ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for septembrie 8th, 2009

Maior: Nu exista scurgeri de informatii catre mediul politic si nici legatura intre transportul de munitie de la Babeni si terorism

with 3 comments

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior a fost audiat mai bine de două ore la Comisia parlamentară de control al SRI. Maior a declarat, jurnaliştilor la finalul audierilor, că SRI nu transmite informaţii decât în cadrul sistemului legal, în care acestea pot fi transmise instituţiilor statului şi a făcut un apel la politicieni să judece „cu mai multă inteligenţă şi responsabilitate” înainte de a lansa atacuri la adresa SRI. De asemenea, Maior a mai precizat că nu există niciun fel de legătură între transportul de muniţie, la care făcea referire jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, implicând numele fratelui preşedintelui, şi aspecte legate de terorism.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Video: Realitatea TV; more about „Maior: Fac un apel către oamenii poli…„, posted with vodpod

„În calitatea mea de director al Serviciului de Informaţii al României fosta mea calitate politică nu mai are nicio valoare din punct de vedere legal. Sunt pe această poziţie un funcţionar al statului independent şi neutru şi voi acţiona până la finalul mandatului meu în această calitate”, a spus Maior, citat de Realitatea TV, întrebat fiind cum comentează  afirmaţiile preşedintelui PSD Bucureşti, Marian Vanghelie care susţinea că SRI transmite informaţii către PSD, de un an şi jumătate.

Directorul SRI a spus că presupunerile şi comentariile lansate în media, în legătură cu activitatea instituţiei pe care o coordonează nu sunt benefice „pentru felul în care Serviciul, în mod legitim, îşi desfăşoară activitatea pe terenul securităţii naţionale”.

„Serviciul acţionează independent, neutru, nu transmite informaţii decât în sistemul legal prin care aceste informaţii se pot transmite beneficiarilor informaţiilor în stat, fie că e vorba de preşedinte, de Guvern, de Parlament, de alte instituţii abilitate, iar, dacă vreun ofiţer al serviciului ar proceda în vreun fel la o transmitere de informaţii fără ca acest lucru să se înscrie în sistemul legal, el ar fi imediat sancţionat penal prin transmiterea acestei situaţii la Parchetul General”, a spus Maior, referindu-se la afirmaţiile lui Marian Vanghelie, care a spus că are informaţii despre fratele preşedintelui de la SRI.

Citește restul acestei intrări »

Written by Romulus Cristea

Marți, 8 septembrie 2009 at 19:59

Led Zeppelin-Black Dog

with 2 comments

Black Dog, 1973; live from the Led Zeppelin

Postat pe Youtube de ledzep17395

Membrii formaţiei: Jimmy Page, Robert Plant, John Bonham şi John Paul Jones. Grupul a vândut peste 300 de milioane de albume în întreaga lume, din care 110 milioane de albume vândute doar în Statele Unite ale Americii.

Written by Romulus Cristea

Marți, 8 septembrie 2009 at 17:34

Directorul SRI: Se foloseste un discurs prea agresiv fata de serviciile de informatii

with one comment

George Maior, şeful Serviciului Român de Informaţii şi adjunctul său, Florian Coldea, s-au prezentat, astăzi, la Comisia de control a SRI, pentru a discuta, potrivit lui Maior, „probleme generale aflate în competenţa SRI, pe linia securităţii naţionale”.
„Sunt lucruri pe care noi le avem clarificate şi cu care operăm în munca noastră cotidiană în conformitate cu legea şi cu misiunea noastră pe linia securităţii naţionale”, a spus Maior, înainte de întâlnirea cu parlamentarii, citat de Realitatea TV.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Video: REALITATEA TV

Întrebat de jurnalişti de ziarişti în legătură cu afirmaţiile lui Marian Vanghelie, care a afirmat că are informaţii de la SRI despre Mircea Băsescu, şeful SRI, George Maior, a acuzat discursul politicienilor privind activitatea Serviciului, pe care îl consideră ca fiind „mult prea agresiv”, şi a susţinut că a avertizat, încă de acum şase luni, că există „o intensificare a retoricii politice care nu are legătură cu realitatea”.
„Din păcate, la nivelul retoricii politice, foarte adesea se folosesc anumite concepte şi un discurs mult prea agresiv faţă de ceea ce înseamnă, cu adevărat, un serviciu de informaţii într-o ţară membră NATO. Am avertizat şi atenţionat asupra acestui lucru, acum şase luni, că există o intensificare a retoricii politice pe acest plan care nu este în consonanţă cu realitatea în cadrul acestor servicii”, a spus George Maior, chestionat de ziarişti în legătură cu afirmaţiile lui Marian Vanghelie, care a afirmat că are informaţii despre Mircea Băsescu de la SRI, şi nu de la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).

Written by Romulus Cristea

Marți, 8 septembrie 2009 at 15:32

SRI: cetatenii sunt dezinformati prin introducerea pe agenda publica a unor piste false cu substrat electoral

leave a comment »

Sigla SRISRI a precizat, luni, pentru Mediafax, ca reacţie la declaraţiile liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, că dezaprobă încercările de atragere a Serviciului în dezbaterile recente care duc la dezinformarea cetăţenilor prin introducerea pe agenda publică a unor piste false cu substrat electoral.

„Reiterăm faptul că SRI nu este, nu a fost şi nu va fi implicat în activităţi cu conotaţii politice. Instituţia noastră acţionează în baza principiului echidistanţei politice şi al profesionalismului. Informaţiile sunt puse doar la dispoziţia beneficiarilor legali, pe probleme ce ţin de responsabilităţile acestora, în strictă respectare a reglementărilor în vigoare”, a precizat Serviciul Român de Informaţii.

SRI arată că normele instituite la nivelul Serviciului nu permit ofiţerilor de informaţii să desfăşoare activităţi în afara cadrului legal.

„În acest context, dezaprobăm încercările de atragere a SRI în dezbaterile recente care nu fac decît să producă o dezinformare a cetăţenilor prin introducerea pe agenda publică a unor piste false cu substrat electoral”, mai apreciază Serviciul Român de Informaţii, prin intermediul Biroului de Presă al instituţiei.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, că datele despre fratele lui Traian Băsescu au fost furnizate de SRI, nu de „Doi şi un sfert”, el arătând că „s-a dorit” să se puna mâna pe arhiva „Doi şi un sfert”, unde e vorba de „fetiţa EBA”, care „se încinge” din când în când”.

De asemenea, mai trebuie menţionat că acelaşi Marian Vanghelie a afirmat în 11 noiembrie 2008 că el şi alţi lideri PSD sunt urmăriţi de SRI şi DGIPI: “Nu cred că e normal ca SRI şi “Doi şi-un sfert” să pună maşini să mă urmărească şi să urmărească lideri marcanţi ai partidului”, a susţinut Marian Vanghelie