care va ti facut palate prin jertfa poporului pana nu vine mania lui Dumnezeu asupra voastra si a copiilor vostri.vreti sa ne dati cu forta si cipurile biometrice ca sa ne lepadam de Hristosul nostru si sa ajungem in iad cu voi spurcatilor.pocaiti va spurcatilor ca se apropie judecata lui Hristos si o sa platiti pentru ca va ti razvratit impotriva lui Dumnezeu.Doamne Atottiitorule Dumnezeul Parintilor nostri A lui Avraam,Isaac si Iacob si al semintiei celei drepte a lor Cel ce ai facut cerul si pamantul cu toata podoaba lor nu ne lasa pe noi pacatosii pe mana ereticilor si hulitorilor ca sa piara faptura ta arunca Harul Tau peste acest popor necajit cauta din cer si ii da darul pocaintei apara ne de toata lucrarea cea rea a satanei si randuieste ne un Conducator bun si un Patriarh cum au fost Sfintii Patriarhii din vechime sa apere poporul acesta si intareste ne Doamne sa nu ne lepadam de tine in vreme de stramtorare.Amin

    gigi

    luni, 12 Octombrie 2009 at 20:37

    • Ca sa -ti fie clar: Masoneria a salvat omenirea!

      Lidia Macavei

      luni, 12 Octombrie 2009 at 23:13

      • de la libertate
        on topic : daca s-ar retrage toata fratia masonica incepand cu mizeriile Rotary si Lion si terminand cu Ritul Scotian si Skull and Bones si etc de TOT, ar fi o lume mai buna. Omenirea NU are nevoie de stapan fie ea Biserica, Masonerie s.a.m.d.

        baimareanu

        sâmbătă, 31 Octombrie 2009 at 03:38

  11. Pt baimareanu

    Intr-o dictatura, este perfect adevarat ce spuneti, insa eu sunt satul de tot ce inseamna extremism, in general. Dumneavoastra sunteti un umil anonim, caruia ii este frica, probabil din motive penale sa se afiseze, in timp ce altii au curajul sa spuna ce gandesc.

    Romulus Cristea

    sâmbătă, 31 Octombrie 2009 at 17:16

  12. Buni mei a fost frnkmasoni la Bukarest. Va rog contact lka domnu Balcescu istoric fracmasonus pentru genealogy family va rog.

    arhitecta Georgeta Pruna

    vineri, 22 Ianuarie 2010 at 14:24

  13. Intr-adevar, trebuie sa fie promovate doar valorile si intereselor romanilor. Adevaratele interese.

    aliceboboc

    sâmbătă, 27 Februarie 2010 at 23:07


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: