ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Ion Iliescu, scos de sub urmarire penala in Dosarul 13-15 iunie 1990

with 3 comments

Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, a anunţat Parchetul General printr-un comunicat. Aceeaşi soluţie s-a dat pentru Mihai Chiţac, Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu, Emil (Cico) Dumitrescu si altii.

Picture_2.jpgPotrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în dosarul privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de propagandă pentru război (întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), genocid (întrucât fapta nu există), tratamente neomenoase (lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii), complicitate la tortură (întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârşirii acestora).

Aceeaşi soluţie a fost dată în cazul lui Virgil Măgureanu- sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de genocid (întrucât fapta nu există), tratamente neomenoase (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii), distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri , distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii) şi art. 362 C.p. (întrucât fapta nu există).

Mihai Chiţac, încarcerat pentru revoluţia de la Timişoara, este scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tratamente neomenoase şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii).

Victor Stănculescu a scăpat de acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de tratamente neomenoase şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii); Vasile Dobrinoiu a fost scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tratamente neomenoase şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii); Diamandescu Corneliu – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tratamente neomenoase şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii).

Peter Petre a primit aceeaşi soluţie de la procurori sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tratamente neomenoase şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.;

Emil Dumitrescu, cunoscut si sub numele de Cico Dumitrescu, fost consilier prezidenţial, a fost scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tratamente neomenoase şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii).

Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de: Bâtlan Dumitru – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tratamente neomenoase, distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale, distrugere calificată şi omor calificat întrucât a intervenit decesul acestuia; Ion Iliescu – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, favorizarea infractorului şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de supunere la rele tratamente, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale; Mihai Chiţac – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere calificată şi omor calificat întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale; Victor Stănculescu – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere calificată şi omor calificat întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;Vasile Atanase Dobrinoiu – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere calificată şi omor calificat întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale; Corneliu Diamandescu, fost şef al Poliţiei, – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere calificată şi omor calificat întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale; Peter Petre – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere calificată şi omor calificat întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale; Emil Dumitrescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere calificată şi omor calificat întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Emil (Cico) Dumitrescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală gravă întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. cea mai mare prostie…omu asta ar trebui inchis sau in cel mai bun caz biciuit

    catalin

    Sâmbătă, 20 iunie 2009 at 17:58

  2. Buna ziua, dnul Cristea,
    am citit articolul dvs shi am vazut imaginea cu hotarirea de scoatere de sub urmarire penala a dnului Iliescu. Eu caut aceasta hotarire shi n-o gasesc, dvs ati reushit sa o vedeti pe situl Parchetului? Merci anticipat de raspuns.

    Natalia

    Luni, 7 septembrie 2009 at 19:02

    • Rezolutia o aveti inclusiv in imagine. Este si pe site-ul Inaltei Curti de Justitie si Casatie si a fost publicata, din cate imi aduc aminte, in toata presa scrisa.

      Romulus Cristea

      Luni, 7 septembrie 2009 at 20:39


Lasă un răspuns către Natalia Anulează răspunsul