Archive for august 25th, 2009
Avion prabusit la Targu-Mures
Un avion ultrauşor s-a prăbuşit, în jurul orei 19,10, lângă aeroclubul teritorial „Elie Carafoli”, din Târgu-Mureş. Avionul particular (nu aparţinea aeroclubului Târgu-Mureş), pilotat de un om de afaceri de 54 de ani, s-a prăbuşit de la o înălţime de 20 de metri.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Din afirmaţiile martorilor oculari, care au anunţat accidentul la serviciul de urgenţă 112, a reieşit că avionul ar fi avut o pană de motor, la scurt timp de la decolare. La bord nu se afla decât pilotul-proprietar al avionului, iar după prăbuşirea aparatului de zbor a fost transportat la spital.

Avion de tip Kit Aer-Fox. Foto: Aer-Tech
Avionul prabusit este de tip Kitfox, de două locuri, clasa ultrauşoară, conceput pentru zboruri de agrement. La impactul cu solul, după prăbuşire, avionul nu a luat foc, însă carlinga s-a rupt în două.
Coordonatorul SMURD Mureş, doctorul Cristian Boeriu, a declarat pentru agenţia Mediafax că bărbatul accidentat în urma prăbuşirii a suferit un traumatism cranio-cerebral şi că, în momentul sosirii echipei de intervenţie, acesta era foarte confuz şi agitat.