ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Archive for iulie 27th, 2009

Inscenari si abuzuri ale autoritatilor de la Chisinau

leave a comment »

Ghenadie Brega, fostul preşedinte al Asociaţiei Hyde Park din Republica Moldova (2006 – 2008). relatează pe blogul Un pas înainte-Curaj. MD, cum în prima decadă a lunii iulie  a fost emisă, pe numele său, o ordonanţă de începere a urmăririi penale (dosar nr. 2009270220) invocându-se o pretinsă agresare şi un jaf  asupra unui cetăţean. Surprinzător, jaful  ar fi avut loc cu aproape doi ani în urmă, la data de 04 noiembrie 2007,  în zona comunei Zorile, raionul Orhei.

Blogul Un pas înainte-Curaj. MD

Blogul Un pas înainte-Curaj. MD

În ordonanţă mai este pomenit numele lui Anatol Mătăsaru, care a fost deja reţinut şi care s-a aflat  în custodia poliţiei din Orhei. Anatol Mătăsaru se află în atenţia autorităţilor din Moldova, în principal, ca urmare a atitudinii sale antiguvernamentale şi a participării la prosteste anti-Voronin. Curtea de Apel a decis menţinerea lui Anatol Mătăsaru în arestul politiei de la Orhei, deşi avocatul acestuia a cerut cercetarea lui în stare de libertate. Pe lângă dosarul referitor la aşa zisul „furt de jumări”, Mătăsaru este acuzat de o sumedenie de fapte anti-statale, precum participarea la manifestaţiile din 7 aprilie, „arborarea unui steag străin”  pe durata protestelor şi altele asemenea.

Anterior emiteri ordonanţei de începere a urmării penale în privinţa presupusului jaf, Brega a fost cercetat într-un alt dosar, în care a figurat în calitate de bănuit în legătură cu organizarea unor proteste împotriva regimului Voronin din  6 – 7 aprilie 2009, în municipiul Chişinău.
În aprilie 2009, autorităţile de la Chişinău au dispus percheziţia sediului Asociaţiei Hyde Park şi sechestrarea bunurilor acesteia. În momentul de faţă, bunurile asociaţiei se află la procuratura generală.
Ghenadie Brega afirmă că este vorba de o înscenare, cum de altfel autorităţile din Moldova obişnuiesc să practice de fiecare dată când cineva îndrăzneşte să aibă altă opinie decât cea oficial-guevrnamentală.

Pe 7 aprilie 2009 nici nu eram în Chişinău, ultima dată am fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale în ajun, pe 6 aprilie, cînd am organizat protestul paşnic împotriva fraudării alegerilor.
În noiembrie 2007 eram angajat la Euro TV în calitate de cameraman, lucram aproape fără întrerupere şi nu aveam de ce să ajung la Zorile, unde n-am fost nicio dată şi nu cunosc pe nimeni. Mai mult decît atît, la acea dată nu îl cunoşteam pe Anatol Mătăsaru şi nu aveam cum să întreprind ceva împreună cu el. De cînd am monitorizat şi filmat protestele lui paşnice cu măgarul sau cu masca de porc, am început să-i urmăresc activitatea şi consider că arestarea lui repetată este o manifestare de cenzură pentru opiniile sale exprimate, o încălcare flagrantă a drepturilor omului, declara Ghenadie Brega.

De precizat ca în 10 iulie 2009 era data limită până la care, conform legii, putea fi înaintată învinuirea sau cererea de prelungire a calităţii de bănuit „pentru organizarea dezordinilor de masă” din data de 06 aprilie 2009.

Citește restul acestei intrări »