Vine un cutremur mai mare decat in 1977
Efectele următorului mare cutremur cu epicentrul în Vrancea vor fi mai mari decât a seismului din 4 martie 1977, însă nu şi pentru Bucureşti. Data la care se va produce nu se cunoaşte exact (posibi în 2012-2013), însă cu cât se declanşează mai târziu, cu atât va fi mai dezastruos.
Magnitudinea viitorului seism va fi mai mare decât a cutremurului din 1977 şi ar putea fi egală sau mai mare cu cea a cutremurelor înregistrate în 1940 şi 1802. Magnitudinea viitorului cutremur va fi de 7,5 Richter şi 7-8 pe alte scări de măsurare. Intensitatea cutremurului va fi de 8-8,5. Cutremurul va fi de mare adâncime şi va afecta cel mai mult localităţi precum Bacău, Iaşi, Chişinău, cu extindere în Mehedinţi şi Odessa. Ardealul nu va fi afectat. În Bucureşti, în zona de nord unde există marile lacuri, cutremurul se va simţi cel mai puternic.
Va fi un cutremur similar celui din 1802, care a avut magnitudine 7,9 pe scara Richter, când a crăpat pământul pe sute de metri. Acela a fost un seism la mare adâncime, cum va fi şi peste câţiva ani. Estimăm că în câţiva ani se va acumula energia care va provoca un cutremur major. Cu cât va fi mai târziu, cu atât va fi mai mare”, a spus Gheorghe Mărmureanu.
Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizica a Pământului a declarat luni la Antena 3 că următorul mare cutremur care va afecta România va avea 7,5 grade pe scara Richter, iar efectele acestuia vor fi dezastuoase în oraşele din estul ţării.
Cutremurul va avea epicentrul in Vrancea, se va produce la mare adâncime şi, spre deosebire de cutremurul din 1977, va afecta în mai mică măsuraăCapitala. Gheorghe Mărmureanu a mai spus, în emisiunea Zig-Zag, realizată de Ion Cristoiu, că zona Vrancea prezintă o particularitate seismica unică în lume: din cauza plăcilor continentale care se ciocnesc, cutremurle sunt la mare adâncime, dar au efecte la suprafaţă.


de ce in ultimul timp…toate dezastrele se preconizeaza a fi in 2012…? serios..toate speculatiile si polemicile se invart asupra anului acesta, si nu inteleg totusi de ce.
, asa ca astept sa fie bine.
Cutrumuru’ sper sa nu fie atat de puternic pe cum se zice, stau in Iasi si nu am chef sa ma mut. Oricum eu sunt mai optimist
Pace!
Alex
miercuri, 24 iunie 2009 at 17:14
http://www.youtube.co/watch?v=pjTKAAFortM
ARCS
miercuri, 1 iulie 2009 at 17:32
CITESTE DESPRE CENTURA FOTONICA PE GOOGLE
diacriticl
miercuri, 8 iulie 2009 at 19:20
Dar de ce nu dintr-o carte? Sau te dor ochii cand urmaresti randurile? Google cum zici tu, nu e o referinta extraordinara. Pune mana pe carte. Nu-ti face rau.
Romulus Cristea
miercuri, 8 iulie 2009 at 20:37
Salut,
Despre anul 2012 nu am nici un fel de referinte. Recent, am vazut reclama la un film american despre un posibil dezastru mondial din 2012, film care se pare a bagat deja lumea in sperieti. Din fericire, nu cred in conspiratii si nici in proroci.
Acum cu orasul tau, nu stiu ce sa zic. E bine ca esti optimist. Insa drept sa-ti spun, in Marmureanu am incredere deplina, e chiar un foarte bun specialist, cu experienta. In cadrul emisiunii cu Cristoiu, vorbea exact de …Iasi. Sa speram totusi ca va fi un seism mai bland.
Romulus Cristea
miercuri, 24 iunie 2009 at 17:30
e destul de periculos acest cutremur si ma gandesc care vor fi efectele lui in galati.stau intr-un bloc oarecum nou construit dupa 77′ ,mai precis in 82-83 si ma gandesc cu teama la ce se poate intampla.in principiu un cutremur e cu atat mai periculos daca se produce noaptea pentru ca te ia pe nepregatite.
catalin
joi, 25 iunie 2009 at 22:10
Cutremurele din Vrancea sunt seisme intermediare, subcrustale, produse intr-un bloc litosferic paleosubdus aflat la Curbura Carpatilor, intre 60-220 km adancime. Din punct de vedere al distribuirii pe etaje de adancime a seismelor vrancene moderate (magnitudine mai mare sau egala cu 5,5), puternice (magnitudine peste 6,0) si catastrofale (magnitudine peste 7,0 pe scara Richter, nu magnitudine moment), s-a constatat o repartizare a seismelor pe 3 etaje diferite: 70-110 km, 110-140 km si 140-170 km. In etajul superior de adancime, 70-110 km, se produc seisme de pana la 7,2-7,3 grade pe scara Richter. Cele mai puternice cutremure se produc in jumatatea inferioara a blocului litosferic subdus, 125-160 km adancime, seisme cu magnitudini de pana la 7,7 pe scara Richter (7,9 magnitudine moment).Astfel de evenimente, foarte violente, au avut loc la 11 iunie 1738, 26 octombrie 1802 si 10 nov 1940. S-a constatat ca 2 cutremure vrancene mari consecutive nu rup acelasi etaj de adancime. Astfel, daca seismul din 1977 a rupt etajul superior, este de asteptat ca viitorul seism major sa rupa etajele inferioare, la 125 km sau chiar 150 km adancime. De aceea prof. Marmureanu apreciaza ca viitorul cutremur va fi oricum mai adanc decat cel din 1977, si ca este posibil sa aiba o magnitudine semnificativ mai mare.
GeoX
marţi, 30 iunie 2009 at 19:21
Daca doriti, va invit sa scrieti si un articol la mine pe blog.
Mersi
Romulus Cristea
miercuri, 1 iulie 2009 at 17:38
Cand am si eu timp, cu mare placere. E drept, eu scriu dincolo, pe cutremur.net (actualizare pagina principala a site-ului, forum). Trebuie sa va spun ca eu nu sunt seismolog, nu am aceasta specialitate (cu totul alt domeniu, Automatica si Calculatoare promotie 2000), dar ma intereseaza subiectul acesta. Pe cutremur.net, de altfel, dincolo de diferitele pareri exprimate de oameni pe forum, incercam sa combatem si aberatiile asa-zisilor prezicatori, istrate si altii, care efectiv au innebunit lumea.
Oricum, in masura timpului disponibil (din pacate, activitatile profesionale sunt consumatoare de timp), voi interveni si aici cu unele comentarii.
GeoX
miercuri, 1 iulie 2009 at 19:46
In articol se precizeaza ca acest mare cutremur va avea loc “cu extindere in Mehedinti”. Ce inseamna aceasta “extindere”? Ca se va simti si in Mehedinti sau ca zona Mehedintiului va fi una cu risc ridicat?
vera
joi, 2 iulie 2009 at 11:01
Cutremurele de mare adancime se simt, in general, pe arie larga. Extinderea acesteia e cu atat mai mare cu cat seismul e mai adanc, dar, evident, si mai puternic. Informatiile privind efectele marilor seisme vrancene din trecut, produse la adancimi de ordin 125-150 km (1738, 1802, 1940) arata ca aria macroseismica a fost foarte larga, intinsa de la nord de St. Petersburg pana in insulele grecesti din Marea Egee. Seismul din 1738, dar si cel din 1802, au fost simtite si in Mehedinti, evident, s-au notat efecte serioase la sarbi la Nis, iar catre nord-est s-au simtit cu intensitati medii la Moscova chiar ! Cutremurul din 1738 este cotat cu o magnitudine de 7,4-7,5 pe scara Richter, iar cel din 1802 cu o magnitudine de 7,7 pe scara Richter. Atentie: e vorba de scara Richter, nu de magnitudinea pe scara bazata pe moment seismic Mw (care pentru evenimentul din 1802 e considerata Mw=7,9). Oricum, efectele cele mai devastatoare vor fi spre Moldova, in special pe directia Focsani-Iasi-Chisinau. Nu inseamna ca in Oltenia si Muntenia nu vor fi probleme.
GeoX
joi, 2 iulie 2009 at 12:39
Legat de magnitudini, si de diferentele dintre magnitudinea moment Mw si magnitudinea Gutenberg-Richter, ar fi sugestiv sa enumar seismele vrancene mai importante din ultimele secole:
12.06.1701 M=7,0 Mw=7,1
11.06.1738 M=7,5 Mw=7,7
06.04.1790 M=6,9 Mw=7,1
26.10.1802 M=7,7 Mw=7,9
26.11.1829 M=7,0 Mw=7,2
23.01.1838 M=7,3 Mw=7,5
13.11.1868 M=6,7 Mw=6,8
17.08.1893 M=6,7 Mw=7,0
31.08.1894 M=6,9 Mw=7,1
06.10.1908 M=6,8 Mw=7,1
10.11.1940 M=7,4 Mw=7,7
04.03.1977 M=7,2 Mw=7,4
31.08.1986 M=6,9 Mw=7,1
30.05.1990 M=6,7 Mw=6,9
GeoX
joi, 2 iulie 2009 at 12:51
In cazul unui seism vrancean de magnitudine 7,5 pe scara Richter, probabil ca in Mehedinti intensitatea pe scara Mercalli ar putea atinge VII-VIII sau chiar VIII grade, deci este posibil sa afecteze serios cladiri subrezite sau care nu au fost proiectate pentru o intensitate de VIII grade pe scara Mercalli.
GeoX
joi, 2 iulie 2009 at 12:58
Multumesc, GeoX!
vera
joi, 2 iulie 2009 at 14:28
La mine pe blog nu este vizitatori asa multi cume la tine. Cred ca poztes si la mine cu cutremuru’
Sillent
joi, 2 iulie 2009 at 18:09
Pt Silent,
Din pacate, se pare ca nu ai invatat la scoala cat trebuie. Daca scrii asa cum ai comentat la mine, nu poti avea vizitatori decat dintr-o singura categorie: oameni la fel ca tine. Mult succes, oricum.
Romulus Cristea
joi, 2 iulie 2009 at 18:19
Lol wtf dude
sa mor de-am scris eu comment-ul asta
aici stiu ca am scris ceva de genul “nu mai faceti rating la TV cu tot felul de emisiuni care sperie batranii”
Deci doar daca se poate sa-mi schimbe cineva comment-ul…alta varianta nu vad.
Sillent
luni, 6 iulie 2009 at 00:17
Pe prima pagina , am scris un material care ar fi poate util de citat, diseminat, avand in vedere zvonurile care tot circula si rastalmacirile pe care unele ziare colorate de scandal le fac pe marginea declaratiilor specialistilor in seismologie.
Cred ca e bine ca lumea sa citeasca aceste comentarii, pentru ca impresia mea este ca deja s-a depasit o limita fara precedent privind zvonistica, rastalmacirea si propagarea de informatii false sau trunchiate.
GeoX
vineri, 3 iulie 2009 at 13:59
De asemenea, aprecieri privind asa-zisul triunghi al vietii, niste idei foarte periculoase propagate de un anumit Douglas Copp. Ing. Server Georgescu, de la INCERC, este de asemenea citat.
GeoX
vineri, 3 iulie 2009 at 14:07
Azi,1.08 .2009,a fost cutremur?Va rog sa-mi raspundeti,pentru ca la mine s-a miscat lustra si nu cred ca era se la curent,va multumesc
elena
sâmbătă, 1 august 2009 at 22:55
Azi au fost trei cutremure, insa nu cred ca se putea misca lustra. Maximum a fost de 2 Richter. Nu aveai cum sa simti. Lustra se poate misca si daca trece un camion greu pe strada, sau daca vecinii trantesc ceva.
Romulus Cristea
sâmbătă, 1 august 2009 at 23:47
D-le Romulus Cristea,va multumesc foarte mult pentru raspuns si ma bucur ca v-am descoperit,cu permisiunea dvs. va voi considera un prieten.
elena
duminică, 2 august 2009 at 21:45
se asteapta replici la cutremurul de azi 5 august?
Alexa
miercuri, 5 august 2009 at 14:46
salut,
Au fost azi declaratii atat de la oficialii INFP, cat si de la reprezentantii Centrului de Avertizare Seismica:
Sigur vor fi replici, insa de mai mica intensitate, foarte posibil sa nu fie resimtite de populatie.
Romulus Cristea
miercuri, 5 august 2009 at 18:16
Spuneti-mi va rog azi 06.08 a mai fost cumva un cutremur care s-a simtit si in Bucuresti (aprox ora 10.40-10.50)?
JENNY_RO
joi, 6 august 2009 at 10:55
Pe centralzatoarele INFP si FOTONSAS nu apare monitorizat niciun cutremur in intervalul 10,40-10,50 si care s-ar fi putut simti la Bucuresti.
Romulus Cristea
joi, 6 august 2009 at 12:54
Doamne,ce inspaimantator!Ce groaza!Nici nu vreau sa ma gandesc.
elena
miercuri, 7 octombrie 2009 at 21:51
Atunci e clar! E indicat sa nu te mai gandesti deloc.
Romulus Cristea
joi, 8 octombrie 2009 at 01:47
Multumesc si eu. Va mai astept.
Romulus Cristea
luni, 3 august 2009 at 16:18