Tragedia de la blocul „Carlton”

În cele ce urmează postez un articol de-al meu apărut în ziarul România liberă din 10 noiembrie 2006, despre evenemintele care a au urmat imediat după cutremurul devastator din 10 noiembrie 1940. Puteţi citi, de asemenea şi câteva mărturii impresionate ale unor persoane care au trăit din plin evenimentele: Tutu Georgescu (soţia celebrului dirijor George Georgescu, directorul Operei Române), Emil Morăreţ, Alexandru Teodoreanu (văr primar cu Al. O. Teodoreanu-avocat şi scriitor, cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel) şi arh. Camil Rogulski.

******

Cutremurele vrâncene şi-au luat tributul în vieţi omeneşti

Romulus Cristea

Cutremurele din zona Vrancea afectează peste 60% din teritoriul ţării. Numai în secolul trecut au avut loc trei cutremure puternice, de sursă vrânceana, cu magnitudine pe scara Gutenberg-Richter cel puţin egală cu 7: în 1940, 1977 şi 1986.
10 noiembrie 1940, ora 3.39. Un seism devastator, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, a zguduit, pe o arie de 80 de mii kilometri pătraţi, zeci de localităţi din România. Cutremurul a produs importante pierderi umane şi pagube materiale.

Blocul Carlton

Cutremurul din noiembrie 1940 a cauzat peste 1.000 de pierderi de vieţi, circa 4.000 de răniţi şi un număr considerabil de prăbuşiri şi avarieri ale unor clădiri joase cu schelet de beton armat. Tragedia cea mai mare a avut loc la Bucureşti, unde s-a prăbuşit blocul „Carlton”, cu 14 etaje.

Alte zeci de clădiri înalte, cu stâlpi şi grinzi din beton armat, au suferit avarii, multe dintre ele prăbuşindu-se la cutremurul din 4 martie 1977, iar o altă parte dintre ele care a rezistat până în zilele noastre constituie fondul grav afectat, încadrat în clasa l de risc seismic şi care necesită consolidări urgente. Trebuie precizat că Planul director de sistematizare a Bucureştiului, elaborat de Primărie în anul 1935, a stat la baza realizării majorităţii clădirilor înalte din centrul Capitalei. Acest plan a prevăzut pentru zona centrală realizarea de construcţii cu 6-7 niveluri la faţadă, la care se adăugau 1-3 niveluri parţiale (etaje retrase de la faţadă). Astfel de clădiri sunt amplasate pe o arie cvasicirculară între Piaţa Romană, Piaţa Unirii, Cişmigiu, Vasile Lascăr, Calea Moşilor

S-a prăbuşit cea mai înaltă construcţie

Arhitectul Camil Roguski îşi aminteşte: „Am simţit o formidabila zgâlţâială şi un huruit îngrozitor. Am ieşit în curte. Am observat o gramada de case mici care aveau oarece stricăciuni, hornuri căzute şi tigle picate, dar nu am vazut in jurul meu case distruse. Oamenii plângeau, erau speriaţi. Am auzit zvonul că s-a prăbuşit un bloc mare în Piaţa Universităţii. Am plecat pe jos până acolo. Străzile din jur, Bulevardul Magheru erau blocate, iar strada cu blocul „Carlton” era plină cu mormane de cărămizi. Se prăbuşise Carltonul, situat pe Strada Regală, colţ cu marele Bulevard Magheru.
Au început să apară cămăşile verzi cu diagonala (legionarii – n.n.) şi bineînţeles armata. Mulţi dintre morţii şi răniţii de la acel cutremur au fost ca urmare a ţiglelor căzute şi a coşurilor prăbuşite”.
O altă marturie importanta (publicată în „Magazin istoric”) este cea a academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici: „În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 (sâmbătă spre duminică) se produce marele cutremur. Atunci in Bucuresti s-a prabusit blocul Carlton, omorând cea mai mare parte din locatari, printre care I. Vasilache, compozitor şi cântăreţ, care formase în ultimii ani celebrul cuplu de comici muzicali Stroe si Vasilache. Cu acest prilej, legionarii organizaţi în echipe au făcut imense eforturi de degajare a dărâmăturilor, desigur ca să-şi facă un capital politic, aşa cum avea să facă şi N. Ceauşescu după cutremurul din 1977. Este singurul moment când legionarii au beneficiat de o oarecare simpatie în rândul majorităţii populaţiei din Bucureşti”.

Supravieţuitorul de la ultimul etaj

Locatarii de la „Carlton” erau români, dar şi foarte mulţi nemţi. Imobilul era construit ca bloc de locuinţe. Jos erau nişte magazine, iar în stânga erau un cinematograf şi o sală de proiecţii, construita pe nişte arce de beton armat care se sprijineau pe acest colos de bloc, pe un fel de „umeri”, nişte console.
„Locatarii au avut un sfârşit tragic. Au fost peste 150-160 de morţi (în alte publicaţii ale vremii se vorbeşte de o cifra de 200-220 morţi – n.n.). Se pare ca singurul om care a scăpat a fost un paznic. La acea vreme, începuse deja ca imobilele să fie păzite de oameni care stăteau pe terase. Apăruseră antiaeriane pe terasele blocurilor. A scăpat acel paznic care, fiind o zi mohorata, era imbracat cu o pelerina. Deoarece s-a prăbuşit etaj peste etaj, prima oara parterul, apoi si restul etajelor, din cauza suflului, paznicul a căzut spre parter, căderea fiind atenuată si de acea pelerina, care s-a comportat ca un fel de parasuta. S-a spus despre omul acela ca a înnebunit şi a albit în câteva secunde. Tot ce mai ştiu despre paznic este faptul că a supravieţuit mult timp după evenimente. A început să iasă fum din ruinele acestui bloc. Auzisem ca mai mulţi oameni, cei care locuiau la subsolul imobilului, inca mai trăiau. Exista un telefon care comunica cu exteriorul. Se cerea ajutor pentru că se spărseseră conductele de apă, subsolul se inunda şi pericolul era de moarte prin înec. S-a încercat închiderea apei, dar ghinionul cel mai mare era ca în subsol s-a spart şi rezervorul de păcură folosit la instalaţia de încălzire. Păcura s-a scurs deasupra apei şi a luat foc. Acei oameni au murit în chinuri îngrozitoare, arşi”, a relatat arhitectul Rogulski.

Ruinele de la Carlton

Închisoare, apoi achitare pentru arhitect

Blocul Carlton era un bloc din beton armat, o noutate pentru începutul secolului 20. Nimeni nu prea ştia care vor fi, în timp, evoluţiile unei clădiri care va fi construită din beton armat. S-a pus problema ce s-a intamplat cu acest bloc si de ce s-a prăbuşit. Au fost mii de zvonuri. Una dintre teorii a fost ca blocul a fost proiectat gresit. Alte variante aduceau vorba despre furturile de materiale ale antreprenorilor. Proiectantul, unul din marii arhitecti ai vremii si un filozof al arhitecturii, printul G.M. Cantacuzino, din familia Cantacuzinilor, profesor de istoria arhitecturii la Facultatea de Arhitectură, un om foarte talentat, a fost considerat vinovat şi condamnat la închisoare. Constructorul a avut aceeaşi soartă.
După o perioadă, comisia de anchetă a stabilit o serie de cauze particulare care au dus la prăbuşirea clădirii, cauze care, se pare, nu se datorau arhitectului. G.M. Cantacuzino a fost scos de sub urmărire penală şi apoi, se pare, achitat.
„După trei ani de zile de la accidentul cu seismul, ne-a ţinut nouă, studenţilor de la arhitectură, o prelegere în care s-a disculpat de grava învinuire şi ne-a spus cam care ar fi cauzele acestui dezastru. În primul rând, a fost vorba de un cutremur puternic, într-o epoca mai modernă”, a relatat Roguski.
La acea data, cladirile erau construite pe criterii strict gravitationale, nu existau norme antiseismice. Din punct de vedere static, calculele au fost corect făcute. Se pare că de vină au fost arcele de beton armat ale cinematografului alăturat care se sprijineau în console pe acest bloc şi care, probabil, au îngrădit anumite mişcări ale imobilului, conducând într-un final la prăbuşire.

Cutremurul a avut un preşoc

Cutremurul din 1940 nu este cel mai mare care s-a dezlănţuit în România. Un seism îngrozitor a avut loc şi la începutul secolului 19, la data de 26 octombrie 1802, despre care se presupune că a avut, pe scara Richter, o magnitudine de 7,9-8. Cronicile vremii vorbesc despre panica care a cuprins populaţia şi de distrugerile întâlnite la tot pasul, mai ales în Bucureşti.
S-au prăbuşit, transformate în moloz, Mănăstirea Cotroceni şi celebrul Turn al Colţei. Biserica Elefterie a rămas fără două turle, care au fost reconstruite abia în anul 1867.
Cutremurul de la 10 noiembrie 1940 a fost precedat de un preşoc, un cutremur care a avut loc la data de 22 octombrie 1940, cu o magnitudine de 6,8. Conform studiilor efectuate de specialişti, la cutremurul din noiembrie 1940 60% din persoane au ieşit din locuinţe. Din cei rămaşi în interiorul locuintelor, 60% s-au asezat (probabil instinctiv, neexistand la acea vreme vreo forma de educaţie privind comportarea în cazul seismelor puternice) sub tocul uşii sau lângă un perete, iar 40% nu au încercat să se protejeze. Seismul a avut loc noaptea, când comportarea populaţiei trezită brusc din somn este alta decât în mod normal.

Documente de arhiva

„Aşteptam sfârşitul lumii”

Aflat în casa părintească din zona Aleea Dudeşti-Nerva Traian, Emil Morăreţ îşi aminteşte cum a fost surprins de cutremur: „Aveam impresia că secundele se dilatau, că nu mai trece timpul. Mama a avut o reacţie dificila. Ne-am dus în dormitor, ne-am aşezat în genunchi, ne-am pus o pernă pe cap, ne rugam şi aşteptam sfârşitul lumii. Dar sfârşitul lumii nu mai venea… Mama a luat o icoana în mână. Am iesit din casă şi am mers la nişte rude din apropiere. Pe stradă la noi nu fusesera victime, erau doar coşuri si tigla cazute. A doua zi am mers şi am văzut echipele legionare şi armata care scoteau molozul la „Carlton”. La blocul „Dunărea” am vazut cum cazuse o bucata de fatada si se vedeau oamenii in apartamente strigand dupa ajutor. O alta imagine care mi-a ramas in memorie este cea a sutelor de cadavre mutilate întinse pe iarba, în faţa Facultăţii de Medicina, pentru ca acolo era o prosectură. În perioada următoare am aflat că dezastrul de la „Carlton” s-ar fi produs din cauza unui patron care închiriase la subsol un spaţiu si, dorind sa facă o sala de cabaret, ar fi distrus unul din stalpii de sustinere. Tin minte ca a existat o ancheta in acest sens”.

La „Carlton” au murit oameni cunoscuţi

Tutu Georgescu, sotia celebrului dirijor George Georgescu, directorul Operei Române, venise în acele zile la Bucureşti, sosind de la moşia Romanaţi. „Poliţia legionară şi jandarmii intraseră în casa mea şi încercaseră să mă reţină deoarece refuzaserăm să oferim informaţii pentru un recensământ agricol. Am venit cu automobilul la Bucureşti, am fost la Mihai Antonescu să reclam situatia, dupa care m-am dus la casa din Bucureşti, de pe Washington 9. Ne-am culcat. Noaptea târziu, a început să se mişte casa parca ar fi fost pe rotile. Eu şi sotul meu am sarit din pat şi ne-am dus sub o grindă de beton. A început o a doua smucitură Aveam o candelă în casă şi când a sărit din cui, din cauza smuciturilor, buimăciţi de somn, ne-am speriat. Am sunat la mama care stătea pe Modrogan 1 (actuala Rabat). A doua zi, soţul meu s-a dus la repetiţie. Eu m-am dus sa rezolv unele probleme cu moşia. Cazuse „Carlton”, murisera oameni cunoscuti, un cantaret celebru de la Opera. Se vorbea că a scapat un copil aflat într-un carucior. Clădirea fusese făcută de George Cantacuzino şi Vasile Arion, oameni serioşi care proiectaseră  şi hotelul „Rex”, la mare”.

Cum a scăpat Păstorel Teodoreanu

Alexandru Teodoreanu, văr primar cu Al. O. Teodoreanu (avocat şi scriitor), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, îşi aminteşte: „Dormeam în casa mea de pe strada Caragiale. Noaptea, am primit un telefon. La inceput, nu-mi dadusem seama cine era, cu toate că la capătul celălalt al firului era un cunoscut. Fusesem anunţat că s-a prăbuşit blocul „Carlton”. Eu nu simţisem cutremurul. Am plecat repede spre acel loc. Întâmplător, acolo locuia un văr primar de-al meu, Al. O. Teodoreanu.
În acea vreme, Păstorel era burlac şi avea o garsonieră acolo, unde în mod normal locuia. Norocul a făcut ca exact in acea zi sa nu fie acasa, a venit abia spre zori, pe la ora 5. Cand am ajuns la „Carlton”, blocul nu mai exista. Erau echipe de intervenţie. Se vorbea despre un pompier aflat la ultimul etaj si care a scapat cu viata. Am rămas la fata locului pana spre orele dimineţii. Se sapa in moloz. Pana când am plecat, nu am văzut nici o victimă scoasă. În zona centrală a oraşului nu am remarcat altă clădire prăbuşită, nu a fost dezastrul pe care l-am trăit la cutremurul din martie 1977″.

S-a prăbuşit „universitatea comuniştilor”

La cutremurul din 10 noiembrie 1945 s-a prăbuşit închisoarea Doftana, din judeţul Prahova, folosită în anii ’30 pentru încarcerarea deţinuţilor politici comunişti. Clădirea se afla de ani de zile intr-o stare evidentă de degradare şi existaseră avertismente ale specialiştilor privind precaritatea construcţiei. Penitenciarul de bărbaţi Doftana era cunoscut şi sub numele de „universitatea comuniştilor”, aici fiind închişi de-a lungul vremii membrii din conducerea Partidului Comunist din România sau lideri ai unor mişcări greviste. La Doftana fusesera inchisi, de exemplu: Gheorghe Apostol, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Max Goldstein (anarhistul care a încercat sa-l asasineze pe Constantin Argetoianu, ministrul Afacerilor Interne) şi alţii. În noaptea cutremurului au fost înregistrate mai multe victime, morţi şi răniţi. Unul dintre cei care şi-au pierdut viaţa sub dărâmăturile de la Doftana a fost Ilie Pintilie, unul dintre liderii ceferişilor pe durata grevelor din 1933.
După prăbuirea constructiei, deţinuţii au fost transferaţi la închisoarea din Caransebeş, iar mai târziu în lagărul de la Târgu-Jiu.
Pe lângă Capitală, puternic afectate au fost zonele centrale şi de sud ale Moldovei. Conform însemnărilor dnei Elena Teodoreanu (păstrate în arhiva Nick Teodoreanu), din localitatea Brusturoasa, judeţul Bacău, „cutremurul a fost atât de mare încât oamenii s-au aruncat imediat speriaţi cu burta pe pământ, iar casele din lemn au căzut, piatra din fundaţie a sărit de la locul ei, pomii se plecau şi nucii bătrâni au crăpat”.
Au fost afectate puternic constructiile amplasate in localitatile din zona epicentrală: Focsani, Galaţi, Bârlad, Brăila si Buzau. Oraşul Panciu, din Vrancea, a fost practic distrus în totalitate, bisericile şi imobilele de locuit facându-se una cu pământul.
Cutremurul, de orgine vrânceana, s-a produs la o adâncime de 133 kilometri si a a vut o durata de cateva zeci de secunde. Numarul morţilor şi răniţilor este doar estimat, neexistând un centralizator cu victimele, în acea perioadă, din cauza războiului, informaţiile de presă fiind cenzurate de armată.
Printre clădirile grav afectate de cutremurul din 1940 amintim: Biserica Romano-Catolică din Buzău, Mănăstirea Caldăruşani, Foişorul de Foc din Câmpulung, Biserica Stavropoleos din Bucureşti, Parohia Sascut-Sat, Palatul Culturii din Iaşi şi multe altele.
La Bucureşti au mai fost afectate: Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (s-au distrus unele exponate extrem de valoroase) şi Sala Adunării Deputaţilor, actualul Palat al Patriarhiei, a cărei cupola s-a prăbuşit, clădirile Politehnicii şi laboratoarele de la Polizu şi altele.
Dacă până în anii ’40, majoritatea clădirilor erau proiectate şi construite pe criterii strict gravitaţionale de transmitere a forţelor, practic fără nici un fel de protecţie în cazul unui cutremur, după această dată, treptat, în ţara noastră au început să se studieze şi să se aplice norme obligatorii de proiectare antiseismică raportate la standardele, cunoştintele şi cercetările ştiinţifice existente.

Articol aparut în ziarul România liberă din 10 noiembrie 2006

Publicitate