ROMULUS CRISTEA

PERIODIC – Blogul lui Romulus Cristea

Cautari, dupa 20 de ani. Despre oamenii dintr-o fotografie-document

with 29 comments

La sfârşitul anului trecut, am primit un e-mail de la dl Jean Constantinescu. Cunoşteam numele dânsului din cu totul

Jean Constantinescu; Foto: Business Magazin
Jean Constantinescu; Foto: Business Magazin

alte împrejurari, mai degrabă profesionale, fără să-mi închipui vreodată că ar exista legături cu preocupările mele privind cercetarea evenimentelor şi arhivelor referitoare la revoluţie şi evenimentele post-decembriste.

Conţinutul scrisorii era următorul: „Dacă mai interesează pe cineva, aş putea descrie evenimente şi împrejurări interesante la care am fost martor. Mărturisesc că intervenţia mea de acum este un pic interesată: una din fotografiile postate de către d-voastră, probabil preluată din albumul editurii Denoel, mă prezintă alături de două doamne. Una din ele, aceea puţin mai vârstnică, sau poate ambele, mi-au salvat atunci viaţa şi, în ciuda unor eforturi, nu am reuşit până acum să le identific. Aţi putea să mă ajutaţi în vreun fel?”. Ca să fie mai clar, dl Constantinescu se referea la o fotografie surprinsă în fostul Comitet Central PCR care înfăţişa o persoană grav rănită prin împuşcare, plină de sânge, stând culcată pe o canapea. De-o parte şi de alta a rănitului, două femei.

Jean Constantinescu, ranit prin impuscare, in sediul CC-PCR
Jean Constantinescu, rănit prin împuşcare, în sediul CC-PCR

Tocmai postasem această fotografie pe  blog, în legătură cu un articol despre revoluţie. Ştiam fotografia de 20 de ani. Şi eu şi alţi colegi ne-am întrebat de mai multe ori cine este persoana rănită şi cine ar putea fi însoţitoarele.

După câteva zile am primit şi o declaraţie, dată de dl Constantinescu, în faţa procurorilor militari. O declaraţie luată de Parchet, la aproape 20 de ani de la revoluţie. Şi nu era vorba de un simplu memoriu, al unui participant la revoluţie, ci o descriere a evenimentelor , relatată,  se pare, de prima persoană împuşcată în sediul CC-PCR. Şi mai interesant: Jean Constantinescu sosise în clădirea asediată „la invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC”.

Ca să scurtez, rugamintea dlui Jean Constantinescu este una simpla: doreşte să afle cine sunt persoanele care i-au stat alături, după împuşcare şi când starea sa devenise critică. Pierduse o cantitate însemnată de sânge, transportarea la spital a întârziat ore şi ore. Mult după miezul nopţii, după ce fusese transportat în subsol alături de alţi zeci de răniţi, dar şi morţi, tot una din doamanele care i-au stat alături a reuşit să găseasca un taxi pentru a-l transporta la Spitalul de Urgenţă. Au urmat alte evenimente  pe care vă las să le descoperiţi citind declaraţia dlui Jean Constantinescu.

Cei care cunosc identitatea celor două doamne care au stat alături de dl Constantinescu sunt rugaţi să sune la mobil-0721 288 362 (Romulus Cristea) sau să posteze un comentariu la acest articol, fie să scrie un e-mail la adresa: romulus.cristea@gmail.com.

Domnul Jean Constantinescu doreşte să le mulţumesca celor două doamne pentru că, afirmă dânsul, i-au salvat viaţa: „Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu erau alături cele două persoane. Ajunsesem în stare de inconştienţă, pierdusem o cantitate mare de sânge şi dacă nu mă transportau la spital, cu siguranţă soarta mea ar fi fost alta”

Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:

Declaraţie privind împrejurările în care am participat şi am fost rănit în fostul CC al PCR, la Revoluţia din 22 decembrie 1989
Subsemnatul Jean Constantinescu, născut în data de 5 martie 1946 în comuna Stoeneşti judeţul Argeş, legitimat cu CI seria RR nr. 4188xx, CNP XXXX, domiciliat în str. Ioan Caragea – Vodă nr.xx, sectorul 1, Bucureşti, declar următoarele:
In ziua de 22 decembrie 1989 la orele 14:00 – 14:15, m-am reîntors acasă, în strada Semilunei din cartierul Armenească, de la manifestaţiile de stradă. Soţia şi vecina de apartament mi-au relatat despre invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC. Mi-am amintit de prelegerea domniei sale de prin anii 1987-88 la o conferinţă de la Politehnica din Bucureşti. M-am gîndit ca în împrejurarile acelea, menţinerea în funcţiune a sistemului energiei electrice, adus deja într-o stare critică, putea fi o problemă pentru succesul Revoluţiei, iar experienţa mea ar putea fi de folos. Condusesem laboratorul de cercetari Sisteme Electroenergetice al Institutului de Cercetări şi Modernizări Energetice (Icemenerg), soluţiile mele erau în folosire curentă la Dispecerul Energetic National, aveam şi un doctorat în conducerea, reglarea şi dezvoltarea sistemului electroenergetic naţional.

Jean Constantinescu; Foto: Mediafax/Ziarul Financiar
Jean Constantinescu; Foto: Mediafax/Ziarul Financiar

Am reuşit să intru în sediu pe la intrarea de S-E, între orele 14:30 – 15:00, cu oarecare greutate şi riscuri. Clădirea părea în stare de asediu iar în jurul ei se formase un „no-man’s land”. Nimeni nu ştia de dl Iliescu şi nici de întilnirea de la orele 17, au mai venit cîteva persoane, am fost duşi succesiv în mai multe încăperi, la etaje diferite, pentru ca în final să ne strîngem într-o sală de şedinţe cu o masă ovală, la etajul IV, din aripa stîngă a clădirii, în faţa palatului regal. Pe la orele 17:30 se adunaseră 40-50 persoane, în mare parte necunoscute mie. In timp ce se primeau mesaje ameninţătoare, despre apa otrăvită etc., încercam să-mi dau seama cine sînt specialiştii din jurul meu. Devenisem oarecum bănuitor observînd că nu primeam răspunsuri concrete şi, mai ales, după ce am văzut că în sală intrau personalitaţi ale vechiului regim, ca de pildă, Corneliu Mănescu şi un fost ministru al energiei. Se circulase o listă pentru identificarea persoanelor şi specialităţilor, primisem hîrtie şi creion, aşteptam sosirea domnului Iliescu. In încăpere funcţiona un televizor iar pe cele două ferestre deschise spre piaţă ajungeau la noi frînturi din cuvîntările de la balconul clădirii.
Cu totul pe neaşteptate, pe la orele 17:45, atmosfera destul de destinsă a fost brusc curmată de împuşcături de foc automat, care mie mi s-a parut intens. Am fost atunci sigur că ricoşează gloanţe printre noi. Ulterior, privind din stradă clădirea, m-au mirat puţinele urme de gloanţe din jurul ferestrelor şi am ajuns la înţelegerea că răpăiala aceea intensă a fost în mare parte simulată. [Am mai realizat că tragerile au debutat atunci cînd mulţimea devenise nemulţumită de ce auzea şi vedea la balcon]. După un moment de derută, cineva a fost rugat să stingă lumina şi sala s-a golit în grabă prin cele doua uşi către coridorul dinspre curtea interioară. Cred ca am fost singurul rămas în întunericul din încapere. Mi-am aruncat în grabă pe umeri fularul şi un pardesiu larg, şi m-am aşezat lateral lîngă una din cele două fereastre deschise, cu mîna dreaptă spre Piaţă, încercînd să disting trăgătorii şi mai ales ce se întîmpla în Piaţa plină de oameni, de unde răbufnise un vuiet amplu.
După a doua sau a treia apariţie la marginea ferestrei, nu îndeajuns de precaute, deşi mă aflam în întuneric, am fost doborît de o lovitură puternică. Foarte probabil, s-a tras cu armă automată cu vizare în infraroşu şi am fost, dacă nu întîiul, oricum între primii răniţi după fuga Ceauşeştilor. Socul a fost atît de puternic încît la început am crezut că am fost lovit în piept, mortal. Dezmeticindu-mă puţin, mi-am dat seama că durerea venea din braţul drept şi că acesta fusese practic secţionat la nivelul antebraţului. M-am tîrît cu greutate pînă la una din uşi şi am reuşit s-o deschid. Pe culoar, o mulţime înghesuită de oameni privea paralizată şi cu stupoare la mine, aflat pe jos. I-am rugat să-mi foloseacă cravata drept garou, a făcut acest lucru o femeie. Ea m-a întrebat dacă poate încredinţa unei persoane cunoscute porthartul militar în care ţinem actele personale. Am zărit pe d-l Emilian Dobrescu, fost preşedinte de CSP şi atunci ministru secretar de stat la CNST, unde ajunsesem şi eu, prin jocul întîmplarii, detaşat de către institut. Se pare că acesta nu a dorit să-l ia. 5-6 zile mai tîrziu, soţia mea a făcut eforturi disperate pentru a-mi recupera actul de identitate şi a mă salva dintr-o situaţie delicată la spital, despre care voi mai vorbi. Cîteva acte, printre care şi buletinul de identitate, au fost găsite într-o magazie inundată din cladirea ocupată de revoluţionari.
Am rămas în clădire pînă spre miezul nopţii, pansat rudimentar de mai multe ori, transportat de colo pînă colo, cu sprijin esenţial din partea acelei doamne, de la început şi pînă la ieşirea din clădire. Nu am reuşit să-i cunosc numele nici pîna astăzi, deşi apare într-o fotografie din volumul LIBERTATE ROUMANIE al editurii Dënoel din Franţa (martie 1990), la pagina 33 – jos, care mă arată pe o canapea, pe unul din culoare. Fotografia mi-a fost semnalată întîmplator, şase luni mai tîrziu. Mi-am pierdut de cîteva ori cunoştinţa, garoul şi apoi pansamentele sumare nu opreau pierderea de sînge. După o astfel de reanimare, pornisem la drum, mă mai sprijinea o a doua fată, şi ea apare în fotografie, trebuia sa coborîm de la etaul I la parter pentru a forţa ieşirea din clădire. Scara monumentală dinspre palatul regal era supusă unui foc intens si nu am fost lăsaţi să deschidem uşa de la ieşire. Holul de la parter părea să fie în foc deschis, mulţi tineri trăgeau de lîngă noi, din spatele fiecarui stîlp al holului. M-au dus într-o cameră de la parter (subsol?) plină cu răniţi. Eram întins pe jos, un tînăr mi-a schimbat bandajul, mi-am piedut din nou cunoştinţa. M-am trezit între răniţi grav şi morţi, am facut efortul să ies din cameră, m-am tîrît din nou spre holul de la intrarea principală, m-am aşezat pe una din numeroasele lăzi de muniţie împrăştiate peste tot. Uşa de la intrare continua să fie sub asediu iar eu aşteptam un moment mai liniştit pentru a ieşi. Am văzut cum sîngele curge nestingherit pe lîngă pansament, mi-am pierdut din nou cunoştinţa, m-am regăsit în camera cu oamenii răniţi întinşi pe jos, apoi nu ştiu ce s-a mai întîmplat. Spre miezul nopţii am fost trezit de doamna din fotografie, să-mi spună că mă aşteaptă un taxi. In timp ce ieşeam am mai putut să observ flăcările care mistuiau clădirea dintre sediul CC si Biblioteca Universitară, acoperişul bibliotecii şi, de asemenea, tirul îndreptat de armată asupra clădirilor incendiate.
La spitalul de urgenţă Floreasca m-am mai înviorat, m-au înregistrat, am comunicat telefonul unui unchi din cartier (acum decedat), acesta a venit curînd însoţit de soţia sa, am schimbat cîteva cuvinte încercînd să-i liniştesc, pe ei şi mai ales pe soţia mea şi pe cei doi baieţi ai mei. Am fost dus pe unul din culoarele spitalului, lăsat şi uitat pe un scaun mobil. M-a găsit leşinat, în jurul orei 4 din 23.12.1989, dr. ortoped Pavel (acum decedat), ieşit se pare la o ţigară din sala de operaţie. M-a luat în sală şi operat imediat, fără pregătire specială. In aceste condiţii, la cîteva zile am fost din nou operat, deoarece rana insuficient curăţată se infectase. In muşchii antebraţului drept mai port numeroase fragmente metalice. Am împărţit o rezervă cu dl. Dumitru Stănescu, rănit grav în şold în timp ce încerca să pună drapelul găurit pe palatul regal. Nopţile, spitalul parea să fie atacat şi apărat cu disperare. Am mai fost cercetat de către un comitet ad-hoc care identifica răniţii. Porthartul cu actele personale nu era de găsit deşi soţia înfrunta riscuri mari prin preajma fostului CC. A putut totuşi să-mi aducă mai întîi o adeverinţă semnată de Iordan Rădulescu, ştampilată rudimentar. Buletinul a fost găsit după 8 – 10 zile.
Biletul de ieşire din spital, cu nr. E10 21627, din 13.01.1990, menţioneză diagnosticul “Plagă prin împuşcare transfixiantă antebraţ drept cu fractură cominutivă 1/3 prox. a cucubitusului – ameliorată” şi observaţia “Rănit în timpul Revoluţiei”. Văzîndu-mi hainele, mi-am dat seama cît de norocos am fost. Un snop de gloanţe cu împrăştiere de numai vreo zece centimetri, neaşteptat de mică faţă de distanţa de la care se trase, găurise fularul si pardesiul, razant faţă de pieptul meu. Un singur glonţ exploziv îmi secţionase antebraţul drept strapungînd mîneca hainelor.
După vindecare, nu am cautat foloase politice sau materiale. Am beneficiat totuşi un numar de ani de scutirea legală de impozit pe salariu. Am primit Certificatul nr. 396 / 05 August 1991 şi Brevetul nr. 110 / 1991 de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 potrivit Legii 42 / 2004 (confirmate acum prin Certificatul de luptător rănit nr. 00222). Am avut două întîlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul „cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sînt în măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente”. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfîrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tîrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cîteva luni la parchetul situat pe lîngă Piaţa Rosetti. La sfîrşitul convorbirii, acesta încerca să mă convingă că ne-am împuşcat între noi.
Cred că viaţa a demonstrat buna mea credinţă de atunci, adică încercarea mai puţin obişnuită de a susţine Revoluţia. De atunci, am primit însărcinări importante în sectorul energiei electrice, fără sprijin politic şi complicităţi, şi mai ales, fără să fac vreo referire la participarea mea în Revoluţie. Am fost pe rînd: şef serviciu programare operaţională la Dispecerul Energetic Naţional, consilier al preşedintelui Renel abia înfiinţat, coordonator al Comitetului de Strategie şi Reformă al Renel, care a elaborat programul de restructurare a sectorului energiei electrice, de două ori director general al Icemenerg, de două ori preşedinte al ANRE (pe care am şi înfiinţat-o), director general al Transelectrica (pe care am înfiinţat-o) iar acum, după pensionarea fără voie din martie 2005, înainte de limita de vîrstă, sînt preşedintele neremunerat al asociaţiei Institutul Român al Energiei (IRE), care reprezintă România la Eurelectric, asociaţia europeană a industriei energiei electrice. Din septembrie 2005 şi pînă în august 2007, am mai fost consultant-coordonator al Programului USAID de asistenţă a României în domeniul Energiei (REP 3). In prezent, sînt consultant pe prioade scurte de timp în programul USAID de asistenţă acordată ţărilor din Europa de Sud-Est în domeniul energiei electrice.
Jean Constantinescu
17 iulie 2008.

* Puteti afla şi alte amănunte despre acest caz accesând:

http://21decembrie.wordpress.com

http://21decembrie89.blogspot.com/

Foto: Business Magazin, Mediafax şi Editura Dënoel

Anunțuri

29 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Superb articol!

    Roxana Iordache

    Marți, 21 Aprilie 2009 at 19:39

    • Bună Roxana,
      În primul rând te rog să mă scoţi de la spam. Nu pot posta mesaje pe blogul tău.
      Mersi pentru aprecierile legate de articol. L-am scris la repezeală. Mă simţeam un pic vinovat, dl Constantinescu făcuse apel la mine în urma cu luni de zile. E un om foarte corect şi un foarte bun profesionist. Vorbim periodic la telefon. Când mi-a trimis e-mail-lui, prima oară, i-am cerut datele de identificare, nu credeam că e vorba de persoana pe care o cunosc. În plus, mai e ceva, de care nu am vrut să vorbesc, cred că nu am mai spus la nimeni. Sunt sigur ca ne-am ciocnit chiar acolo, în CC. Cred că e în legătura cu o poveste mai complicată pe care mi-a publicat-o Cristoiu, în 1990. Cumva, povestea celor care au sosit acolo o ştiam. e greu acum, dar mergând în urmă îmi aduc aminte că am avut o scurta discuţie chiar cu Jean Constantinescu şi cu…Dobrescu. Cred că îl recunoscusem de undeva, foarte probabil din zona Politehnicii sau de pe unde făcusem practică în timpul facultăţii. E foarte complicat de explicat. Au fost foarte multe. E ciudat, de doi-trei ani mă întâlnesc cu foarte mulţi. Unii evită să vorbească. Poate şi au de ce. La Jean Constantinescu am apreciat că vorbeşte fără ocolişuri, chiar de unele lucruri care ar putea trezi resentimente.

      Romulus Cristea

      Marți, 21 Aprilie 2009 at 21:48

      • Jean Constantinescu nu mai este. Dar, poate găsim pe cele doua doamne. Sau cine a tras în el…

        Elena Constantinescu

        Sâmbătă, 28 Februarie 2015 at 21:49

  2. […] deosebit de interesante puteţi citi pe blogul lui Romulus Cristea, în articolul “Căutări, după 20 de ani“,  la adresa: […]

  3. […] Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on April 22, 2009 In zilele aceste, Romulus Cristea a publicat Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenim… […]

  4. […] care l-au îngrijit, salvându-i viaţa. Povestea completă din spatele acestei poze o găsiţi pe blogul lui Romulus Cristea.  Rănitul, a cărui bătaie a inimii e vegheată de  doamna din dreapta, se numeşte Jean […]

  5. […] Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenim… […]

  6. […] https://romuluscristea.wordpress.com/2009/04/21/cautari-dupa-20-de-ani/#more-2603 It would be interesting to say the least to know who the second prosecutor was, although I have my […]

  7. […] 22 Decembrie 1989, glont exploziv (i.e. dum-dum), Bucuresti (CC PCR) […]

  8. […] 22 Decembrie 1989, glont exploziv (i.e. dum-dum), Bucuresti (CC PCR) […]

  9. […] 22 Decembrie 1989, glont exploziv (i.e. dum-dum), Bucuresti (CC PCR) […]

  10. […] mai scris despre acesata fotografie in aprilie 2009, dorind sa le identific pe cele doua doamne  ( Cautari dupa 20 de ani. Despre oamenii dintr-o fotografie document). Nimeni nu a putut sa-mi ofere niciun indiciu… Foto 1- Cotroceni, septembrie 1990 Foto 2- […]

    Imagini din 1990 « ROMULUS CRISTEA

    Luni, 7 Noiembrie 2011 at 14:49

  11. Da numai de blogul meu v-ati gasit sa va luat. bine am copiat mult fara sa-mi dau seama, dar sunt atatia care fac asta si nu le zice nimeni nimic. Am gresit

    Mithril

    Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 at 00:17


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: